Cum sa ne ajutam copiii sa gandeasca singuri

Ne dorim cu totii sa avem copiii care gandesc singuri. Copii care gandesc liberi, care gandesc independent, care gandesc cu creierul lor, nu cu al altora. Lucrul acesta nu vine de la sine, rezolvarea de probleme este o abilitate ce poate fi invatata. Iar noi, ca parinti, ne putem ghida copiii sa o faca. Va arat un exemplu despre cum am facut noi lucrul acesta:

– Eu cred ca ai o problema!- ii spun Printesei Buclucase (7 ani) in timp ce se uita si analiza minutios standul cu gume de sters de la IPB.
– Ce problema? intreaba ea mirata.
– Cred ca ai o problema cu gumele de sters!
– Cum adica? 
– Ai o problema fiindca cumperi mai multe decat ai nevoie!
– Intr-adevar. Dar nu m-am gandit ca am o problema.
– Pai ai ce sa faci cu atatea?
– Nu.
– Ai unde sa le depozitezi?
– Nu. Nu mai continua. Am inteles dar imi plac asa de mult! Nu ma pot abtine.
– Aici asa e! Daca ceva iti place mult e foarte greu sa te abtii! Cu cat iti place mai mult cu atat e mai greu sa te abtii.
– Da, zice ea razand, ca si cu desenele animate. Si cu alea crezi ca am o problema?
– Tu ce zici?
– Cred ca da. Ca nici de ele nu am nevoie dar imi e foarte greu sa nu ma uit. Desenele imi plac chiar mai mult decat gumele de sters.
– Dar ai vrea sa faci ceva pentru problema ta cu gumele de sters?
– Pai, da, as vrea.
– Ai vreo idee cu ce-ai putea sa faci?
– Pai, ma gandesc sa nu mai intru o vreme in IPB. Ca daca nu le vad nu-mi trebuie. Am destule!
– Excelenta idee! Asa facem!

Si sa vedeti minune. N-a mai avut o problema. Si acum intram, dar ocolim raionul gume de sters. Mai avem putin si putem merge la acel raion si sa nu cumparam nimic.

Cred ca mult prea multe ori ne subestimam copiii si capacitatea lor de intelegere si judecata. E drept, uneori ii si supraestimam, dar mai rar. Sigur, dialogul de mai sus e purtat cu un copil de 7 ani si sub nicio forma nu putea fi purtat in felul acesta cu un copil de 3 ani. Dar cred ca de mult prea multe ori sarim sa le oferim solutii la probleme, inainte ca ei sa fie de acord ca au o problema si sa inteleaga de ce acel lucru e o problema.

Eu va incurajez sa vorbiti cu copiii vostri, sa incercati sa ii ghidati in gasirea de solutii, nu sa le oferiti voi solutii (cum am facut eu aici). Nu de alta, dar nu veti fi tot timpul langa ei sa le suflati in ureche ce alegeri sa faca, asa ca, cu cat incep sa exerseze mai repede cu atat mai bine.

Nu va fie frica de cuvantul “problema”.

E un cuvand ca oricare altul, dar care combinat cu o atitudine corespunzatoare face minuni, fiindca duce la generarea de solutii si asta inseamna creatie si progres. Sigur combinat cu o atitudine catastrofica devine… catastrofa, caci cum altfel sa numim problemele fata de care avem atitudinea ca nu au nicio solutie?  Sigur, exista probleme care intr-adevar nu au nicio solutie, dar asta e alta treaba.

Cand vad la copilul meu o problema eu aleg sa urmez niste pasi simpli (dar care recunsc consuma mai mult timp decat pasul: ia de la mine solutia gata fabricata!)

7 pasi pentru a ne ajuta copiii sa gandeasca singuri:

1. Semnalez ca exista o problema.

   Mult prea des sarim sa rezolvam probleme fara a ne asigura ca ele au fost intelese drept probleme. E un pas adesea “sarit”, dar e un pas absolut necesar. Daca copilul nu a inteles faptul ca se afla in fata unei probleme, de ce ar vrea sa rezolve ceva? Amintiti-va: scopul nu e sa rezolvati voi problema copilului, scopul este sa il ghidati pe copil sa isi rezolve singur problema.

