Eu aș face două coloane, una cu beneficii ale utilizării internetului si cealaltă cu costuri. Iar la final, neaparat concluzia!

Beneficii:

• găsim informații interesante ceea ce ne produce plăcere – la nivelul creierului se secretă dopamina (neurotransmițătorul plăcerii), un fel de ciocolată pentru creier cu putere adictivă mare
• nu există nicio enciclopedie unde să putem găsi atât de multe informații

Costuri:

• superficialitate în gândire – aflăm multe informații, dar procesăm puține
• conduce la formarea de compulsii (comportamente repetitive de genul verificarea mailurilor, citirea articolelor, share-uitul pe Facebook, etc)
• disrupe procesul de consolidare al informațiilor în memorie – din cauza întreruperilor si distractorilor constanți, informațiile pe care le primim nu mai trec din memoria de lucru (folosită atunci când aflăm informații) în memoria pe termen lung (folosită când stocam informațiile aflate). Ca transferul informațiilor să aibă loc, e nevoie să fim într-un alt modus operandi, nu să fim în continuare bombardați de informații

Paranteză – pentru că e important fiindcă se lămurește scurt și la obiect o întrebare: “Dacă toate informațiile sunt la un click distanță, de ce trebuie să ne mai chinuim să învățăm, să memorăm?”. A cunoaște nu e același lucru cu a ști. E clar, putem găsi orice informație pe google dar procesul e așa – căutăm, găsim, trecem mai departe la altceva, uităm. Daca uităm, informațiile respective nu mai trec în memoria de lungă durată, care e mai mult decât o enciclopedie de cunoștințe – e o rețea de legături. Mintea umana nu doar stochează informații ci le și conectează, le leagă între ele. Dacă nu avem ce să legăm, nu ajungem să cunoaștem în adevăratul sens al cuvântului lumea. Cunoștințele, și nu informațiile ne permit să gândim conceptual, să gândim critic, să creăm, să inovăm.

Soluția si concluzia

Să extirpăm internetul din viața noastră? Nicigând. Produce plăcere, ori nouă, oamenilor, ne place să avem plăceri. În plus, cum ziceam, conține atâtea informații cum nicio enciclopedie de pe fața pământului nu conține. Însă, așa cum am mai spus-o, soluția se află în echilibru, măsură și intenționalitate. Să nu ramânem doar la faza de acumulare de informații ci sa fim constienți de necesitatea de a ne deconecta de la device-uri pentru a intra în modul calm, atent, focusat de gândire astfel încât să permitem informațiilor aflate să treacă în memoria de lungă durată și să se consolideze. Ca să va dau exemplu pe mine: am văzut un filmuleț. M-am uitat la el și apoi am început sa îl rezum, să extrag informațiile esențiale din el și să le sistematizez. Așa le putem spune si copiilor noștri. “- Vrei internet? Bine. Cât timp? O jumătate de ora! De acord, cu condiția să povestim la final despre ceea ce ai aflat!”.

Prin faptul că direcționăm intenționat atenția asupra informațiilor aflate, ajutăm creierul să proceseze, si astfel să transfere informațiile din memoria de lucru în memoria de lungă durată.

Bad news: Nu veți avea voie nici voi să verificați e-mailul și FB cât timp copilul vostru transferă informații 🙂

The post Ce face internetul cu creierul nostru? appeared first on Părinte Cuminte – psihoterapie, educație pentru părinți, copii.

In ziua de azi noi ca parinti suntem mult mai putin „dictatori” in relatia cu copilul nostru decat erau generatiile anterioare. Si exista o sumedenie de motive pentru care acest lucru este unul benefic, atât pentru dezvoltarea copilului nostru cât si pentru satisfactia noastra ca parinti, insa uneori lucrurile pot merge putin prea departe. Putem ajunge sa ne simtim ca nu avem nicio autoritate in fata copilului nostru, sa ne simtim ignorati atunci cand formulam o cerinta. Cicaleala devine cel mai probabil modul predominant de interactiune cu copilul nostru – si ajungem sa „comentam” zi de zi despre ceva, sa cerem de zeci de ori ca un lucru sa fie facut. Si asta poate fi extrem de frustrant si extrem de obositor. Cu siguranta e unul dintre aspectele nesatisfacatoare ale meseriei noastre de parinti.

Ce putem face? Cum putem daca nu elimina, cel putin sa reducem cicaleala aceasta zilnica?

