Cand cereti copilului vostru sa faca un lucru, sa zicem… sa se spele pe dinti, sa-si stranga jucariile, sa-si puna papuceii la loc dupa ce se descalta… de cate ori cereti pana sa-l faca? Asta in cazul fericit in care il si face in cele din urma 🙂 Dar v-ar placea sa nu trebuiasca sa-l mai cicaliti atata pana sa faca ceea ce-i cereti? Daca suntei unul dintre acei parinti care au raspuns „de 10 ori sau mai mult” la prima intrebare si „da” la a doua intrebare, sa stiti ca aveti de lucru 🙂 Si ceva sperante…
In ziua de azi noi ca parinti suntem mult mai putin „dictatori” in relatia cu copilul nostru decat erau generatiile anterioare. Si exista o sumedenie de motive pentru care acest lucru este unul benefic, atât pentru dezvoltarea copilului nostru cât si pentru satisfactia noastra ca parinti, insa uneori lucrurile pot merge putin prea departe. Putem ajunge sa ne simtim ca nu avem nicio autoritate in fata copilului nostru, sa ne simtim ignorati atunci cand formulam o cerinta. Cicaleala devine cel mai probabil modul predominant de interactiune cu copilul nostru – si ajungem sa „comentam” zi de zi despre ceva, sa cerem de zeci de ori ca un lucru sa fie facut. Si asta poate fi extrem de frustrant si extrem de obositor. Cu siguranta e unul dintre aspectele nesatisfacatoare ale meseriei noastre de parinti.
Ce putem face? Cum putem daca nu elimina, cel putin sa reducem cicaleala aceasta zilnica?
- Prima optiune, cea mai eficienta si cu efectele cele mai stabile pe termen lung (desi cu costuri destul de mari pe termen scurt 🙂 ar fi sa stabilim anumite rutine, anumite obiceiuri ale casei, anumite lucruri care la noi acasa „asa se fac”. Daca formam in copiii nostri anumite obiceiuri, atunci nu va mai trebui sa le cerem sa se spele pe dinti, sa-si aranjeze patul dimineata sau sa se spale pe maini. In timp vor ajunge sa stie ca la anumite ore din zi „se fac” anumite lucruri si le vor face automat. In timp, vor sti ca seara, dupa cina si dupa cana de laptic urmeaza spalatul pe dinti. Cum ajungem sa devina aceste lucruri rutina? V-am spus ca nu e usor :), fiindca va trebui sa o facem zilnic, constant si consistent pana devine rutina.
- Daca nu am reusit cu obiceiurile, si trebuie sa formulam cerinte, atunci ar trebui sa sa fim atenti la trei elemente cand formulam o cerinta:
- sa fim empatici (sa-i aratam copilului ca il intelegem),
- sa oferim un motiv si
- sa formulam cerinta astfel incat sa nu sune a comanda.
Ca sa intelegeti mai bine o sa exemplific fiecare dintre aceste elemente. Spre exemplu, copilul e total absorbit de desenul pe care il face si e timpul sa se spele pe mâini.
- In primul rand empatizati cu el, aratati-i ca intelegeti ce face in acel moment: „Vad ca esti foarte absorbit de desenul pe care il faci!”. Acest lucru nu numai ca il face sa se simta inteles, insa il „rupe” putin de vraja desenului si il face sa „auda” ce aveti de spus in continuare. Fiindca nu uitati, mai ales daca copilul e mic, atentia lui distributiva e extrem de slaba, daca e total absorbit de o activitate sansele sa va asculte sunt minime, si asta nu fiindca vrea sa va manipuleze, nici fiindca vrea sa-si bata joc de voi, ci fiindca nu poate fi atent la doua lucruri deodata. Marturisesc cu mana pe inima ca si eu, in calitate de adult am aceeasi problema 🙁
- Sa oferim un motiv… aici e cea mai mare provocare, pentru ca eficienta maxima e atunci cand reusim sa gasim un motiv pentru care sa „merite” a intrerupe o activitate placuta pentru a face una neplacuta!
- Ultimul element este cum formulam cerinta – cum cerem copilului nostru sa faca ceva fara ca acest lucru sa sune ca o comanda data de un sef subalternului. Atunci cand le cerem copiilor direct sa faca ceva: „Trebuie sa vii sa te speli pe mâini, ACUM” e ca o invitatie la lupta, nici nu-i de mirare ca majoritatea vor opune rezistenta. Daca in loc de asta spunem „O, e ora mesei”, daca am trecut prin prima etapa si spalatul pe mâini e deja un obicei copilul va stii ca „ACUM e timpul de spalat pe mâini”.
Am mai vorbit si acum ceva vreme despre cum sa vorbim sa ne asculte copiii. Si o sa o mai facem, fiindca asa cum am mai spus, nu exista o singura solutie la o problema. Exista probleme, asta stim cu totii si exista unele solutii; unele care functioneaza pentru unii, altele pentru altii, important e sa gasim incercand si gresind care e acea combinatie miraculoasa care functioneaza 🙂
Voi ati gasit-o?