psiholog copii cluj

ADHD este un termen folosit pentru a descrie un tipar comportamental caracterizat printr-un nivel neadecvat de hiper-activitate, neatenție și impulsivitate. E un termen prin care sunt adesea caracterizați acei copii cărora le este extrem de dificil să se concentreze, să fie atenți, să stea locului, să urmeze instrucțiuni sau săîși controleze comportamentele impulsive. Ce este ADHD, este real sau e o invenție a zilelor noastre? E o boală sau o scuză pentru justificarea unor comportamente nepotrivite?

Ce este ADHD?

ADHD vine de la ”Attention Deficit Hyperactivity Disorder”, adică Tulburarea de Deficit de Atenție și Hiperactivitate și se caracterizează printr-o perturbare semnificativă și pervazivă a trei mari domenii:

  • domeniul atenției
  • domeniul impulsivității
  • domeniul hiperactivității.

Aș vrea să observați aici trei elemente esențiale de care mă voi ocupa pe rând:

  1. domenii
  2. perturbare
  3. semnificativă și pervazivă

Pentru a putea vorbi de ADHD trebuie să ne uităm la toate 3, oricare lipsește înseamnă că nu e vorba de ADHD. Să le luăm pe rând.

Care sunt simptomele ADHD? Care sunt cele 3 domenii?

De regulă cele 3 domenii sunt grupate în două catagorii:

Comportamente caracterizate de atenție necorespunzătoare vârstei de dezvoltare:

  • Îi este greu să se concentreze sau să fie perseverent (evită sau îi displace profund să depună efort)
  • Este ușor de distras de imagini, de sunete sau obiecte din mediul înconjurător
  • Pare să nu asculte când i se vorbește
  • Este dezorganizat
  • Pare să nu fie atent când îi vorbesc alții
  • Pierde adesea obiecte, este uituc

Comportamente hiperactive și impulsive necorespunzătoare vârstei de dezvoltare:

  • Mișcă mereu din mâini și din picioare, îi este greu să stea locului, se fâțâie mult
  • Fuge și se cațăra în permanență sau în situațiile cele mai nepotrivite
  • Nu poate să se joace în liniște sau nu poate păstra liniștea în timp ce lucrează
  • Este foarte nerăbdător, îi este dificl să își aștepte rândul
  • Adesea răspunde fără să aștepte ca întrebarea să fie terminată
  • Vorbește mult, îi întrerupe sau îi deranjează des pe alții (de exemplu intervine in discuțiile sau jocurile altora)

Unii copii au simptome doar din prima categorie, alții doar din a doua și unii din ambele categorii.

Uitându-vă la simptome probabil vă întrebați: ”Nu sunt toți copiii așa? Un copil nu-i un copil sănătos dacă nu e energic, dacă nu aleargă. Un copil încă învață să stea liniștit, să nu întrerupă”. Aveți dreptate. Așa sunt copiii sănătoși – plini de viață și energie. Doar că, pentru a vedea dacă este vorba de ADHD sau nu, un prim indiciu ar fi ca aceste simptome să fie nespecifice vârstei. Cu alte cuvinte, un copil de 4 ani care nu poate sta așezat sau nu-și poate aștepta rândul sau un copil care acum intră la școală și uită să își aducă lucrurile acasă nu sunt ”suspecți” de ADHD. Însă un copil de 11 ani care nu e atent la ore, care uită să își facă temele, care vorbește urât cu părinții, învățătoarea și colegii pot ridica un semn de întrebare.

Pentru a putea vorbi de ADHD e nevoie să ne mai uităm la ceva:

Cât de mult influențează aceste comportamente viața copilului sau viața celor din jur?

De regulă aceste comportamente influențează viața în diverse sfere:

  • în familie – pot apărea certuri frecvente, lupte de putere cu părinții sau frații. Părinții se simt adesea extenuați pentru că e nevoie de atenționări continue în ceea ce privește comportamentul la masă, la somn, când merg în vizită, când merg la magazin, etc întrucât copiii fie uită ce au de făcut, fie refuză fiindca e greu sau plictisitor.
  • în relațiile cu alți copii. Întrucât sunt predispuși să întrerupă conversații sau să izbucnească când lucrurile nu se întâmplă așa cum doresc ei, le este dificil să își facă prieteni și să își păstreze prietenii. Asesea ceilalți copii refuză să îi accepte în jocul lor ”pentru că e rău sau nu știe să se comporte”. Poate să le fie dificil să se joace jocuri de echipă întrucât le e greu să fie atenți și să urmeze reguli.
  • la școală – are o performanță școlară scăzută, sub nivelul capacității intelectuale. Învățătoarea se plânge că e neatent, că nu lucrează, că face zgomot în timpul orelor, că întrerupe ora, că se ridică și se plimbă prin clasă.

În cele din urmă, pentru a fi vorba de ADHD este necesar ca aceste consecințe problematice să fie pervazive, adică să apară în toate sferele – atât în familie cât și la școală.


În concluzie, putem vorbi de un diagnostic de ADHD doar dacă:

  1. există simptome prezente în cel puțin unul dintre cele două categorii menționate
  2. aceste simptome interferează cu viața de zi cu zi în familie
  3. aceste simptome interferează cu performanța școlară și cu alte activități școlare

Dacă există simptome dar nu există interferență, nu e ADHD. Dacă există simptome doar acasă, la școală nu, iarăși nu poate fi vorba de ADHD. Este necesar să coexiste toate cele 3 puncte ca să putem începe să investigăm dacă e vorba de ADHD.