2. Ii arat (daca nu reuseste singur) de ce acel ceva reprezinta o problema.

   E etapa in care il indemnam sa genereze raspuns la intrebarea: “De ce e o problema faptul ca… iti cumperi gume de sters/ nu te speli pe dinti/ nu imparti jucariile. Practic il ghidam sa vada consecintele negative ale acelui comportament: “nu-ti mai incap jucariile in camera”, “te dor ochii”, etc

3. Vorbim nu doar despre costuri, ci si despre beneficii, care mai intotdeauna exista.

   De ce cred ca e importanta etapa asta? Fiindca daca nu erau si beneficii nu eram in fata unei probleme. Daca o actiune nu are decat consecinte negative, atunci e foarte simplu sa nu o facem si scapam de toate consecintele negative. Dar de cele mai multe ori nu e asa.

   Vizionatul desenelor animate afecteaza ochii dar e placut, dulciurile pot duce la carierea dintilor dar sunt gustoase, frica ma impiedica sa fac lucruri dar ma fereste de pericole, etc. Renuntarea la un comportament problematic inseamna nu doar renuntarea la consecintele negative dar si la beneficii. Ceea ce face lucrurile dificile!

4. Verific daca vrea sa faca o schimbare.

   In exemplul de mai sus lucrurile au mers usor, dar nu e intotdeauna asa. Daca insa ea ar fi raspuns NU cand am intrebat-o daca vrea sa renunte la a cumpara gume de sters, as fi incercat sa o ghidez sa gaseasca alte urmari negative ale comportamentului: ce greu e sa gaseasca creioanele colorate in sertar (ca-s prea multe gume de sters), ce pacat e ca nu isi poate cumpara alte lucruri mai folositoare (tot din punctul ei de vedere) cu banii respectivi, etc. Daca vrea sa faca o schimbare deja pot sa zic ca ce-a fost mai greu a fost facut! Uneori copiii nu vor sa faca schimbari – se intampla atunci cand nicicum nu pot sa vada consecintele negative ca fiind mai mari decat beneficiile. E in regula, nu trebuie sa dobandeasca de la 7 ani capacitatea de a-si rezolva singuri TOATE problemele. Doar pe cele care le stau in putinta.

5.  Generam solutii pentru schimbare

   Multi copii sunt mai creativi decat adultii. O vad zi de zi la Cabinet. Sedintele de psihoterapie cu copii mi-au umplut agenda cu tot soiul de solutii creative la diverse probleme. Asa ca, nu le oferiti pe tava solutiile voastre! Nu va fie frica sa puneti intrebarea: “Tu ce crezi, ce-ai putea face?” Adesea copiii au raspunsuri, dar daca nu, le oferiti voi raspunsul (acum) si poate reusesc data viitoare ei insisi sa genereze alternative

6. Aratati-va sprijinul si disponibilitatea de a-l ajuta sa puna in practica planul

   Nici noi ca adulti nu suntem intotdeauna capabili sa punem in aplicare ceea ce ne propunem. Copiii… poate chiar mai putin. Intrebati-l direct: “Crezi ca poti face singur ce ti-ai propus sau ai nevoie de ajutor?”. Daca zice “Nu, pot singur” lasati-o asa. Daca zice “Nu stiu” sau altele mai subtile cum ar fi “Daca nu uit, o sa o fac” spuneti-le ca le veti reaminti daca uita 🙂

7. Ne bucuram (noi ca parinti) de gasirea de solutii si exprimam acest lucru

   Adesea ne bucuram cand realizam ceva, dar uitam sa exprimam. Sau uneori ne abtinem sa exprimam de teama sa nu conditionam copiii. Laudarea copiilor o vad ca pe o forma de exprimare a aprecierii pentru faptul ca a gasit ce e de facut. Nu trebuie sa ii aduceti omagiu scris de 10 pagini ca a gasit o solutie la o problema minora. Eu raman la parerea nu e benefic sa scoatem lauda din educatia copiilor, insa trebuie sa invatam sa fim atenti sa o facem cum trebuie si exact cat trebuie!

Fata de a-i servi pe tava o solutie la o problema (care poate nici nu exista din punctul de vedere al copilului meu) pasii de mai sus sunt mai dificili de realizat, consuma timp si resurse mentale. Adica e mai problematic de realizat. Dar exista si beneficii: copiii nostri invata sa gandeasca singuri, cu propria lor minte, nu cu a noastra. Si eu zic ca merita efortul!

[sursa foto]

Comments

comments