Fricile copilariei – sa le vedem la fata

Mami, mi-e frica de “Schelet” imi zice Printesa Buclucasa inainte de culcare. Pentru cine nu ne cunoaste, “Scheletul” desi e un schelet ca oricare alt schelet (adica o insiruire de oase puse in ordinea fireasca a alcaturii unui schelet uman) are si niste abilitati mai neobisnuite. Respectiv poate merge (desi fiind schelet nu are muschi), poate sta ascuns intr-o camera de copil (desi nu e schelet de furnica, e schelet de om) si mai ales poate sa sperie copiii. Pe Printesa Buclucasa in special. Scheletul cu S mare a intrat in viata noastra cand ea avea vreo 3 ani. Am fost si noi, ca toti oamenii obisnuiti, sa ne veselim la o petrecere de copii cu ocazia unei zile de nastere. La final, copiilor li s-a facut o surpriza, respectiv s-au uitat la ceva proiectii 3D, gâza mica gustând ochelarii rosu-albastru si magia tridimensionalitatii pentru intâia data si prima oara care nu a fost si ultima. Nimic neobisnuit, doar ca in proiectiile astea unul dintre personaje, deloc principal era Scheletul cu S mare. Si de cand l-a vazut a urmat o perioada fara exagerare de vreun an intreg in care Scheletul asta i-a chinuit noptile si visele. Dupa care a plecat si acum a revenit iar.

Nu vreau sa dau vina pe nimeni, daca nu era Scheletul poate era vreun Monstru, vreun Dragon, Bau-Bau sau Lupul. Multi copii au cel putin o frica la un moment dat si e un lucru obisnuit, multi copii au frici. Dar care frici sunt “normale”, care nu sunt si cum ii ajutam noi sa treaca peste ele. Sau cum invatatam sa avem rabdare sa treaca de la sine.

Sa le luam pe rand. In primul rand ce este frica? Frica este o stare. O simtim la nivelul corpului (tremuram, se strange stomacul), la nivelul comportamentului (tipam, ne “facem mici”, ne retragem) si la nivel subiectiv simtim ca e ceva teribil de inconfortabil. Nu neaparat apare la toate aceste niveluri dar e clar ca este o stare naturala, si pot spune ca este o stare absolut normala. Defapt pot sa spun cu tarie ca ar fi absolut ANORMAL ca un copil sa nu se teama de nimic. Cu alte cuvinte, daca aveti un copil care se teme de vreo 2-3, 5 chestii puteti sta linistiti: aveti un copil normal. Nu numai ca e normala, dar frica aceasta mai e si folositoare, ca de altfel orice alta stare pe care o avem. Ganditi-va la un copil care incearca sa treaca o strada agomerata sau un copil in fata caruia sta un caine aratandu-si coltii. Daca nu i-ar fi frica ar risca sa se avante in mijlocul traficului sau sa se aleaga cu o muscatura zdravana. E mai simplu de inteles daca folosesc exemple de genul celor de mai sus, dar cand e vorba de Schelet? Traficul exista, cainele exista, dar Scheletul? Dati-mi voie sa va spun ca simplul fapt ca eu nu-l vad nu inseamna ca el nu EXISTA. Pentru un copil el e real si e infricosator, fiindca imaginatia copiilor o depaseste cu mult pe cea a adultilor si fiindca granita dintre real si imaginar e destul de neclara la copii.

Dar care sunt fricile “normale”? Sunt anumite situatii, categorii de care copiii se tem mai mult? Se pare ca da, nu le zic eu, le zice Robinson si colegii lui  inca din 1988 si arata cam asa:

• Bebelusii de 0-6 luni se tem de miscari bruste, de zgomote puternice, de lipsa de atentie
• Bebelusii de 7–12 luni se tem de straini, de a ramane singuri, de zgomote puternice, de obiecte mari
• Copiii de 1 an se tem de straini, de a ramane singuri, de zgomote puternice, de obiecte mari, de ranire
• Copiii de 2 ani se tem de schimbari majore in mediul lor, de animale mari, de camere intunecoase, de masini mari, de zgomote puternice
• La 3-4 ani copiii se tem de imagini infricosatoare, de masti, de camere intunecate, de serpi, de zgomote in timpul noptii, de separarea de parinti
• La 5-6 ani copiii se tem de a fi separati de parinti, de diverse fenomene meteo: furtuni, fulgere, inundatii, sa ramana singuri acasa, de monstri, fantome (ups, Scheletul!!), de oameni rai, de animale salbatice, de raniri
• La 7-8 ani se tem de a fi rapiti, de a fi pierduti, de intuneric, de furtuni, de monstri
• La 9 ani se tem de intuneric, de vise urate, de accidente, de a ramane singuri, de se pierde
• La 10 ani se tem de intuneric, de oameni, de pedeapsa si de straini
• La 11 ani se tem de intuneric, de cosmaruri, de a fi bolnavi, de teste, de note
• La 12 ani se tem de intuneric, de pedeapsa (a intra in conflicte, a avea note proaste), de a fi singuri, de a fi raniti de note, de teste
• La 13 ani se tem de crime, de a fi raniti sau rapiti, de razboaie, de teste, de pedeapsa
• De la 14 ani incolo se tem de esec, de dezamagiri in relatii personale, de teste, de probleme legate de sex, de razboi

Si acum sa va vad, cine are curaj sa spuna câti ani are si de ce se teme. Ramane pe saptamana viitoare sa vedem ce facem cu fricile astea. Poate ajutandu-i pe copii ne ajutam si pe noi cu ale noastre.

[sursa foto]

Comments

comments