1. Prima optiune, cea mai eficienta si cu efectele cele mai stabile pe termen lung (desi cu costuri destul de mari pe termen scurt 🙂 ar fi sa stabilim anumite rutine, anumite obiceiuri ale casei, anumite lucruri care la noi acasa „asa se fac”. Daca formam in copiii nostri anumite obiceiuri, atunci nu va mai trebui sa le cerem sa se spele pe dinti, sa-si aranjeze patul dimineata sau sa se spale pe maini.  In timp vor ajunge sa stie ca la anumite ore din zi „se fac” anumite lucruri si le vor face automat. In timp, vor sti ca seara, dupa cina si dupa cana de laptic urmeaza spalatul pe dinti. Cum ajungem sa devina aceste lucruri rutina? V-am spus ca nu e usor :), fiindca va trebui sa o facem zilnic, constant si consistent pana devine rutina.
2. Daca nu am reusit cu obiceiurile, si trebuie sa formulam cerinte, atunci ar trebui sa sa fim atenti la trei elemente cand formulam o cerinta:

• sa fim empatici (sa-i aratam copilului ca il intelegem),
• sa oferim un motiv si
• sa formulam cerinta astfel incat sa nu sune a comanda.

Ca sa intelegeti mai bine o sa exemplific fiecare dintre aceste elemente. Spre exemplu, copilul e total absorbit de desenul pe care il face si e timpul sa se spele pe mâini.

• In primul rand empatizati cu el, aratati-i ca intelegeti ce face in acel moment: „Vad ca esti foarte absorbit de desenul pe care il faci!”. Acest lucru nu numai ca il face sa se simta inteles, insa il „rupe” putin de vraja desenului si il face sa „auda” ce aveti de spus in continuare. Fiindca nu uitati, mai ales daca copilul e mic, atentia lui distributiva e extrem de slaba, daca e total absorbit de o activitate sansele sa va asculte sunt minime, si asta nu fiindca vrea sa va manipuleze, nici fiindca vrea sa-si bata joc de voi, ci fiindca nu poate fi atent la doua lucruri deodata. Marturisesc cu mana pe inima ca si eu, in calitate de adult am aceeasi problema 🙁
• Sa oferim un motiv… aici e cea mai mare provocare, pentru ca eficienta maxima e atunci cand reusim sa gasim un motiv pentru care sa „merite” a intrerupe o activitate placuta pentru a face una neplacuta!
• Ultimul element este cum formulam cerinta – cum cerem copilului nostru sa faca ceva fara ca acest lucru sa sune ca o comanda data de un sef subalternului. Atunci cand le cerem copiilor direct sa faca ceva: „Trebuie sa vii sa te speli pe mâini, ACUM” e ca o invitatie la lupta, nici nu-i de mirare ca majoritatea vor opune rezistenta. Daca in loc de asta spunem „O, e ora mesei”, daca am trecut prin prima etapa si spalatul pe mâini e deja un obicei copilul va stii ca „ACUM e timpul de spalat pe mâini”.

Am mai vorbit si acum ceva vreme despre cum sa vorbim sa ne asculte copiii. Si o sa o mai facem, fiindca asa cum am mai spus, nu exista o singura solutie la o problema. Exista probleme, asta stim cu totii si exista unele solutii; unele care functioneaza pentru unii, altele pentru altii, important e sa gasim incercand si gresind care e acea combinatie miraculoasa care functioneaza 🙂

Voi ati gasit-o?

[sursa foto]

The post Copil neascultator sau parinte cicalitor? appeared first on Părinte Cuminte – psihoterapie, educație pentru părinți, copii.

Invatati-i obiceiuri de viata sanatoase

Sa manance sanatos, sa faca miscare si sa se odihneasca. Da, da, da o sa spuneti. Ce-i nou in asta, le-am auzit de o suta de ori? Bineinteles, nu-i absolut nimic nou, dar le faceti? Le faceti voi insiva sau doar le spuneti si voi copiilor vostri asa cum vi le spun eu voua?

Invatati-i obiceiuri mentale sanatoase

Sa fie perseverenti, sa gandeasca inainte de a actiona, sa asculte cand cineva vorbeste, sa gandeasca creativ, sa fie flexibili nu sunt trasaturi innascute, sunt obiceiuri mentale care pot fi dezvoltate la copii.

Râdeti din tot sufletul!

Imi amintesc o intalnire cu o prietena cand copiii nostri erau foarte mici. Stiti ce mi-a spus? Atât de mult imi place sa o aud pe Sara râzând incât mi-am propus sa o fac sa râda zilnic. Fac orice e nevoie, doar sa o vad râzând. Haideti, asta-i simpla de tot, nu-i greu deloc sa facem un copil sa râda… Si daca incepem din timp poate avem norocul sa-si faca din asta un obicei si sa poata sa o faca mai târziu fara ajutorul nostru. Nu de alta, dar cum facem un adolescent sa râda?

