Cu totii ne-am dori, cand vine vorba de copilul nostru, ca acesta sa fie altruist, generos, bun… si sa fie asa „din adancul sufletului”, fara sa-i pese daca altii il vad si ii primesc generozitatea. Defapt cam acelasi lucru ni-l propunem si noi, ca adulti, desi… sa fim seriosi, daca faceti donatii, acte de generozitate, voluntariat si aceste acte ajung sa fie cunoscute si altora cum va simtiti? Eu cred ca mai bine decat daca faceti acest lucru anonim. Cred ca uneori ne consideram usor vinovati cand simtim lucrurile acestea, e ca si cum ne-am teme ca nu cumva sa facem actele acestea pentru obtinerea recunostintei. Si totusi, poate cele doua motivatii – cea interna si cea externa nu se exclud reciproc. Poate ca suntem generosi fiindca ne dorim sa facem bine, dar poate ca asa e natura umana, sa facem lucrurile „mai cu spor” daca primim recunostinta si apreciere. Oare la copii cum stau lucrurile? Sa fie altfel oare, fiindca sa fim seriosi, regulile acestea sociale nu le constientizeaza ei…
Am mai vorbit despre altruism. Si ziceam atunci ca altruismul, bucuria de a darui pare sa fie innascuta, fiindca copiii mici, copii de 2 ani sunt mai bucurosi atunci cand daruiesc decat atunci cand primesc. E clar asadar, motivatia pentru altruism e una interna – copiii ajuta motivati fiind de nevoia celeilalte persoane. Dar daca aceasta nu e unica motivatie?
Acum va tot port intre adulti si copii… dar ganditi-va putin. Aveti ceva de facut si sunteti sub mai multi ochi, aveti o audienta. Va influenteaza acest lucru comportamentul? Chiar daca ziceti nu, nu va prea cred 🙂 Se pare ca suntem influentati de „privirile” celorlalti chiar daca acestea sunt accidentale, simpla prezenta a unei audiente, care poate sa ne priveasca sau nu, ne modifica comportamentul (de cele mai multe ori fara ca noi sa fim constienti de acest lucru). Si cand vine vorba de comportamentul prosocial lucrurile sunt cu atat mai sensibile – fiindca e „reputatia” noastra in joc. Ganditi-va la o situatie in care cineva hotaraste sa faca o donatie in prezenta unei audiente care nu stie absolut nimic despre suma pe care urmeaza sa o doneze. Daca prezenta audientei il va determina sa faca donatia, pentru reputatia lui ar fi bine ca audienta sa cunoasca si suma donata :), altfel de unde sa stie audienta marimea generozitatii lui?
Asa e la adulti, dar la copii, oare cum e? Ca de pretins noi le pretindem sa fie altruisti fiindca „asa e bine” si pretindem sa faca lucrurile la fel si daca „intoarcem putin spatele”. Kristin L. Leimgruber si echipa sa si-au propus sa vada cum e cu copiii si generozitatea. E oare influentata ca si la noi de prezenta celorlalti si „marimea sumei”? Si pentru asta au luat un grup de copii de 5 ani care aveau optiunea de a darui unul pana la patru stickere altor copii. Va imaginati rezultatele… nu numai ca optiunea de a darui a fost puternic influentata de prezenta unui adult care observa comportamentul, dar era influentata si de cutia in care erau oferite stickerele 🙂 Daca era transparenta, copiii daruiau mai multe, daca era opaca, mai putine 🙂 Un aspect care i-a surprins si pe autori a fost lipsa generozitatii copiilor, in sensul ca asa cum ziceam, daca erau vazuti de altii si daca marimea donatiei era vizibila, generozitatea era mare, in toate celelalte conditii copiii erau foarte egoisti 🙁
Ce sa zic, nu-i o viziune prea “generoasa” asupra naturii umane, dar lucrurile sunt asa cum sunt, nu cum ne-ar placea noua sa fie. Eu as zice ca si concluzie sa nu intoarceti spatele sa vedeti cum se comporta copilul vostru, ca s-ar putea sa fiti dezamagiti 🙂 Stati cu fata la el, impachetati cadourile in folie transparenta si bucurati-va de generozitatea lui 🙂
