Articol despre cum ajutam un copil respins

Confruntarea cu respingerea

A fi respins e dureros. Indiferent de vârstă. Adulți și copii ne putem simți triști, răniți sau furioși. Aș adăuga că, în calitate de părinte ne simțim de două ori mai triști sau furioși. O dată pentru că ne amintim propriile trăiri de când noi înșine am fost respinși, apoi ne doare durerea copilul nostru pentru care am face orice să dispară de pe fața pământului.

O să împărtășesc câteva instrumente și strategii pentru a vă ajuta copiii se descurce atunci când sunt repinși. Însă fiindcă e un subiect vast o să îl împart în mai multe părți și anume:

  • Cum putem să ne ajutăm copilul înainte de a fi respins?
  • Ce să îl învățăm să facă în timp ce este respins?
  • Ce se întâmplă după ce copilul a fost respins?

Respingerea rănește!

Respingerea doare. O luăm adesea personal, ca și când nu suntem destul de buni pentru cineva sau ceva. Asta ne poate duce la multe alte gânduri sau sentimente negative despre noi înșine. Adesea această durere emoțională se poate simți în corpul nostru asemenea durerii fizice.

Unii copii și adulți întâmpină respingerea cu furie și agresivitate. Alții o întâmpină cu tristețe, dezamăgire și retragere. Nu este un tipar clar în ceea ce privește sentimentele pe care le trăim, știm doar că aproape nimeni nu rămâne imun.

Putem preveni respingerea în viața copilului?

A fi în contact cu alți oameni, sau cu alți copii înseamnă să ne supunem unor riscuri. În interacțiunile cu ceilalți noi dezvăluim o parte din noi înșine. Această dezvăluire poate fi întâmpinată cu bucurie sau căldură și atunci ne simțim înțeleși și conectați la ceilalți iar alteori poate fi întampinată cu răceală, dezinteres sau chiar respingere, caz în care simțim suferință. Ne asumăm acest risc ori de câte ori ne aflăm într-o relație. Atât adulți cât și copii.

Dacă dezvăluim o parte din noi, ne simțim conectați, dar riscăm să fim respinși.

Dacă nu ne dezvăluim, nu mai suferim, dar nici nu ne putem simți conectați.

Desigur, ne dorim pentru copii să aibă relații minunate dar să nu sufere. Din păcate, această opțiune nu este disponibilă. Conectarea și suferința respingerii vin la pachet, nu le putem rupe una de cealaltă.

Prin urmare, dacă ne dorim pentru copilul nostru relații armonioase cu ceilalți, atunci nu putem preveni respingerile. Putem, în schimb să le fim alături pentru a-i ajuta să facă față respingerilor mai mici, astfel încât să fie ceva mai pregătit când vor veni cele mari.

Frica părintelui față de stările negative ale copilului

Am observat în lucrul meu la cabinetul de psihologie că o mare parte dintre părinți se focalizează mult pe ceilalți. Mai precis, se preocupă despre cum îi pot impiedica pe alții să le rănească sufletește copilul.

Intenția e una buna, niciun părinte nu poate sta cu mâinile în sân când copilul lui suferă. Observ însă aproape o obsesie a părinților pentru fericirea copiilor, înțeleasă ca o stare de perpetuă bucurie și absența oricărei trări negative.

Cred că această obsesie izvorăște dintr-o frică aproape paralizantă ca nu cumva să sufere în vreun fel copilul. Nu mă refer aici la suferințe mari cum ar fi bullyingul din partea celorlalți, abuzurile de orice fel sau respingerea constantă. Mă refer la suferințe mici cum ar fi o notă mai mică, un coleg care zice ”Nu vreau să mă joc azi cu tine” sau o prietenă care într-o anumită zi nu acceptă să se joace niciunul din jocurile propuse de copilul vostru.

Aceste mici suferințe sunt însă deosebit de valoroase pentru că ne permit să ne ajutâm copilul să exerseze pentru a fi mai pregătit pentru marile respingeri din viața sa, cum ar fi o prietenie care se destramă, un iubit care o sau îl părăsește, un profesor nedrept la facultate care îi strică media de bursă cu o notă proastă.

Prin urmare, o modalitate de a atenua durerea provocată de respingere (nu de a o înlătura) este de a vă pregăti copiii pentru asta.

Cum ne pregătim copilul pentru respingere din partea celorlalți?

Pare un paradox să ne propunem așa ceva. Am văzut mai sus că nu putem preveni respingerile. Dacă nu le putem preveni, nu înseamnă că nu ne putem pregăti pentru ele. Nu vreau să insinuez că ar trebui să cauzăm respingeri în viața copilului. Nici nu e cazul, pentru că va avea parte de destule fără a face nimic pentru asta.

Pregătirea înseamnă a căuta activ în viața copilului mici respingeri, a lăsa experiența emoțională negativă care o însoțește să fie trăita și de a-l ajuta să facă față experienței emoționale negative.

Să luam un exemplu. Alex vine acasă supărat fiindcă prietenul cel mai bun l-a făcut prost și a refuzat să se mai joace cu el în pauze, preferând compania altui copil.

Cum putem reacționa?

  1. Sunăm părinții acelui copil să le cerem să aibă grijă fiindcă al lor copil e un bully și vorbește urât cu alți copii, făcându-l pe Alex sufere.

Ce îi transmitem indirect propriului nostru copil? Nu am încredere că poți rezolva singur astfel de probleme, le rezolv eu în locul tău!

