Am vrut sa scriu initial pe facebook, ceva simplu de genul feeling: iritata, frustrata, exasperata, indignata, furioasa, descurajata, vinovata, dezamagita. Uitandu-va la lista poate va ganditi ca cineva mi-a furat portmoneul, m-a insultat sau a intrat in casa prin efractie. Nimic din toate astea. S-a intamplat ca am cautat azi (toata dimineata care m-a tinut pana la amiaza) un clip video pe care l-am vazut acum vreo saptamana (desi la fel de bine putea fi acum o luna) si care mi-a placut mult si am vrut sa il revad. Era despre ceva legat de mame si mi-a placut atat de mult incat nici macar n-am reusit sa generez cateva cuvinte cheie sa i le dau lui Google sa-l gaseasca. Deci, despre asta e vorba, ca am cautat timp de cateva ore ceva si n-am gasit, daca ma gandesc bine acel ceva era si neimportant (poate pentru voi, dar nu pentru mine si nu azi dimineata sau 2 ore mai tarziu care s-au facut 4).
Dar s-o iau pe indelete. Ma trezesc dimineata si iau hotararea sa nu merg azi la sala de sport fiindca ma dor ochii de atata stat in fata calculatorului si de atata neglijat sa-mi fac ochelari incat am o usoara durere de cap care sigur mi se va inteti daca merg la sala. Asa ca ma pun in fata calculatorului (feeling happy ca mi-am gasit o scuza plauzibila si satisfacatoare de a nu merge la sala). Imi amintesc de clipul acesta, care e asa frumos, zau, daca l-as gasi ati fi de acord cu mine. Nu stiu sigur unde l-am vazut dar nu-i mare lucru: caut unde stiam sigur ca l-am pus (respectiv in bookmarkul intitulat sugestiv si intuitiv “video”). Nu-i acolo. Big deal. Caut in Folderul meu de “lucruri interesante de citit si vazut dar de care nu am timp acum”. Nu-i acolo. Caut in lista mea de abonamente video. Nimic. In lista de clipuri video vizualizate recent. Nimic. In google. In istoria de browsing. Nimic. Si-ncep un dialog cu realitatea cruda si nemiloasa:
– Feeling iritata – imposibil sa nu-l gasesc, asa ceva nu se poate. Zbang. Ma plezneste realitatea: Ba bine ca nu, clar se poate, vrei sa-ti demonstrez?
– Feeling exasperata – azi si acum. vreau sa gasesc nenorocitul ala de videoclip. Realitatea: serios? Nu crezi ca-mi ceri cam multe, ce crezi ca sunt eu, pestisorul de aur?
– Feeling indignata – cum e posibil sa nu-l gasesc niciunde? Sigur nu mi-o fi luat comada bookmarkingu’ sau like-ul de pe FB. Zau? Realitatea: Nu-ti amintesti doua-trei cuvinte esentiale pentru o cautare pe google, dar stii sigur ca atunci cand ai vazut clipul l-ai pus unde trebuie.
– Feeling furioasa – adica cum? N-ai dreptate. Esti o realitate de 2 bani! Nu se poate sa ai dreptate! Fiindca vreau videoclipul! Realitatea: Draga mea, calmeaza-te, esti ilogica deja: cum se poate ca dorinta ta sa devina realitate? Poate esti tu pestisorul de aur?
– Feeling razbunatoare – iti arat eu tie. Nu ma ridic de-aici pana nu gasesc ce caut. Realitatea: Buna idee. Imi place sa ma lupt cu tine, stiu sigur ca o sa câstig
Un gand razbate cumva, cumva timid: “E chiar asa important? Tii atat de mult la clipul acela? Ce se intampla daca nu-l gasesti”
– Gura mica! E important, bineinteles ca-i important. Daca nu-l gasesc e de rau!
Gandul (timid): “Ce poate fi asa rau”
– Eu: “Nu ti-am zis sa taci?” Vezi-ti de treaba!
Si reiau cautarea pe google, pe Facebook si pe youtube. Intr-o alta ordine decat cea initiala dar facand exact aceleasi lucruri.
– Feeling descurajata: N-o sa-l gasesc. Niciodata n-o sa-l mai vad.
– Feeling vinovata: Am pierdut vremea degeaba pentru un nenorocit de videoclip. Si n-am fost nici la sala. Si acum ma doare capul si mai tare decat inainte.
– Feeling dezamagita: N-am fost buna de nimic azi. N-am facut nimic din ce-ar fi fost folositor sau benefic.
Asa ca inchid calculatorul. Dar am telefonul. Smartphone. Am tot ce trebuie ca sa fiu organizata. Deschid facebook. Incep sa scriu Diana feeling… ma lasa sa aleg doar un feeling. Si eu sunt vreo 10 in acelasi timp. Inchid si telefonul. E prea tarziu sa merg la sala. Feeling tot dezamagita. Dar nu e prea tarziu sa fac ceva folositor si benefic. Merg la sala, chiar daca e cam tarziu nu-i prea tarziu. Si parca nu mai sunt nici asa sigura ca durerea de cap trece daca stai in fata monitorului.
Cine e responsabil de ziua de azi? Videoclipul vietii? Durerea de cap? Realitatea cruda si nemiloasa? Durerea de cap, e clar, dar nu cea de azi dimineata, ci aceea pe care mi-am facut-o singura cu mana mea cand:
– am nesocotit planul de dimineata si am lasat scuze de 2 bani sa ma impiedice sa-l duc la capat
– am persistat in a face un lucru de care mi-am dat seama in primele 15 minute ca e irealizabil.
– n-am dat ascultare gandurilor timide si realiste care incercau sa ma opreasca
– am lasat idignarea si furia sa-mi spuna ce sa fac: cauta in continuare acolo unde stii sigur ca nu o sa gasesti!
Ma intreba cineva odata cum e sa fii un Parinte Cuminte? Cred ca un parinte cuminte nu e acel parinte care nu-si pierde mintile, ci acela caruia pana la urma ii vine mintea la loc, oriunde ar fi fost ea plecata! Ce legatura are toata vorbaria de mai sus cu a fi parinte? Incercati sa inlocuiti “Am cautat toata ziua un videoclip pe care nu l-am gasit” cu “Toata ziua am fost cu gura pe copil cerandu-i sa faca lucruri si nu m-a ascultat deloc”. Cum va simtiti? Ce faceti? Ce nu faceti?
