La o zi dupa ce am scris articolul despre “Copii rai care fac lucruri bune si copii cuminti care fac lucruri rele”, am vazut campania pornita de cei de la „Salvati copiii Romania” privind combaterea violentei asupra copiilor. Si fiindca ziceam inca de saptamana trecuta ca o sa revin asupra lucrurilor pe care le fac copii si care nu ne convin noua, parintilor, o sa o fac cu si mai mare elan, fiindca sustin cu tarie abordarea lor, care tine seama de drepturile copiilor si in plus militeaza pentru eliminarea tuturor formelor de violenta din toate contextele de viata ale copiilor .
Ati putea intreba, desigur, ce legatura este intre mine, ca parinte si o campanie de combatere a violentei? Doar eu nu sunt genul de parinte care sa-mi bat copilul, sa-l injur sau sa-i vorbesc urat. Violenta asupra copilului nu inseamna doar bataie, ci „reprezinta un concept complex si integrator pentru diversele forme de abuz fizic, verbal, emotional, sexual, neglijare…”.
Poate cea mai subtila forma de abuz si mai greu de acceptat e abuzul emotional, care inseamna defapt „expunerea repetata a copilului la situatii al căror impact emotional depaseste capacitatea sa de integrare psihologica”. Sau poate una dintre definitiile date de copii e mai clara „Pur si simplu sa te faca sa suferi. Indiferent ce face, nu-i obligatoriu sa te bata, pur şi simplu sa facă ceva care pe tine te-ar deranja.”
V-ati gandit vreodata cam ce forme poate lua abuzul emotional?
– umiliri verbale si non-verbale (Ii atragem copilului nostru atentia in fata prietenilor lui, il facem sa se simta prost, vorbim despre el ca si cum nu ar fi prezent) – intimidari, amenintari, terorizari („Iti arat eu tie!”, „Vezi tu ce patesti daca…”, „Indrazneste numai sa faci/ sa zici … si vezi tu ce te-asteapta!”) – restrângeri ale libertatii de actiune („Am zis, nu! Fara comentarii. NU e NU!”) – denigrari („Nimic nu esti in stare sa faci!, „Atata lucru nu esti capabil si tu!”) – acuzatii nedrepte („Lasa, nu mai incerca, stiu eu ca intotdeauna tu esti de vina”, „Recunoaste, TU ai facut/spus…, fiinda X n-ar spune niciodata asa ceva”) – discriminări („De ce nu poti fi si tu ca ceilalti copii?” „Uita-te si tu ce cuminti sunt ceilalti copii, nu ca tine!”)Poate multi dintre voi nu v-ati gandit ca faceti rau copiilor spunandu-le unele lucruri din cele de mai sus. Eu nu ma indoiesc ca cei mai multi dintre parinti au cele mai bune intentii in ceea ce-i priveste pe copii, nu ma indoiesc ca majoritatea parintilor fac ceea ce fac sau spun ceea ce spun avand binele in minte, insa intrebarea e … binele cui? Binele copilului? Ei bine, s-ar putea sa fie o diferenta intre binele nostru, de parinti si binele copilului. Sau poate nu, depinde cum privim binele.
Copiii, la fel ca noi adultii, la fel ca orice fiinta umana au anumite nevoi. Care sunt nevoile noastre, ale adultilor? Hrana, adapost, siguranta, dragoste, intelegere, acceptare. Si nevoile copilului? Care credeti ca sunt? Eu cred ca sunt: hrana, adapost, siguranta, dragoste, intelegere, acceptare. Nicio diferenta in ceea ce priveste nevoile. Si totusi, exista o diferenta, insa aceasta e in modul in care se exprima aceste nevoi. Noi le exprimam cu mijloacele noastre de adulti, iar ei, cu mijloacele lor de copii. Care sunt diferite in functie de varsta. Daca e sa ne gandim la mancare. Ce facem noi cand avem nevoie de mancare? Mergem la frigider, luam o farfurie, punem ceva pe ea, ne asezam la masa si mancam. Ce face copilul nostru mic cand ii e foame? Pai daca e mic, mic de tot, bebelus, ce metode are la indemana? Poate el sa mearga sa-si incalzeasca laptele? Si daca nu, ce face? Plange. Plansul e singura lui forma de comunicare, nu de manipulare. Daca cel sau cea cu care va impartiti viata va cere sa pregatiti masa considerati ca va manipuleaza? Dar daca propriul copil plange pentru a primi mancare de ce exista credinta aceasta ca o face „ca sa ne manipuleze”, „sa obtina ce vrea”. Ba bine ca nu, ce sa faca, sa moara de foame? Bineinteles ca face ceva sa obtina ce vrea. Bravo lui! Daca e mai mare, sa zicem are trei ani, deja avem asteptari, doar e „mare” acum. Daca ii e foame n-are decat sa zica si primeste mancare. Dar sa o faca frumos si respectos! Ca daca nu…
Cred ca viata de familie ar fi mult mai frumoasa si mai usoara daca ne-am gandi la copiii nostri ca la orice alta fiinta umana care:
– are anumite nevoi – doreste sa-si implineasca nevoile – se comporta intr-un anumit fel pentru a-si indeplini nevoile.Doar ca ei, fiind micuti se comporta altfel decat ne comportam noi. Nu inseamna ca trebuie sa acceptam toate comportamentele copiilor nostri asa cum sunt. Uneori comportamentele lor interfereaza cu „binele” nostru de parinti. Uneori avem nevoie de liniste iar ei au nevoie sa tipe si sa alerge. Daca interpretarea noastra pentru comportamentul lor e in termeni de „o face intentionat”, „intotdeauna cand vreau sa ma odihnesc el tipa” – adica interpretam ca fac ceva impotriva noastra sansa de a ajunge la abuzul emotional de care vorbeam mai sus e mult mai mare. Ajungem sa amenintam, sa le ingradim libertatea de actiune si sa-i acuzam pe nedrept. Daca insa vedem comportamentul copilului nostru ca fiind ceva ce face pentru el, nu impotriva noastra, sansele cresc simtitor sa nu ajungem acolo. Cred ca daca ne propunem sa fim in primul rand oameni si dupa aceea parinti avem mai putine sanse sa facem rau copiilor nostri!