Ce trăiește copilul? Bucurie pe moment, ca mama îi rezolvă problema și nu trebuie să se preocupe el de asta. În timp însă, copilul acumulează gânduri de genul ”Eu nu sunt capabil să mă descurc singur” și drept urmare neputință. Neputința acumulată, neajutorarea aceasta care se tot adună poate duce la depresie.

Din dorința de a-l feri de dezamăgire îi clădim încet depresia viitoare.

2. Îi spunem ”Lasă că nu-i mare lucru! Ignoră-l și joacă-te cu altcineva. Hai să facem ceva plăcut să îți treacă supărarea”.

Ce facem defapt? Nu ne lăsăm copilul să trăiască sentimentele firești de frustrare, de furie sau tristețe pe care le trăiește în acea situație. În încercarea de a ne feri copilul de trăiri negative îl privăm pe el de a-și forma abilități necesare de a face față jignirilor, cuvintelor urăte sau respingerii.


Atelier pentru copii – Nu mă las intimidat!

 

 

Ce îi transmitem indirect? Data viitoare când ai o supărare, nu vorbi despre ea, fă-te că nu există, eventual îngroap-o într-o activitate plăcută. În timp, această activitate plăcută, care acum e una benignă, cum ar fi o înghețată sau un film poate deveni consum de droguri, de alcool sau alte dependențe. Dependențele și adicțiile aproape fără excepție acoperă o problemă emoțională cu care nu ne-am confruntat, de care am învățat să fugim.

  1. Îi spunem. ”Of, trebuie să fi fost tare dureros pentru tine. Spune-mi mai multe, ce s-a întâmplat?

Cu alte cuvinte începem o conversație. Care poate fi mai lunga sau mai scurtă, în funcție de abilitățile copilului. Dar ne arătăm deschiderea și disponibilitatea de a le fi alături. Le arătăm că nu ne e frică de trăirile lor.

Copilul învață că atunci când are o suferință poate merge șă vorbească despre ea cu o persoană căreia nu îi e frică să îl asculte. În timp ce copilul povestește experiența, ne uităm la trăirile lui, încercăm să înțelegem ce a simțit. A simțit tristețe, a simțit furie? Sau altceva? Dacă el nu poate, îl ajutăm noi să dăm un nume trăirilor lui. ”Cred că te-ai înfuriat rău de tot!” sau ”Of, ce trist trebuie să te fi simțit!”.

Abia DUPĂ ce îl lăsăm să povestească și să RETRĂIASCĂ acele emoții trecem la a-l ajuta să le facă față. În funcție de emoția trăită, de intensitatea ei, de pesonalitatea copilului și de împrejurări putem să îl ghidăm să își scadă în intensitate trăirea. Fie prin exerciții de relaxare, printr-o activitate plăcută (de către el), fie prin reinterpretarea întregii situații.

Prin urmare, în această etapă avem de făcut următoarele:

  • Recunoaștem respingerea din viața lui. Respingerea poate lua forma unui prieten care refuză să iasă cu el cu bicileta fiindcă vrea să se joace Monopoly, poate lua forma cuvintelor urâte adresate de alți copii. Oricum am face, a fi respins face parte din viață. Nu uitați ca recunoașterea și acceptarea micilor respingeri îl pot ajuta să învețe abilități necesare respingerilor mai mari (cum ar fi cele din relații sau de la locul de muncă).

  • Ne oferim deschiderea și disponibilitatea de a-l asculta povestind despre durerile lui.

  • După ce am scos la iveală sentimentele negative trecem la a-l ajuta să le facă față.

Alte strategii pentru a ne ajuta copilul ÎNAINTE de a fi respins

Ne putem ajuta copilul să fie mai pregătiți pentru respingere folosind și aceste sugestii:

  • Uneori, respingerea are loc atunci când ne asumăm riscuri și cerem ceea ce dorim. Vedeți cum a fost în cazul copilului vostru. A avut curajul să își exprime un punct de vedere și acesta a fost respins? Dacă punctul de vedere al copilului a fost rezonabil, atunci lăudați-vă copilul pentru că a avut îndrăzneala să își asume o poziție.

  • Ajutați-l să nu își pună ”toate ouăle într-un singur coș”. Deși este bine să investească energie într-o anumită relație, este de asemenea bine să investească energie și în alte prietenii sau în hobby-uri, astfel încât să nu pună prea multă presiune asupra unei singure persoane pentru fericirea lui.

Respingerea poate produce multă suferință pentru că uneori se bazează pe convingerea că un lucru pe care îl dorește este absolut necesar pentru a-l face fericit. Sau convingerea că lucrurile ar trebui să meargă într-un anumit mod precis pentru ca el sau ea să se simtă bine.

Copiii sunt predispuși la ceea ce în limbaj psihologic numim ”gândirea în tunel” (nu doar copiii ci și noi, părinții lor). Aceasta înseamnă că el se uită la lucruri dintr-o perspectivă foarte îngustă și nu vede sau nu înțelege întreg contextul. E nevoie de sprijin din afară pentru a-l ajuta să își lărgească perspectiva și să își cultive flexibilitatea în gândire. O gândire flexibilă îl face să se adapteze mai ușor situațiilor neplăcute.

  • Încurajați-l să discute și cu alte persoane despre experiența de a fi respins. Faptul de a afla că și alți oameni au trecut prin același lucru și că există oameni în viața lui care îl susțin, pot face ca respingerea să pară mai puțin dureroasă. Împărtășiți din propria dumneavoastră experiență de respingere și cum i-ați făcut față.

 

5/5
ABONARE NEWSLETTER
Abonare la newsletter-ul Recomandat de psiholog

Comments

comments