Daca chiar nu reusiti, si un zambet se pare ca face minuni. Chiar daca e unul fortat 🙂 Se spune ca e ca si cum muschii faciali „informeaza” organismul ca suntem fericiti, ceea ce imediat ne ridica starea de spirit 🙂

Ajutati-i pe copii sa se bucure de lucrurile marunte.

Stati putin si ganditi-va la viata de zi cu zi. Ce va vine in minte? Serviciu, copiii de dus la gradinita, facut mancare, curatenie, alergatura … stres. Si daca e sa va intreb: si evenimente placute? “O, da, concediu… atunci am timp si dispozitie sa ma bucur”. Cate concedii aveti in viata aceasta si cate zile obisnuite?

Unora ne vine usor sa ne bucuram in fiecare zi, altora mai greu, insa cu totii putem invata sa o facem. Si putem invata cot la cot cu copiii nostri sa ne bucuram de caldura (vine, vine primavara), de o intalnire intamplatoare cu cineva pe strada, de o inghetata (stati sa nu ma contrazic, de un morcov :), de o imbratisare, de un pupic, de bucuria altora.

Invatati-i sa-si ridice singuri starea de spirit.

Nu stiu daca cunoasteti personal oamenii care sunt o adevarata inspiratie, pentru noi si pentru altii din jurul lor. Oameni absolut molipsitori, care iti ridica starea de spirit imediat ce te afli langa ei. Din pacate, oamenii acestia nu sunt disponibili tot timpul :), asa ca, ce-ar fi sa fim noi insine acea persoana care ne ridica starea de spirit? Daca nu avem pe cineva sa ne laude, sa ne asigure ca e totul in regula, sa ne incurajeze, ce ne impiedica sa o facem noi insine? Vor fi si in viata copiilor nostri multe momente in care vor fi singuri cu ei insisi, fara cineva care sa-i incurajeze si sa-i sprijine. Asa ca ar fi bine sa invete ca o pot face si ei singuri. „Hai ca poti!”, „Bravo, buna treaba ai facut!”. Le-o pot spune altii sau pot sa si-o spuna singuri. Pana nu isi scriu mesaje de multumire pe care sa le gaseasca „intamplator”, totul e ok 🙂

Invatati-i sa fie recunoscatori pentru ceea ce au. 

Uneori uitam ca fericirea nu e un rezultat, ca fericirea nu e urmarea faptului ca am obtinut ce ne-am dorit ci e recunoasterea si aprecierea a ceea ce avem deja. Daca gandim in termeni de fericire ca rezultat, atunci e clar ca nu putem aprecia nimic pana nu vom fi fericiti. Defapt exact opusul e valabil.  Oamenii fericiti sunt aceia care apreciaza ceea ce au deja.

Copiii nu stiu daca sunt „norocosi” sau „ghinionisti”, nu stiu ca prietenul lor are o pereche de pantofi mai scumpa decat a lor si nici ca „tableta” lor a carei pixeli au o diagonala de 3 mm e mai ieftina decat iPad-ul prietenului lor. Sunt multe moduri prin care putem cultiva la copii atitudinea aceasta recunoscatoare, si o sa fie un subiect asupra caruia voi reveni cu siguranta, dar cel mai usor de aplicat e unul simplu: modelati, faceti-o voi insine ca sa o faca si copiii vostri.

Invatati-i sa daruiasca

Am mai vorbit despre acest lucru si inainte. Va ziceam si atunci despre faptul ca cei mici (chiar si copiii de 2 ani) par mai bucurosi atunci cand daruiesc o bombonica decat atunci cand o primesc. Si mai mult decat atât, se pare ca sunt si mai bucurosi daca daruiesc o bombonica care le apartine decat daca daruiesc o bombonica care nu le apartine dar li s-a permis sa o daruiasca. Adica dau mai bucurosi dintr-al lor decat din a altuia. Practic, atunci cand actioneaza in folosul altora si acest lucru implica sacrificiu personal, copiii sunt mai bucurosi decat atunci cand ii ajuta pe altii iar acest lucru nu implica sacrificiu personal. Creati-le contexte sa daruiasca. Spre exemplu puteti sorta impreuna cu ei jucarii sau hainute ramase mici si apoi sa ii lasati pe ei sa daruiasca aceste lucruri celor care au nevoie.

Invatati-i ca banii nu aduc fericirea.

