De ce parintii isi ajuta prea mult copiii?

Hainele murdare se lafaie prin toate colturile. Jucariile zac aruncate pe podea. Plapuma e mototolita intr-un colt de pat. E tarziu, si ar mai fi vreo doua-trei exercitii de facut pentru ora de matematica de maine. Ah, dintii, iar am ajuns in pat cu dintii nespalati. Cred ca e un tablou pe care multi l-am putea agata pe perete si daca cineva l-ar vedea ar zice: „Hei, am fost si eu in locul asta!”. Si daca vrem sa dam jos tabloul, probabil am incepe cicaleala: „Fa-ti curatenie in camera”, „E tarziu, hai odata la culcare ca maine o sa fii obosit!”, „Inca nu ti-ai strans jucariile? Daca nu le strangi ti le arunc la gunoi!” Si tragem de ei, suntem extenuati de atatea lupte de putere si treburi care par ca nu se termina niciodata si apare solutia… daca le-am face noi in locul lor? Nu-i mare lucru, in fond in maxim 15 minute s-ar rezolva toate. Fara cicaleala, fara frustari, fara manie…

Pe termen scurt nu zic nu, e o solutie, doar ca daca ne dorim ca ai nostri copii sa invete sa cum sa faca sarcini mai grele trebuie sa-i lasam sa treaca prin vremuri grele. In plus, asa invatam noi, specia umana, mari si mici sa facem lucruri: facându-le!

Sa stiti ca daca sunteti genul de parinte care face lucruri in locul copilului vostru nu sunteti singuri 🙂 Eu cred ca daca ne-am strange la adunarea parintilor anonimi am fi multi care am spune: „Buna, ma cheama XXX si fac lucruri in locul copilului meu!” Dar de ce se intampla asta, de ce o facem, de ce cadem in capcana asta?

De ce facem lucruri in locul copiilor nostri?

Eu cred ca ar fi mai multe motive, unul dintre ele ar fi perfectionismul (da, mare boala). Daca vedem lucrurile prin prisma perfectionismului, atunci sunt foarte putini aceia care reusesc sa faca lucrurile asa cum „ar trebui facute”. „Asa arata o biblioteca aranjata? Asa se leaga sireturile?… Lasa ca le fac eu, macar stiu ca vor fi facute “asa cum trebuie”. Ce se intampla defapt? Se intampla sa avem o idee mult prea clara despre cum ar trebui facute lucrurile si sa „le rezolvam” in mod constant in locul copilului.

Un alt motiv ar fi lipsa de energie, oboseala, cand gandim: „Of, sunt asa de obosita, nu mai am forta necesara sa-l determin sa faca XXX, mi-e mai usor sa o fac eu”. Suntem atat de extenuati de a cere incontinuu copiilor sa faca ceva, incat efortul de a face noi treburile pare mai mic decat acela de a formula cerinte (si a ne asigura ca sunt respectate).

Mai sunt si alte motive, cum ar fi faptul ca ne e dificil sa toleram faptul ca al nostru copil nu se simte bine (clar niciun copil nu va fi fericit sa-si stranga jucariile sau sa-si aranjeze patul dimineata). Si atunci gandim „bietul de el, e doar copil, lasa-l sa se bucure de copilarie. Atata sufera pentru un mizilic, mai bine fac eu treburile ca nu cumva sa se supere prea tare”. Doar ca in acest caz se creaza un fel de cerc vicios: copiii se impotrivesc si daca totusi fac lucrurile ce sunt responsabilitatea lor sunt bosumflati si suparati. Drept urmare noi parintii ne simtim nefericiti – „cata suferinta i-am produs EU propriului meu copil”. Ca sa evitam sa ne simtim astfel actionam: strangem noi jucariile in locul lor. Copiii se simt bine – si drept urmare si noi ne simtim bine. Numai ca in felul acesta copiii nu vor avea sansa sa-si exerseze capacitatea de a face fata situatiilor neplacute. Cand intram in forta si „rezolvam” noi lucrurile in locul copilului il privam de o experienta de invatare si de cresere.

Si as mai putea gasi motive, fiecare le avem pe ale noastre, insa dincolo de ele, e vital sa infruntam un mare adevar: nu vom putea rezolva problemele copiilor nostri pentru totdeauna. Nu e vorba in sine de stransul jucariilor, facutul patului sau punerea canii in chiuveta. E vorba de asumarea de responsabilitati specifice varstei. Sigur, e usor acum, intr-adevar nu-i mare lucru daca tot suntem aplecati sa ne incaltam proprii pantofi sa ii incaltam si pe ai copilului. Dar cand va creste? Si responsabilitatea va fi de a trece examene, de a mentine o relatie, de a avea un serviciu, atunci cum o sa mai putem „rezolva” lucrurile in locul lor?

Comments

comments