V-ati prins din titlu ca acest articol este pentru copii, nu pentru parinti. Va mai spun ca este in special pentru copiii care nu stiu sa citeasca. De unde stim ca e pentru copii? Fiindca n-am auzit niciun parinte sa-si doreasca ca cel mic sa se culce cat mai tarziu posibil, dar am auzit ca toti copiii viseaza sa amane cat mai mult momentul somnului. In plus, noi, parintii gasim o gramada de ghiduri de genul “100 de pasi pentru a va convinge copilul sa mearga la culcare”, dar copiii, gasesc undeva ghiduri de genul “100 de metode care functioneaza garantat pentru a merge cat mai tarziu la culcare”? Nu gasesc, asa ca, de la Pui de Om catre Pui de Om va spun o strategie care a functionat. Adica eu, parinte, am muscat momeala, ea, copilul a mers mai tarziu la culcare. Dar sa va spun cum s-a intamplat:

A inceput ca un dialog, ca atatea alte dialoguri, asa ca n-am banuit nimic la inceput:

Mami, in seara asta am o surpriza pentru voi. O sa fie o surpriza foarte frumoasa, nici nu te astepti la asa ceva.

Imi mirosea mie a peste stricat toata povestea dar m-a lovit intr-un punct sensibil: CURIOZITATEA, stimulata excelent de folosirea cuvantului cheie: SURPRIZA, asa ca nu-i de mirare ca am fost de acord sa ascult mai departe:

Dar mai intai, fiindca ce mi-am propus e complicat, trebuie sa fac un plan!

Eu, desi cu inima usor stransa gandindu-ma ca ia timp sa intocmesti un plan dar super-incantata de abilitatile ei organizatorice consimt:

Bine, fie, daca e asa de complicat astept sa faci planul inainte.

Intre timp va dati seama ca ceasul tic-tac, tic-tac mergea inainte si tot inainte mergea si suspansul. Dupa vreo 15 minute de munca declara:

– Planul e gata. Vrei sa-l vezi?
– Sa-l vad?! Daca mi-l arati cum o sa mai fie surpriza?
– Mami, supriza nu e scrisa in plan, planul e despre ce se intampla PANA la surpiza.

Da, bineinteles ca vreau sa vad planul. Si mi-l arata:

IMG_20140207_091559Daca credeti ca am inteles despre ce e vorba, va inselati. Ma gandeam ca seamana al naibii de bine cu desenele Parenting Illustrated with Crappy Pictures, dar nicicum n-as fi putut-o acuza de plagiat fiindca nu sta la computer, deci nu ar fi avut cum sa o cunoasca pe Amber Dusick.

Planul e asa: diseara, tu mergi si te pui in pat. Asteptam cu totii pana adormi. Tati va fi la calculator. Dupa ce tu ai adormit, eu merg, il iau pe tati, venim la tine, te trezim si atunci o sa fie surpriza.
Eu (preocupata de un amanunt esential in toata povestea de mai sus): Ce inseamna ZZZZZZZ? Ca sforai? 
Nu mami, inseamna ca dormi.
Tati (preocupat si el de un alt amanunt absolut esential): Eu nu stau la computer, nu mai lucrez in seara asta.
Ea: Astazi vei lucra. Asa e planul!
Eu: Dar de ce trebuie sa asteptam pana adorm? Nu-mi place sa ma trezesc din somn. Daca adorm nu vreau sa ma mai trezesc. 
Ea: Mami, e planul tau? Tu l-ai facut? Asa e planul, eu l-am facut si tu nu-l poti schimba fiindca e planul MEU!

Intr-adevar, nu m-a rugat sa-i cenzurez planul, mi-a ingaduit in bunatatea-i nemarginita sa-l vad. Supriza tot nu stiam care va fi, asa ca daca deja a trecut aproape o jumatate de ora nu avea rost sa dau inapoi si sa raman nesurprinsa. Asa ca tati s-a dus la calculator, eu mi-am luat repede pijamaua, m-am pus in pat, si m-am prefacut ca dorm. A fost suficient, nu a fost nevoie sa adorm de-a binelea. Dupa ce-am adormit-prefacut o voce incepe sa urle langa mine: Trezirea, vine surpriza!!! 

Nu-i prevad un viitor stralucit in industria entertainmentului, dar cum nu imi permiteam sa cer banii inapoi, m-am trezit sa vad supriza. Cum ma temeam la inceput supriza nu era deloc surpriza. Motivul pentru care eram “trezita” din somn era ca Puiul de Om urma sa dea un spectacol de cantec, dans si voie buna. Daca credeti ca asta e o supriza va inselati. Am vazut multe spectacole de-ale ei, unele in living, altele in bucatarie, dar e drept ca pana acum niciunul in dormitor. Ironia sortii e ca nici nu puteam sa fluier, sa arunc cu oua stricate si rosii in performer, nu puteam sa zic ca punctul culminat al povestii mi se pare jalnic. Asa ca am stat la spectacol. Ca pe ace am stat, asteptand cu sufletul la gura sa se termine. Ceea ce s-a si intamplat intr-un final mult prea indepartat fata de asteptarile mele.

Ma tot gandesc la copiii astia mici de langa noi si cate avem de invatat de la ei. Nu stiu cum e posibil ca unii sa spuna ca sunt tabula rasa, inapoiati, analfabeti, prostuti, naivi, ilogici. Eu una ma uit la copii, (nu numai la a mea), ma uit la toti copiii din jurul meu si sunt fascinata de inventivitatea lor, de curaj, de vitalitatea lor. Uneori a fi parinte poate fi coplesitor, dar alteori e asa minunat. Nu stiu cate invata copiii de la noi, dar sunt absolut sigura ca noi avem tare multe de invatat de la ei.

Eu v-am spus strategia, voi faceti cum va dicteaza simtul moral. Daca vreti le-o impartasiti copiilor, daca nu o tineti pentru voi si stati cu ochii-n patru sa vedeti cand se intampla. Dati-mi si mie de veste ce hotarati. Sunt curioasa daca onestitatea invinge.

Comments

comments