Vorbeam saptamana trecuta despre noi, parinti si copii in epoca digitala. Si va propuneam chiar unele activitati prin care sa va tineti departe de tehnologie. Intre timp m-am mai gandit la o activitate, cum ar fi „o seara de lectura”, in care mari si mici va adunati laolalta pentru 2 ore in care cititi. Daca aveti copii mai mari puteti citi fiecare cartea lui sau cititi voi copiilor sau va citesc copiii voua, cum va place mai mult.
Desi e o activitate pe care v-am propus-o ca sa stam departe de cele digitale si atragatoare, cititul e mult mai mult decat atat. Eu cred ca ne putem gandi la activitatea de citit ca o modalitate de a crea o legatura cu copiii nostri. Poate o sa vi se para prea mult, sau exagerat, dar va asigur ca nu e asa. Aveti rabdare sa-mi cititi argumentele 🙂
Ganditi-va ca va pregatiti de vacanta. Of, asta e aproape gata :(, dar va zic ce sa faceti pentru urmatoarea vacanta, fie ea mai mare sau mai mica :)Sa zicem ca planuiti o vacanta la mare. Puteti cauta impreuna in librarii sau biblioteci carti despre viata marina. Sau carti espre Grecia, Turcia, Vama Veche sau ce alte destinatii mai mult sau mai putin exotice va surad. Sa stiti ca puteti „explora” in carti si orasul in care locuiti. Pun pariu ca habar nu aveti ce „comori” ascunde orasul cu care v-ati obisnuit deja.
Gandindu-ne la drumurile mai lungi… aici avem la indemana hartile. Si hartile se pot citi 🙂 E nevoie de ceva mai multa imaginatie, dar se poate. Asta ii face pe copii (si drept urmare si pe parinti :)) sa suporte drumurile mai usor, fiindca pot anticipa ce urmeaza, pot descoperi locuri interesante pe traseu si mai presus de orice sunt implicati in planificare. Sa nu fie vacanta, poate planuiti o plimbare de week-end in padure sau la munte. Puteti cauta carti despre plante, copaci, insecte, etc.
Toate cele de mai sus inseamna sa conectam lectura cu viata reala. Sa facem legatura explicita. Sa nu mai zic de un alt beneficiu. Nu vi s-a intamplat sa doriti sa vizitati ceva si copiii vostri sa saboteze lucrul acesta? Oare nu ar fi mai benefic pentru toata lumea daca in loc de a spune „Hai sa vizitam orasul X” (care e mult prea abstract si vag) spunem „Hai sa vizitam cetatea aceea despre care am citit sau castelul acela minunat”. Eu cred ca sansele de cooperare ar creste simtitor 🙂
Dar trecand de la enciclopedii, atlase si altele asemenea la cartile cu povesti – daca copiii sunt mai mici sau romane, nuvele – daca sunt mai mari, aici lucrurile sunt si mai interesante. Ganditi-va la povesti sau romane, toate au un personaj care trece prin diverse experiente de viata (in functie de varsta pe care o are si specia de care apartine :). Copilul nostru are si el o anumita varsta, specia e incerta 🙂 si anumite experiente de viata. Cred ca la abundenta de carti care exista putem gasi cate o carte pentru aproape orice experienta de-a copilului. Putem folosi povestea ca pe un instrument pentru a afla lucruri despre copilul nostru: „Si tu ai fi facut la fel ca personajul X?” „Si tu te-ai fi simtit la fel daca erai in situatia X?” E un indemn pentru a se deschide si a impartasi cu noi propria lui experienta. Nu este si asta o legatura? Legatura dintre noi si experienta copilului nostru. O legatura putin altfel decat cea directa in care il intrebam direct: ce-ai facut, ce-ai simtit. E o legatura pe care o stabilim cu copilul nostru prin intermediul unei alte persoane (personajul din poveste). Eu cred ca putem afla lucruri care poate n-ar fi iesit la suprafata intr-o conversatie obisnuita. Nu ma gandesc aici la a-l trage de limba, ma gandesc la grija autentica de a afla cat mai multe despre propriul nostru copil. In plus, ceea ce vad copiii intr-o poveste poate fi total diferit de ce vedem noi. Nu sariti sa le „interpretati” povestile sau sa le oferiti morala. Asteptati sa vedeti ce au ei de spus. Puteti afla astfel cum vad ei lucrurile si la fel pot si ei afla punctul vostru de vedere.
Mai am un argument, ultimul, desi nu cel mai putin important. Cititul inseamna a impartasi ceva, a fi impreuna intr-un mediu linistit si calm. In cazul meu nu am folosit niciodata ca pedeapsa „nu mai citim povestea diseara”. Pentru ca momentul in care copilul meu mi se incolaceste in brate, ii simt respiratia calma (in sfarsit 🙂 si o vad scufundandu-se in poveste e nepretuit. Daca i l-as lua ar fi o pedeapsa cel putin la fel de mare si pentru mine.
Ca si concluzie, folosim cartile ca sa cream o legatura intre lectura si viata reala, ca instrument pentru a cunoaste experientele copiilor nostri, ca activitate prin care impartasim ceva, in care suntem impreuna. Cam atatea argumente am gasit eu, dar sunt binevenite cat mai multe 🙂