Suntem Diana Tarcea și Narcis Tarcea, psihologi clinicieni și psihoterapeuți cognitiv-comportamentali cu un interes major în domeniul parentingului în toate aspectele sale.
Pe acest site scriem în speranța că veți găsi răspunsuri la diverse întrebări pe care vi le puneți în legătură cu creșterea copiilor.
Prin acest site, NU vrem să “vă spunem noi cum se cresc copiii, căci voi nu știți” sau “știm noi mai bine cum se face, căci avem studii”.
Fiecare familie e unică, fiecare copil și fiecare mama și tată pe care îi are, sau pe care îi dobândește la un moment dat, e unic.
De aceea nu credem în rețete universale, dar credem că uneori, în vâltoarea vieții, ajungem să nu mai vedem limpede lucrurile, ajungem să ne temem că nu vom ajunge nicăieri, că suntem pe un drum care se înfundă. Credem că în acest caz psihologul poate deveni un ghid, un aliat care nu “rezolvă probleme”, ci care e alături de un om ce caută soluții. Cu cât sunt mai multe minți care se adună să se uite la o problemș, cu atât sunt generate mai multe soluții.
În Cabinetul de Psihologie ne întâlnim cu părinți, cu copii sau cu familii, mai ales cu aceia care caută ajutor pentru problemele sau dificultățile pe care le au și care nu știu că există soluții specializate pentru rezolvarea lor.
Că atestări profesionale suntem psihologi cu drept de liberă practică, atestați de către Colegiul Psihologilor din România, psihologi clinicieni și psihoterapeuți cu formare în psihoterapii cognitive și comportamentale. Diana este “Parenting Counts Educator” certificat de Talaris Institute, Seatlle, Washington.
Pentru mesaje, întrebări, programări, puteți folosi pagina de contact sau formularul alăturat.

website by brand:on
(c) 2026 Părinte Cuminte
Toate drepturile rezervate
PSIHIA - Cabinet Psihologic
Strada Horea 4 Cluj-Napoca, Cluj 400038
Tel: +40743123098
O întâlnire scurtă, de 15 minute, în care poți pune orice întrebări ai. Apasă aici pentru detalii
