Copiii nostri au nevoie sa le fim alaturi. Sa ii iubim neconditionat, sa ii acceptam asa cum sunt, sa ii intelegem. Au nevoie sa le fim aproape, sa ii ocrotim si sa ii sustinem. Cu alte cuvinte ei au nevoie sa fim cu ei AICI si ACUM. E oare singura lor nevoie sau e nevoie sa ne gandim putin si la MAI INCOLO, sa ne gandim la acel moment din viitor in care nu le vom mai fi in spate sa ii sustinem, sa ii intelegem si sa ii ocrotim?
V-ati gandit ca noi crestem ACUM copiii care vor trai cel mai probabil 100+ ani?
V-ati gandit ca sunt sanse mari ca ei sa prinda secolul 22?
Oare cum va fi acel MAI INCOLO? Cum va fi lumea in care vor munci, in care isi vor face o familie si in care vor trai ca si adulti? Vor avea si ATUNCI nevoie de intelegere, acceptare, ocrotire si sustinere? Eu cred ca da, dar mai cred ca vor avea nevoie si altceva.
As vrea sa nu raspund direct la intrebare, as vrea sa calatorim impreuna spre raspuns. E posibil sa nu ajungem la aceleasi raspunsuri si e important cred eu, ca fiecare parinte sa isi cunoasca raspunsul la intrebarea:
Ce anume pot sa ii ofer copilului ACUM astfel incat sa-i fie de folos si in viitor?
In ce an vor fi copiii nostri adulti?
E o intrebare pe care e necesar sa ne-o punem cu totii, e un exercitiu de imaginatie care nu cred ca ne poate lasa indiferenti. Ma gandesc la mine: Fiica-mea s-a nascut in 2007, asta inseamna ca va intra in “viata reala” (adica viata productiva) aproximativ prin anul 2030!!!
2030???!!! Simt ca ma cuprinde anxietatea. Cum va fi viata in 2030? Habar n-am si cand nu pot “citi” viitorul ma cuprinde anxietatea. O sa fie rau, o sa fie greu? O sa reuseasca? Eu am trait pana in 2017 si ma simt adesea cu un pas in urma schimbarilor din lume. 2030??? Voi fi kilometri in spate!
Poate voua exercitiul asta nu va trezeste anxietate. Poate sunteti nerabdatori sau entuziasti. Fiecare cu reactiile sale. Dar niciunul nu prea cred ca ramanem indiferenti gandindu-ne la anul 2030 sau poate 2040. Fiindca nu raman indiferenta, fiindca stiu ca emotiile imi semnaleza ca trebuie sa mai caut, imi pun cea de-a doua intrebare:
Cum va fi lumea de ATUNCI, in anii in care copilul meu va incepe “viata reala”?
Ma gandesc ca si ATUNCI, ca si ACUM, tot viata va fi. Iar eu cand spun viata ma gandesc la probleme. Nu in sensul de gauri negre fara iesire, ci in sensul de provocari. Cred ca asta e! Copiii nostri vor avea nevoie atunci cand sunt mari sa rezolve probleme, sa raspunda adecvat la provocarile pe care le va scoate viata in calea lor. Daca noi, ca parinti le facem o viata lina, daca ii protejam si ii ferim de probleme, cum vor invata sa le faca fata?
Copiii nostri nu vor avea o viata lina si fericita, nu vor duce o viata “la campie”. Vor duce o viata la deal sau la munte, o viata cu suisuri si coborasuri, o viata in care uneori vor asuda urcand, alteori se vor prabusi la vale si din cand in cand vor mai merge si lin intre 2 dealuri sau 2 munti. Daca e sa ne uitam in spate, viata nu a fost nicicand liniara – nici pentru bunicii nostri, nici pentru parintii nostri, nici pentru noi insine. Nu va fi nici pentru copiii nostri. Ce motive am avea sa credem ca viata copiilor nostri va fi diferita doar pentru ca sunt AI NOSTRI?
Bine, bine, vor avea provocari si probleme. Dar ce fel provocari?
Cum pot sa stiu ce probleme va avea copilul meu in viitor?
O sa aiba probleme la serviciu? In relatii? Probleme de sanatate? Daca nu stiu ce probleme va avea de unde sa stiu cum sa-l pregatesc?
Oare vi s-a intamplat sa cititi o carte despre “cum sa rezolvam problemele in cuplu” si sa va fie utila in a comunica cu copiii? Sau sa aflati despre problemele copiilor si sa va intelegeti mai bine partenerul de viata?
Noi, oamenii, suntem fiinte inteligente, adica putem transfera invataturi dintr-un domeniu intr-altul, dintr-o sfera intr-alta. Si copiii sunt tot oameni, asa ca si ei sunt inteligenti si pot face acest lucru.
Nu trebuie sa le “servim” solutii pentru ca ei sa le poata “aplica” mot-a-mot cand vor fi mari. Nu le putem umple creierul cu o baza de date in care sa luam in considerare toate DACA… ATUNCI…
- Daca te critica seful atunci …
- Cand un prieten nu te mai cauta atunci…
- Daca prietena sau nevasta ameninta ca te paraseste atunci…
Putem in schimb sa ii sprijinim sa isi dezvolte increderea in capacitatea lor de a face fata provocarilor, putem sa ii ajutam sa isi creasca sentimentul ca au un cuvant de spus, ca au putere sa influenteze lucrurile din viata lor.
Ce anume pot sa ii ofer copilului ACUM astfel incat sa-i fie de folos si in viitor?
Vedeti, un cuvand cheie in tot discursul meu si in acelsi timp un cuvant incomod pentru noi, parintii, e cuvantul PROBLEME. Pai nu ar trebui noi ca parinti sa ii tinem departe de probleme pe copii?
Eu zic dimpotriva, eu cred ca trebuie sa ii lasam pe copii sa aiba probleme, eu cred ca de-a dreptul trebuie sa le cream probleme daca viata nu le ofera (putin probabil). Mai cred ca trebuie nu doar sa le fim aproape si sa ii ocrotim, cred ca trebuie sa ii lasam sa mai dea cu capul, sa se impiedice, sa sufere chiar. Toate cu masura. O masura care sa fie la nivelul capacitatii lor de a face fata si care sa tina cont de varsta lor si de nivelul lor de dezvoltare. Cred numai din confruntarea cu provocari devenim mai puternici. Numai cand trecem peste un HOP putem dobandi sentimentul ca avem putere sa influentam lucrurile din jurul nostru.
Aud acest lucru atat de des in povestile de viata ale clientilor adulti cu care ma intalnesc la cabinetul de psihologie. Nu am avut niciun om care sa impartaseasca cresterea si devenirea lui in absenta problemelor. Asa ne descoperim pe noi insine, capacitatea si puterea noastra. In confruntarea cu probleme, nu in absenta lor.
Cred ca de asta mai au nevoie copiii – de probleme cu care sa confrunte, de provocari pe care sa le treaca cu bine. Au nevoie de greutati peste care sa treaca cu succes. Credeti ca mai au nevoie si de altele? Eu cred ca da, dar astept si parerile voastre inainte de a vi le spune pe-ale mele.
