Am vorbit data trecuta despre temperament, despre acele caracteristici innascute ale copilului, defapt ale fiecaruia dintre noi. Ziceam ca temperamentul nu e o alegere. Ne nastem cu el si va ramane toata viata cu noi. Si la final ne intrebam ca si parinti: atunci ce putem face? Suntem legati de maini si de picioare? Nu ne mai ramane decat sa ne uitam la ce face copilul si chiar daca nu ne place sa zicem “E ok, asa e el!”. Desigur, nu!
Temperamentul nu justifica comportamentele insa le influenteaza.
Nu putem spune despre un copil ca e agresiv fiindca asa s-a nascut el. E posibil sa se fi nascut cu un temperament mai impulsiv ceea ce-l predispune, insa nu-l condamna, la a se comporta agresiv.
Ce este personalitatea?
Daca temperamentul nu e integral responsabil de modul in care noi si copiii nostri ne aratam lumii, cine altcineva e responsabil? Pe langa aceasta multitudine de inclinatii, de predispozitii, mai exista ceva ce contribuie la conturarea personalitatii noastre. Personalitatea, adica acel fel de a fi caracteristic unei persoane nu e numai o configuratie de predispozitii si inclinatii, e si o configuratie de obiceiuri care formeaza ceea ce numim caracter. Practic, personalitatea include temperamentul, dar nu este limitat la el. Cand vorbim de personalitate avem in vedere doua aspecte: temperamentul si caracterul.
Personalitate = temperament + caracter
Prin ce difera temperamentul de caracter?
Temperamentul este o configuratie de inclinatii in timp ce caracterul este o configuratie de obiceiuri. Caracterul este o dispozitie, temperamentul este o pre-dispozitie.
De exemplu, vulpile sunt predispuse la a avea o afinitate pentru gaini, bufnitele au o predispozitie inspre singuratate si intuneric. Fiecare creatura tinde sa-si dezvolte acele obiceiuri care care sunt cele mai apropiate de temperamentul lor: vulpile fura gaini, iar bufnitele vaneaza pe timp de noapte. Cu alte cuvinte, creierul nostru e ca un fel de calculator, cu temperamentul drept hardware si caracterul ca si software. Sau temperamentul este fundatia, e structura de rezistenta pe care se cladeste casa – caracterul.
Din toate cele de mai sus devine clar un lucru:
Cu temperamentul ne nastem, in schimb caracterul il construim.
Desigur, cu cat trasaturile de caracter pe care incercam sa le cultivam sunt mai aproape de felul de a fi al copilului nostru, cu atat va fi mai usor, cu cat trasaturile de caracter sunt mai diferite, cu atat efortul va fi mai mare.
Buss si Plomin spuneau in 1975 ca „ceea ce mostenim nu este un grad specific sau o cantitate de temperament ci mai degraba un raspuns potential. Cel care reactualizeaza aceste raspunsuri este mediul.” Prin temperament omul influenteaza mediul care la randul lui afecteaza temperamentul.
Curajul este o trasatura de temperament sau de caracter?
Sa luam, spre exemplu CURAJUL. E o trasatura de temperament sau de caracter? Unii copii se nasc mai deschisi inspre explorarea lumii, ii atrag lucrurile noi, ii incita si energizeaza experientele neasteptate. Au altfel spus o predispozitie inspre a explora necunoscutul si o tendinta de apropiere fata de lucrurile noi. Curajul, in schimb este o alegere, e un act de vointa. Presupune o confruntare – fie ca aceasta confruntare e de
- natura fizica (copilul are curaj sa se catere, sa schieze)
- psihica (are curaj sa vorbeasca in fata altor oameni, are curaj sa riposteze cand e intimidat)
- morala – copilul are sau a dobandit abilitatea de a actiona corect si conform unor valori cand e confruntat cu descurajare, rusine sau o pozitie opusa.
Cand vorbim de caracter nu putem sa nu vorbim de valori. La fel cum nu exista trasaturi de temperament bune sau rele, nu exista nici trasaturi de caracter bune sau rele (chiar daca oricare dintre noi poate numi cel putin un om care are un caracter de c—t!). De cele mai multe ori insa nu caracterul e de vina, ci diferenta de grile de valori, care poate sa fie fundamental diferita de a noastra in unele cazuri.
Ca si parinti, ne dorim sa avem copii „cu caracter”. Ce inseamna asta?
- inseamna ca mai intai trebuie sa ne definim valorile fundamentale pe care ne dorim sa le impartaseasca copilul nostru.
- apoi trebuie sa definim ce actiuni sunt necesare pentru a exprima prin fapte aceste valori (nu poti fi curajos in sinea ta dar sa stai retras in fata celorlalti)
- ne uitam apoi daca trasaturile de caracter sunt aproape sau departe de trasaturile de temperament ale copilului (nu ca sa ne descurajam, dar sa stim cat avem de muncit si la ce rezultate sa ne asteptam. Spre exemplu e mai usor a inveti sa fii curajos daca esti leu si mai greu, dar nu imposibil, daca esti soarece)
- abia apoi incepem sa construim caracterul – adica obiceiurile care sa sustina construirea caracterului.
Despre valori si cum sa construim caracterul copiilor (adica partea pe care noi, ca parinti o putem schimba) imi propun sa vorbesc destul de mult in perioada urmatoare, asa ca stati pe-aproape!
