Copiilor le este frică de multe. Le este frică de întuneric, de monștri, de a fi lăsați singuri. Când mai cresc le e frică să nu fie respinși de ceilalți, să nu li se întâmple ceva părinților, să nu vină războaie. Se pare ca la fiecare vârstă, copiii au în medie 7 frici. Aceste frici, deși greu de tolerat pentru noi, ca părinți. sunt frici “normale”, care se învârt cam în aceeași zonă – a absurdității ei din punctul de vedere al părintelui. Adica cum vine asta sa-ti fie frica de monstri, sau de faptul ca te vei prelinge prin scugerea de la chiuveta sau altele asemenea? E absurd! Nu numai ca e absurd dar mai e si interminabil. Scapa de frica de a fi inghitit de chiuveta si apare frica de monstri. Scapa de frica de monstri si apare frica de vise urate. Cand se termina odata? Si mai apare un gand, oare n-am gresit cu ceva eu ca parinte de e atat de sperios copilul asta? Ce sa fac, sa-l “protejez” la infinit de un monstru imaginar sau “sa-l arunc” in bratele lui?
Cam asa arata, zic eu, gandurile parintilor, dar daca mai aveti altele nu le tineti pentru voi. Pe cele pe care le-am zis mai sus le iau la bani marunti pe rand:
1. Fricile copiilor sunt absurde. Adevarat sau fals? Depinde din ce punct de vedere privim. Daca privim din perspectiva adultului sunt absurde, daca privim frica de a ramane singuri din perspectiva unui copil de 10 ani e absurd. Daca privm frica de a ramane singur din perspectiva unui bebelus de 12 luni nu e deloc absurd. Asadar, un prim pas in a vedea ce facem cu frica e sa ne uitam ce varsta are copilul nostru, sa ne uitam pe tabelul din articolul anterior si sa vedem daca intr-adevar frica e una absurda sau nu. Din perspectiva copilului, nu din perspectiva noastra.
2. Se termina vreodata? Sincer, nu prea cred. N-am intalnit personal niciun adult caruia sa nu-i fie frica de ceva. Deci fricile nu se termina, se modifica doar continutul lor. La ce ne ajuta sa stim lucrul asta? Cu cat ii invatam pe copiii mai din timp ce sa faca cand le e frica cu atat mai mult timp vor avea la dispozitie sa exerseze pana sunt adulti ce sa faca cand le e frica.
3. Ce sa fac ca parinte? Nu risc sa-l invat sa fie un papa-lapte si-un fricos daca-l iau in brate de fiecare data cand vine “mostrul” ? Dar oare n-ar fi prea dur sa-l pun sa-si “invinga” frica si sa “lupte”cu monstrul asta? Raspunsul scurt e niciuna nicialta. Respectiv nici nu-i luam in brate sa nu-i manance lupul, nici nu-i aruncam in gura lupului ci le stam alaturi in lupta pe care o au ei de dus cu lupul cel rau. Daca vreti raspunsul lung la intrebare il gasiti aici.
Asadar, nu luati copiii peste picior cand le e frica, fiindca nu vor invata in acest fel cum sa faca fata fricii. Nu ii fortati sa lupte cu frica (nu le stingeti lumina de veghe daca le e teama de intuneric), fiindca nu au inca mijloace sa lupte cu frica. Ajutati-i sa gaseasca in schimb resurse sa faca fata fricilor. Fiti alaturi de ei in gasirea de solutii, aratati-le directia si lasati-i sa o urmeze in ritmul lor.
De cumva va intrebati: oare trebuie sa-i insuflu copilului ideea ca mie, ca parinte, nu mi-e teama de nimic, si astfel sa simta ca vrea si el să fie asa ori să-i spun ca am si eu fricile mele, ca sa nu se simta inferior? Raspunsul il gasiti aici.
