frica la copii

Frica și stăpânirea ei în cazul copiilor 

Atunci când copilul nostru se teme de câini sau de insecte, când îi e teamă să meargă în pivniță fiindcă e prea întuneric, când îi e teamă să nu alunece și să nu se lovească, când îi e teamă să întâlnească copii și oameni necunoscuți,  e aproape „natural” pentru noi ca și părinți să-l protejăm de ceea ce îi provoacă teamă.

Dar oare e instinctul acesta unul pe care să ne putem baza? Și oare e benefic pentru copiii noștri să-i protejăm de toate pericolele, mai bine zis să-i lăsăm să evite să se confrunte cu ceea ce ei percep că fiind periculos?

Simțim instinctiv că avem datoria să ne protejăm copiii. Mai știm că avem datoria să-i învățăm, avem datoria de a le forma abilități care să le folosească tot restul viețîi. Și uneori ceea ce simțim și ceea ce știm pot să se bată cap în cap.

De ce ne este frică?

Ar fi mai multe explicațîi plauzibile, una dintre ele ține de evoluția speciei noastre. Acum 100.000 de ani în urmă oamenii trăiau în peșteri și vânau animale. Așa că aveau toate motivele din lume să se teamă – existau într-adevăr multe pericole care le amenințau viață, supraviețuirea. Dacă adormeau sub un copac, sau dacă nu stăteau cu ochii în patru puteau fi mâncați de tigru 🙂

Între timp am evoluat, tigrii și alți prădători nu mai circulă liberi pe străzi (sau circulă, dar sub alte forme, sunt deghizați 🙂 însă creierul nostru nu s-a adaptat îndeajuns de repede la schimbările lumii în care trăim.

Gândiți-va numai ce reacție ați avea dacă un șoricel ar trece acum peste tastatură în timp ce citiți acest articol. Pun pariu că foooarte mulți dintre noi am sări și am țipa, ne-ar îngheța inima în piept și ni s-ar înmuia picioarele.

Rețineți, nu vorbesc de tigru, mă refer la chestia aia mică și drăguță gri-argintie care îi da cu tigaia în cap lui Tom.

Pe de altă parte, gândiți-va de câte ori ați traversat stradă cu ochii țintă în telefon în timp ce scriați un sms ULTRA URGENT ȘI IMPORTANT nefiind suficient de atenți la mășinile din jur. Să nu uităm că accidentele de mășină sunt în top în toate statisticile privind mortalitatea.

Ca să le punem cap la cap, șoricelul acela mic care ar trece peste tastatură nu reprezintă absolut nicio amenințare la viață noastră, dar reacția pe care am avea-o e ca și cum tigrul însuși ar trece grațios prin față noastră.

Mașinile care pot avea șoferi mai mult sau mai puțini talentați, frâne mai mult sau mai puțin performante sunt un adevărat pericol în zilele noastre. Acum 100.000 de ani în urmă șoarecii și șobolanii erau într-adevăr un pericol, răspândeau boli care omorau oamenii. De aceea ne temem de ei, de aceea organismul nostru reacționează că și cum ne-am află în față a ceva ce ne pune în pericol viață, fiindcă pur și simplu creierul nostru nu s-a adaptat pericolelor reale din zilele noastre. Creierul nostru se teme de aceleași lucruri de care se temeau strămoșii noastri.

Am divagat mult, dar mi se pare important să înțelegem că și părinți că unele lucruri, chiar dacă ne provoacă frică nu sunt pericole adevărate, adică nu ne pun în pericol viața.

Fricile noastre au rămas aceleași în fața pericolelor, doar că în ziua de azi numim „pericole” chestii care sunt cât se poate de inofensive.

Ce se întâmplă când copiilor le este frică?

De fiecare dată când percepem ceva ca fiind periculos, devenim hipervigilenți și reacțiile noastre sunt exact că ale strămoșilor noștri când se întâlneau cu tigrul: vrem să fugim.

Exact la fel e și în cazul copiilor noștri. Văd ceva – spre exemplu văd un câine – îl percep că fiind periculos, le e frică și vor să se îndepărteze, să fugă.

Noi îl luăm repede în brațe – fiindcă vrem să-l protejăm – în cazul acesta să-l protejăm de suferință, suferință pe care i-o provoacă faptul de a fi înfricoșat.

Ce altceva se mai întâmplă atunci când îl luăm în brațe și plecăm de lângă câine? Copilul învață să evite, învață să nu se confrunte cu lucruri care pot părea periculoase.

Îl privăm de o experiență de învățare, anume îl privăm de a învața că o situație poate nu e atât de periculoasă precum pare, îl privăm de a învață că se poate descurca în situații provocatoare, că poate tolera frica și în pofida ei să găsească soluții să rezolve problemele.

 

Continuând exemplul de mai sus, am putea să-l învățăm să recunoască semnalele câinelui – ce face câinele când e prietenos, cum putem știi dacă dă semne că ar fi agresiv. Sau îl poate întreba direct pe stăpânul câinelui dacă e un câine liniștit, dacă poate fi mângaiat, etc. Se pare că acei copii care nu evita să se confrunte cu ceea ce le provoacă teamă au mai multe oportunități de învățare prin experiență proprie că temerile lor sunt nefondate și că frică lor va scădea în cele din urmă.

Ce se întâmplă când ne protejăm prea mult copiii?

Frica la copii e „normală”, adică mulți copii au tot soiul de temeri și e la fel de natural că atunci când le e teamă de ceva să-și dorească să evite. Și dacă noi, ca părinți, încurajăm mecanismul acesta de frică – evitare, copiii noștri vor ajunge că și adulți să-l folosească în alte domenii de viață (“mi se pare prea dificil servciul acesta, o să renunț”“nu înțeleg ce tot vorbește profesoară la ore, mă prefac bolnav că să nu mă asculte”, “mi-e frică să nu fiu părăsit, n-o să mă implic în nicio relație serioasă”).

Nu vreau nicidecum să sugerez să-i „aruncăm” pe copii în gura lupului sau să-i presăm să-și învingă frică cu îndemnuri de genul: „Hai că doar nu eșii un papa-lapte”„Ești copil mare, n-ar trebui să-ți mai fie frică”.

Cum putem să ne ajutăm copiii când le este frică?

Frica e o reacție aproape automată, așa cum explicam mai devreme, foarte greu de controlat, așa că nu are rost să vă propuneți să-i determinați să nu le mai fie frică. Ceea ce puteți face este să le transmiteți ce să facă când le e frică:

  • să analizeze situația, „Oare e chiar așa periculoasă?”
  • să o testeze „Hai să vedem, oare câinele o să ne muște sau va face altceva?” iar în final
  • să trageți și concluziile „Vezi, uneori lucrurile par periculoase dar dacă ne uităm mai bine la ele parcă nu e chiar așa”.

Voi ce faceți când copiilor voștri le este frică?

[sursă foto]

ABONARE NEWSLETTER

Comments

comments