Acum multă vreme am văzut fotografia aceasta, sau poate una asemănătoare într-un top al fotografiilor de la National Geographic. Nu mai știu cum erau celelelalte fotografii. De impact, cu siguranță, dar nu suficient de mare impact pentru mine de vreme ce le-am uitat. Fotografia asta însa mi-a rămas imprimată în minte. Atâta tenacitate, dăruire, responsabilitate, umanitate și forță!
Am revăzut-o zilele trecute și din una-ntr-alta am ajuns să ma uit la video-ul de mai jos. Mă vede Printesa Buclucasa și vine lângă mine:
– La ce te uiți?
– La un filmuleț despre o școală din India. Vrei să vezi și tu?
– Da!
…și începem să ne uităm:
Încep și comentariile ei.
– Ce uniformă frumoasă au!
– Interesant, zic eu, nu mă gândeam la uniformă. Ăsta e primul lucru pe care îl vezi?
– Da, ce altceva?
– Nu vezi că sunt într-o clasă fără pereți? Copiii din școala asta nu au o clădire în care să învețe. Stau sub un pod. Acolo e școala lor, acolo învață.
– Adică stau tot timpul afară? Wow! Ce mi-ar placea și mie!
Interesant. Ne uitam amândouă la același filmuleț și totuși fiecare vedem altceva. Mie simțeam că mi se zbate sufletul între compasiune pentru copiii aceia, neputința pe care o simt deseori în fața sărăciei și admirație față de profesorul care ținea ore. Ea vedea uniforme frumoase și bucuria de a învăța afară.
A fost o lecție și pentru mine și va fi și pentru ea. O lecție despre cum aceeași situatie poate să ne faca pe fiecare să avem interpretări și reacții diferite. O fi realitatea obiectivă, dar ceea ce simțim e dat de modul în care fiecare dintre noi vede realitatea. Eu am vazut sărăcie, mizerie si demnitate, iar Printesa Buclucasa a văzut frumusețe! Sunt convinsa ca va vedea altceva în mai puțină vreme decât mi-aș dori, dar e o lecție pentru mine să nu mai presupun că toți oamenii care trec prin aceeasi experiență văd același lucru și o lecție pentru ea să vadă că despre aceeași experiență poate avea două intrepretări diferite la momente diferite.
Chiar asa, voi ce “vedeți” în școala de sub pod?
Sursa foto: Joe Seeber
