Eu citesc multe articole cu recomandări pentru profesori. Am găsit unul foarte fain aici. Nu sunt profesor, dar natura meseriei mele implică un proces de educaţie. De altfel, ca părinţi suntem în unele momente (sper că destul de multe) educatori pentru copiii noştri. Din acest punct de vedere vă invit să citiţi tot timpul articolele “pentru profesori” gândindu-vă la voi, ca părinţi şi la latura educativă a calităţii de părinte.
“Marii profesori înţeleg că învăţarea adevărată apare atunci când conţinutul predat trezeşte interesul copiilor, când e relevant pentru viaţa lor şi când copiii formează o legătură emoţională fie cu subiectul predat, fie cu profesorul din faţă lor.”Dacă ar fi să ne gândim numai la EI, la profesori am putea imediat sări să lovim: sigur, de-aia nu învaţă copiii, “că nu le pasă profesorilor de ei”, “fiincă conţinutul predat e neinteresant”, “ce relevanţă are pentru viaţa copilului meu să înveţe cosinus şi tangentă?”. Dar dacă înlocuim cuvântul “profesori” cu cuvântul “părinţi”? Uite cum sună: “Părinţii buni înţeleg că învăţarea adevărată apare atunci când ceea ce îi învață pe copii trezeşte interesul acestora, când e relevant pentru viaţa lor şi când copiii formează o legătură emoţională fie cu ceea ce îi învăță părinții, fie chiar cu părinţii lor”. Mai e la fel de uşor să sărim? Cât interes trezeşte unui copil strânsul jucăriilor împrăştiate prin camera? Cât de relevant este acest lucru pentru viaţa lui (din perspectiva copilului, nu a părintelui)? Ce legătură emoţională pot forma cu acest subiect? E greu, nu? Şi pentru noi şi vă asigur că şi pentru cei care predau în diverse contexte. E greu de găsit conţinuturi importante şi relevante iar când le găsim se potrivesc unor copii dar nu altora (aşa cum cred că e şi la voi, cei care aveţi mai mulţi copii). E greu să formăm o legătură emoţională cu strânsul jucăriilor, la fel cum e greu să formăm o legătură emoţională cu un subiect multiplu şi un predicat simplu.
Ştiţi care cred că e cel mai uşor lucru de realizat? Legătura emoţională pe care o creăm cu copiii. Ca părinţi, ca educatori, ca profesori, avem cel mai mare control în zona aceasta a legăturii emoţionale şi totodată cel mai puţin timp de investit. A face lucrurile interesante, atractive, relevante ne ia mult timp, şi în vreme ce nu zic că nu trebuie făcute şi acestea zic că a crea o legătură emoţională cu copiii e mai la îndemână.
Cum creăm această legătură emoţională? În primul rând interesându-ne de viaţa copiilor noştri. Veţi spune: “sigur, ce să mă mai interesez? Nu-s toată ziua cu el, stiu tot ce se poate sti?” Chiar dacă ŞTIM multe lucruri despre copilul nostru, tot merită să îi întrebăm. În primul rând interesele, dorinţele, ceea ce le place se schimbă. Numai încercaţi să scrieţi de pe acum scrisoarea către Moş Crăciun să vedeţi de câte ori se schimbă până în decembrie! Ne interesăm de viaţa copiilor noştri întrebându-i ce le place, ce nu le place, care sunt interesele lor (chiar dacă interesul copiilor nu se suprapune cu interesul nostru), care sunt activităţile preferate din afara şcolii, care sunt visele şi dorinţele lor.
Pe voi, ca adulţi, când v-a întrebat ultima dată cineva care sunt visele voastre, ce vă place, ce vă displace? Mă întreb cum v-aţi simţit când cineva a făcut-o? Cât de important/ă v-aţi simţit? Exact aşa se simt şi copiii noştri când ne interesăm de viaţa lor. Importanţi! Şi când persoana cu care interacţionez mă face să mă simt important, mă simt bine. Când mă simt bine sunt mai încrezător, orizontul se lărgeşte, perspectiva asupra lucrurilor devine mai flexibilă şi sunt mult mai pregătit să învăţ, să absorb un conţinut (chiar şi atunci când acest conţinut nu e extraordinar de relevant pentru viaţa mea acum).
Dintre sarcinile pe care le avem de făcut ca şi părinţi, ca educatori, ca profesori, a crea o legătură emoţională cu copiii noştri e una dintre sarcinile cele mai uşoare pe care le avem de făcut. Nu credeţi? Cititi să vedeţi care sunt celelalte sarcini şi o să va convingeţi!
Sursa foto: https://bit.ly/2gGa2pq