Când vine vorba de ADHD părerile tind să fie destul de împărțite – multă lume aduce în discuție argumente care susțin indeea că ADHD nu există, că e o invenție, că e conspirația industriei farmaceutice, etc. Încerc să răspund succint la câteva întrebări pe care le-am auzit frecvent:

ADHD este o invenție a zilelor noastre?

Putem spune că termenul de ADHD este o ”invenție” modernă din punct de vedere semantic, însă comportamentele ce caracterizează o persoană care are ADHD nu sunt defel noi. Există descrieri ale comportamentelor specifice ADHD încă din secolul 19. Cine e interesat poate citi istoria aici. În plus, până în 1987 s-a folosit termenul de ADD (tulburarea de deficit de atenție), termenul de ADHD a început să fie folosit cam din anul 2000.

ADHD este o boală?

ADHD este o tulburare indexată în DSM (manualul tulburărilor mentale) și este tratată ca atare. În limbaj popular însă este folosit adesea acest termen-umbrelă pentru comportamente neatente, super active sau impulsive fără să însemne neapărat că acel copil are o tulburare. Ca să vorbim de boală (tulburare) este necesar să fie întrunite condițiile pe care le-am amintit mai sus.

Din păcate, odată cu eticheta de boală sau tulburare vine și stigma asociată. Să nu uităm că ADHD apare în intercțiunea dintre mediu și comportamente, așa că e foarte greu să ai ADHD dacă ești sigur în pădure. Din acest punct de vedere îmi place termenul de ADD = tulburare de atenție diferită (nu deficitară) și care ne arată că este posibil să ai ADHD și să funcționezi excelent… în anumite medii. 

Cine îmi poate spune dacă copilul meu are ADHD sau e doar neatent și energic?

Singurii care pot pune diagnostic în acest sens sunt medicii psihiatri sau psihologii clinicieni. Oricine altcineva poate avea doar păreri care trebuie verificate (deși vă sfătuiesc să le ascultați, adesea sunt adevărate). Diagnosticul este unul complex și dificil, cea mai mare dificultate fiind dată de faptul că nu există teste medicale (ecografii, teste de sânge) care să indice prezența sau absența ADHD. Prin urmare, psihologul sau medicul psihiatru investigheaza comportamentele, durata lor, frecvența, perturbarea fiecărui domeniu de viață folosind atât observații cât și teste standardizate. Pentru o evaluare cât mai acurată adesea este nevoie să se obțină informații nu numai de la părinți, ci și de la bunici sau alte persoane prezente în viața copilului precum și din mediul școlar (învățătoare, profesori).

ADHD e real?

ADHD ca tulburare este cât se poate de reală. Dincolo de faptul că statisticile au explodat (ceea ce poate fi un efect al conștientizării acestei tulburări nu un efect al conspirației industriei medicale) există studii care acum ne pot ”arăta” ADHD-ul, mai precis ne pot arăta faptul că la nivel cerebral, persoanele cu ADHD sunt diferite de persoanele fără ADHD. Cu toate acestea încă nu a fost identificată o cauză singulară pentru ADHD, dar știm că cel mai probabil e vorba de o tulburare genetică (copiii cu ADHD au cel mai probabil părinți sau rude care au și ei ADHD). A fost chiar identificată o genă care pare să fie implicată în ADHD. Este luată în calcul chiar și o ipoteză legată de dieta alimentară, dar ipoteza conform căreia ADHD este cauzat de televizor, telefon sau de practici parentale ineficiente nu are susținere.

ADHD nu trece decât cu medicamente?

Având în vedere natura neurobiologică a acestei tulburări, ADHD nu trece. Tratamentul (fie el medicamentos sau psihologic) are în vedere simptomele, nu cauza (care este încă necunoscută și cel mai probabilă multiplă). Unii copii beneficiază de pe urma tratamentului medicamentos, alții în schimb nu îl tolerează.

În ceea ce privește tratamentul psihologic, este vorba de o combinație de intervenții – unele se adresează părinților, altele copiilor și altele ambilor, concomitent. Dacă în cazul tratamentului medicamentos se are în vedere componenta neurologică și ADHD-ul în general, în cazul intervențiilor psihologice nu se tratează ADHD-ul ci se tratează bucată cu bucată simptomele sau ariile de funcționare perturbată. Prin urmare, psihologul intervine cu diverse tehnici pentru a crește capacitatea de concentrare a copilului, pentru a-l ajuta să își organizeze sarcinile, pentru a-l ajuta să își formeze abilități sociale, să își gestioneze reacțiile impulsive.

ADHD trece ”de la sine”? Să aștept sau să fac ceva acum pentru asta?

Aproximativ o treime dintre copiii diagnosticați cu ADHD nu mai prezintă simptome ca adulți. Este acesta un argument că ADHD trece? Posibil. Dar la fel de bine poate fi rezultatul unei diagnosticări greșite sau al unei intervenții excelente care are efecte pe termen lung.

Dacă aveți temeri, neliniști sau suspiciuni referitoare la posibilitatea ca al vostru copil să aiba ADHD eu zic să nu așteptați. La fel ca și cu orice altă condiție, cu cât se intervine mai repede cu atât mai bine. În cabinetul unui psiholog focusul nu va fi atât de mult pe boală, tulburare ci pe arii deficitare de funcționare de a căror îmbunătățire depinde succesul, bunăstarea și prosperitatea copiilor.

Am vorbit astăzi mai ”tehnic” despre ADHD, o să revin cu un articol despre minunățiile ADHD care, ca orice condiție are atât aspecte negative cât și pozitive 🙂

[Sursa foto]

Comments

comments