copilul la psiholog

Ideea de a merge la psiholog ii sperie pe multi. Oare ce-o sa sa intample acolo? Ce-mi face? Dar daca il duc pe copil? Lui ce-o sa ii faca?

Mai jos aveti o mostra din discutia cu fiica-mea, pe care am avut-o in urma cu ceva vreme. Uitati-va si judecati voi singuri: cum e discutia asta? E problematica in vreun fel? Daca da, in ce fel? E benefica? Daca da, in ce fel?

– Mami, bunica nu ma lasa sa inot cu capul sub apa!
– Serios? De ce?
– Zice ca ma racesc!
– Of, draga mami, stii cum e cu bunicile astea, ele tare usor se ingrijoreaza.Si nici macar nu-si dau seama. La fel ca cealalta bunica care se ingrijoreaza cand te urci in copac.
– Asa se comporta bunicile mele de parca ar fi sfarsitul lumii daca intru cu capul sub apa sau daca urc in copac!
– Da, asa e.
– Mami, ce inseamna sfarsitul lumii?

(cred ca e cea mai dulce intrebare pe care mi-a pus-o in ultimii ani, oare cum e sa fii nesigur despre ce e ala sfarsitul lumii?)

– Sfarsitul lumii e o expresie pe care o folosim multi dintre noi ca sa exprimam faptul ca ceva e foarte, foarte grav. Numai ca pentru fiecare dintre noi “sfarsitul lumii” e altceva.
– Inteleg, cum ar fi daca ar veni o furtuna puternica si ar smulge casa (citim Vrajitorul din oz) sau daca ar veni o apa puternica si ar acoperi tot Clujul?
– Da, cei mai multi oameni ar considera ca asa ceva e sfarsitul lumii. Dar pentru unii oameni nu e nevoie sa se intample lucruri asa grave ca sa se simta ca si cum ar fi sfarsitul lumii. Pentru unii oameni sfarsitul lumii e daca te uzi pe par.
– Doamne, dar daca ma ud pe par ce se poate intampla? Sa ma racesc!
– Exact!
– Si ce-i asa grav daca racesc?
– Pai nu-i grav daca racesti. Nu e grav pentru mine, nu e grav pentru tine, dar e grav pentru bunica. Pentru ea e sfarsitul lumii daca racesti!
– Of, Doamne, bunica asta…

Eu cred ca Socrate ar fi fost mândru de Printesa Buclucasa (defapt de amandoua). Ca sa nu mai zic eu cât sunt de mândra! Dar sa va explic de ce si eu si Socrate ne bucuram de dialogul de mai sus.

Stiti ce se intampla in cabinetul unui psiholog?

Partial ce ati vazut mai sus. Cel putin forma de terapie pe care o practic eu porneste de la premisa ca omul are ca scop principal sa se simta bine, sa traiasca o viata fericita, sanatoasa si implinita (daca aveti alte scopuri nu merita sa mergeti la psiholog). Drept urmare, in terapie se incearca a vedea care sunt obstacolele care il impiedica pe omul de langa psiholog sa-si atinga scopul si sa inlature acele obstacole pe care de cele mai multe ori singur si le pune in cale.

De foarte multe ori obstacolele acestea iau forma credintele pe care le purtam cu noi. Uneori credintele acestea sunt cam bolnavicioase, asa ca trebuie sa le ducem la “doctor” sa le tratam. Doctorul de credinte bolnave se numeste psiholog, sau copil, dupa caz 🙂

Cum se intampla lucrurile in cabinetul unui psiholog?

Pai sa vedem ce-a fost mai sus:

Bunica are o credinta bolnava:

 “E sfarsitul lumii daca raceste copilul”

si face o regula ca sa previna potopul:

“Daca nu intra cu capul in apa, nu raceste si astfel evit sfarsitul lumii”.

Cu glas tare zice doar

“Nu ai voie cu capul in apa!”.

Copilul, care adora sa inoate (si de inotat, se inoata corect cu capul sub apa) se supara, protesteaza si, evident incep sa se certe. Ceea ce trebuia sa fie o experienta pozitiva: “mergem la bazin, ne distram si inotam” devine o experienta incarcata, plina de certuri si resentimente, adica una negativa. Acum ziceti si voi, cine-i responsabil?

  • Mersul la bazin? Clar, nu!
  • Atunci, bunica? Nici ea nu cred ca e responsabila.

Responsabila e credinta aia bolnava “E sfarsitul lumii DACA racesti”.

Dar credeti ca bunica a facut-o intentionat? Va spun eu sigur ca nu, e o bunica minunata, pe care printesa buclucasa o adora oricum. Numai ca nu a fost neaparat constienta de credinta ei bolnava. Aici vine Socrate in scena sa ne ajute. De la el avem tehnica aceasta, careia in mod creativ ii spunem “dialog socratic”, adica o modalitate sistematica si disciplinata de a ghida discutia intr-o directie. In cazul de fata am ghidat-o ca sa ajungem la niste decoperiri:

  • care sunt credintele buclucase
  • cum le provocam, cum le atacam si in final
  • cum le desfiintam.

Acum cred ca majoritatea dintre noi (inclusiv bunica!) nu considera ca e sfarsitul lumii daca copilul raceste. Problema e ca ea se comporta conform credintei buclucase, se comporta ca si cum chiar ar fi sfarsitul lumii, iar consecintele apar si ele rapid.

Nu doar asta se intampla in cabinetul unui psiholog. Dar v-am dat un exemplu de tehnica pe care o folosesc, anume de a pune la indoiala validitatea propriilor nostre afirmatii. Credeti ca fac asta doar cu clientii mei? Nici vorba. O fac eu cu mine de atat de multe ori! Pentru ca aceste credinte bolnave nu se dau batute asa usor, sunt destul de rezistente la schimbare. Au nevoie in permanenta sa fie provocate si inlocuite cu altele mai sanatoase.

Copiii se pricep de minune sa isi puna si sa ne puna sub semnul indoielii credintele. Nu le-au exersat suficient de mult, asa cum am facut-o noi, adultii. Aceia dintre voi care aveti copii in casa va rog mult sa le dati ascultare! Nu numai copiii trebuie sa asculte de parinti, reciproca e la fel de valabila. Si daca sunteti ca si bunica si va ingrijorati de prea multe lucruri, cu atat mai mult plecati urechea la ce are de spus copilul, ca de cele mai multe ori zice tare bine!

NOTA:

Daca v-a placut articolul, dati share si altora, poate le prinde bine! Daca vreti sa fiti la curent cu articolele mele, dati subscribe la newsletter.
Daca doriti sa programati o sedinta psihologica pentru familie o puteti face aici.
Daca va intereseaza cursul de parenting “Invatarea incepe la nastere” va puteti inscrie aici.

Comments

comments