“Tu de care părinte ești?”
“Din acela care nu e de acord cu pedeapsa și recompensa, sper, din acela care nu își pune copilul în “time-out”.
Dar de hrănit, cum îl hrănești? Sper că îi gătești zilnic, doar hrană sănătoasă, pregătită din ingrediente proaspăt culese și gătite la abur (doamne-ferește să prăjești ceva!!!) să nu se piardă elementele nutritive esențiale sau să otrăvești copilul cu prăjeli, gluten și zahăr”.
“Ești cu medicina tradițională sau cu homeopatia/ medicina alternativă?” Ești adeptaco-sleeping-ului sau a metodei “cry it out?”
“Alăptezi sau îi dai lapte praf? Naștere naturală sau cezariană”
Aud atât de multe conversații între parinti care încep în felul acesta, nu de alta, dar să fie clar de la început cu cine avem de-a face – ești de-a noastră sau de-a lor? Oricare om fi fiind noi sau ei!
Știti cu care tabără sunt eu? Sunt cu ambele, sau cu niciuna sau câteodată cu una, câteodată cu alta. Depinde de interesul meu! Dar să vă povestesc despre interesul meu, poate e același cu al vostru.
De ce nu ne place să nu primim răspunsuri ferme?
În primul rând nu e confortabil să nu auzim raspunsuri ferme. Doar suntem urmași ai lui Caragiale: Bine, bine, dar eu cu cine votez? Cei mai mulți părinți pe care i-am întâlnit nutresc acestă dorință. Și această dorință (legitimă dar nerealistă) nu scapă neobservată de diverși guru sau experți in parenting care îmbrățișează ferm și fanatic o orientare sau alta și evident încep să o propovăduiască. Răspunsul incomod (dar realist) la întrebările de mai sus ar fi…”depinde”. Depinde de caracteristicile copilului, ale părinților, ale mediului. “Depinde” e un răspuns care invită la analiză, la gândire, la efort, la acțiune. Din aceste motiv e un răspuns incomod. În plus, niciun guru nu vrea ca adepții lui să gândească. E mai ușor dacă cineva ne zice EXACT ce să facem, că atunci toată treaba asta cu analiza si gândirea o “delegăm” unui expert. Doar scrie cărti, doar e psiholog, doar ține cursuri de parenting, deci știe!
Nu numai că nu e confortabil, dar dacă nu primesc răspuns la întrebările acestea de unde să știu în ce tabără ești? Că cine seamănă se-adună și dacă nu știu dacă ne asemănam sau nu, nu știu dacă ne putem aduna. Cum știu dacă putem fi prieteni ca și părinți sau de unde să știu dacă îmi aduc copilul la tine la cabinet? Că eu sunt dintrea aceia care încurajează motivația intrinsecă, nu extrinsecă, sunt un părinte dedicat, nu unul de-ăla care comanda pizza la cină! “De-a cui ești?” e o întrebare care nu se pune numai la țară, umblă deghizată și pe la oraș.
De ce nu pot răspunde la astfel de întrebări?
- Pentru că se bazează pe distorsiuni cognitive, adică o modalitate de gândire care are la bază erori de logică și care ne determină să extragem concluzii eronate, care fie nu ne ajută cu nimic să rezolvăm problemele pe care le avem fie nu sunt folositoare. O primă eroare ar fi gândirea dihotomică sau gândirea alb-negru pe care perspectiva de mai sus o induce. Ești ori cu alăptarea ORI cu biberonul. Ori cu naștere naturala ORI cu cezariana. După prima eroare de a vedea lucrurile dihotomic vine a doua eroare: alegerea DOAR a unei variante. Pentru că nu suntem siguri ce trebuie ales ne întoarcem înspre acele persoane care “știu cel mai bine”, care “știu sigur” care e alegerea CORECTĂ și BENEFICĂ pentru copil, care a alegerea părinților BUNI. Desigur, toți părinții vor să fie BUNI, CORECȚI și să aleagă CE E MAI BINE pentru copil. Eu vă spun să nu credeti pe nimeni (nici chiar pe mine dacă cumva mă prindeți că vă dau prea multe răspunsuri ferme), pe nicio persoană, carte sau articol care vă oferă răspunsuri garantate 100%, pentru simplul motiv că 100% nu există (revenim la erorile alb-negru). Ce există e dorința de a ne lua cineva de pe umeri responsabilitatea deciziei (și drept urmare și frica de a nu fi ales “corect”).
- Pentru că lucrurile sunt puțin mai complicate decât cauză-efect. Uneori sunt cauză-efect-cauză-efect, etc. Daca nu ați citit articolul despre problemele de comportament ale copiilor vă invit să o faceți. Spuneam acolo că problemele de comportament pot avea cauze multiple – unele țin de copil, altele țin de părinți, altele țin de diverși alți factori de mediu. Drept urmare, e foarte greu ca atunci când există o întrebare (problemă) să vii cu rețete. De ce? Pentru că majoritatea rețetelor se bazează pe ideea că există un unic factor de influență asupra problemei pe care dacă îl modific modific problema.
- Pentru că indiferent ce tabără ai alege, tot te procopsești cu sentimente de vinovăție, rușine, sentimente de inadecvare. De ce? Pentru că toți, dar absolut toți părinții pe care eu i-am întâlnit vor cu orice preț binele copilului lor. Cu o asemenea “motivație”nu-i greu să fie induse astfel de sentimente. Dacă ești dintre cei care comanzi pizza la cină ești CLAR un părinte nepăsător și neglijent. Dacă ești din aceia care NICIODATĂ nu comandă pizza la cină ești un părinte care se epuizează, care nu are grijă de sine și care face prea multe sacrificii ori asta înseamnă că nu ești un model bun ca și individ pentru copilul tău. Oricum ai face nu e bine. Ambele atitudini sunt, evident niște extreme. Desigur, e de dorit ca preponderent (dar nu ÎNTOTDEAUNA) să mâncăm sănătos, dar asta nu înseamnă că e un capăt de lume dacă din când în când în loc de smoothie cu spanac, broccoli și semințe de chia mai strecurăm o pizza cu salam!
Ca părinte de data aceasta nu ca psiholog, vă spun că eu câteodată dorm cu Prințesa Buclucașă, câteodată nu. Câteodată gătesc sănătos, câteodată nu. Câteodată o recompensez sau o pedepsesc, câteodată nu. Time-out … și-l ia singură. Pe toate le fac ca și părinte. Dar să știți că fac aceleași lucruri și ca individ, ca om. Câteodată vreau să gătesc sănătos, câteodată prefer să investesc timp în altceva și atunci merge și pâine cu unt dimineața, la prânz și seara. Câteodată fac lucruri atât de neplacute, încât e musai (ca să mă motivez) să mă recompensez (sau chiar să ma pedepsesc – nu mergi la sala, adio ciocolată!). Să nu mai spun că uneori îmi iau time-out singură, deși mi-aș dori cu ardoare să ma trimita cineva în pauză. Păi daca noi funcționăm dupa niște principii, de ce vrem ca ai noștri copii să funcționeze după altele?
Interesul de care vă vorbeam la început nu cred că e diferit de al vostru, restul sunt doar metode care în funcție de diverși parametri funcționează mai mult sau mai puțin bine.
P.S. Am strecurat cel puțin o părere categorică. Sper să o găsiți!
Sursa foto: https://bit.ly/2gG6kMS