Sigur, banii ne ajuta sa avem tot felul de lucruri care ne fac placere (mai multe jucarii, mai multe vizite la teatrul de papusi), insa nu ne aduc fericire. Respectul si admiratia celorlalti fac mult mai mult pentru fericirea noastra decat banii. Faptul de a ne simti acceptati, importanti in viata celor din jurul nostru, inclusi intr-un grup si bineveniti ne face mai fericiti decat simplul fapt de a fi mai instariti. Oferiti-le asta copiilor zi de zi, minut de minut. Faceti din casa si famile un mediu in care ei sa simta acceptati si iubiti si apreciati.

Tot n-am terminat cu ce putem face, asa ca o sa revin 🙂 Nu prea multi ati avut de oferit celorlalti ce faceti pentru fericirea voastra si a copiilor vostri 🙂 Sugestia pe care am primit-o, aceea de a nu lasa vreun eveniment exterior sau pe oricine altcineva sa ne abata de la decizia de a trai fericiti mi se pare foarte importanta si complexa, asa ca o sa o dezvolt data viitoare. Asta daca nu-mi mai dati alte idei pâna atunci 🙂

The post Ce putem face pentru a-i invata pe copiii nostri sa fie fericiti appeared first on Părinte Cuminte – psihoterapie, educație pentru părinți, copii.

Sunt intrebari tipice pe care ni le punem la modul serios probabil cel mai devreme cand copilul incepe sa mearga la gradinita si ne confruntam pentru prima data cu diverse optiuni: gradinita in limba germana, gradinita in limba engleza, gradinita in limba maghiara. Sau daca nu, cu siguranta vor veni “programele optionale” – daca doriti va puteti inscrie copilul la “ore de engleza/germana/maghiara”. Cel mai probabil, pe oricine din jurul nostru am intreba referitor la ce sa facem cu limba straina ne va da un raspuns de genul:

• “Eu am auzit ca e bine sa inceapa cat de devreme. Pune-i la televizor desene intr-o limba straina si invata el singur!” sau
• “E prea mic, n-are rost, ce poate retine la varsta asta? Are vreme destula cand merge la scoala”.

Care este varsta optima pentru invatarea unei limbi straine? 

Ceea ce e foarte interesant e ca undeva intre 0 si 7 ani copiii sunt de-a dreptul “stralucitori” in ceea ce priveste capacitatea de a invata o limba straina, indiferent la cate limbi straine sunt expusi.

Incepand cu varsta de 7 ani toate aceste abilitati extraordinare incep sa se piarda.

Ce inseamna acest lucru? Inseamna ca (,) copilul nostru (sau chiar noi) nu mai putem invata o limba straina daca incepem la 10 ani sau 30 de ani sau chiar mai tarziu? Nicivorba, putem invata la orice varsta aproape orice, insa pe masura ce inaintam in varsta invatam altfel si asta inseamnamai exact ca nu vom reusi sa percepem subtlitati ale limbii respective, prin urmare nu vom putea deveni “experti”in vorbitul limbii respective, asa cum am fi putut deveni daca am fi fost expusi la ea in primii 7 ani de viata.

Care e explicatia pentru acest fenomen? De ce e cel mai bine sa inceapa copilul cat de devreme sa invete o limba straina?

Pentru cei ce vor sa stie mai multe despre geniul lingvistic al copiilor, un bun inceput e sa o ascultati pe Patricia Kuhl vorbind despre asta (la finalul articolului). In esenta este vorba despre faptul ca atunci cand se nasc, copiii dispun de capacitati uimitoare de invatare (nu numai lingvistice). Aceasta capacitate este sutinuta de insasi arhitectura creierului lor, care este altfel structurata si organizata decat cea a creierului nostru de adult.

Creierul copilului e mai plastic, mai maleabil iar pe masura ce inainteaza in varsta creierul devine tot mai “specializat” in functie de informatiile ce i-au fost oferite.

Poate invata o limba straina uitandu-se la desene animate?

Ceea ce e foarte interesant e faptul ca simpla expunere a copilului la informatie (spre exemplu programe de invatare pe televizor) nu e suficienta. E absolut esential ca (,) copilul sa asculte o persoana in carne si oase care vorbeste acea limba, nu cineva de la televizor. Cu alte cuvinte, daca vrem sa invete o limba straina nu e suficient sa-l punem la desene animate in engleza/germana sau alta limba straina ci trebuie sa vada, sa auda si sa interactioneze cu o persoana care vorbeste limba straina respectiva.

Sa insemne asta ca daca vreau sa stie foarte bine o limba straina sa-l sau la ore de la varsta de 6 luni? Sigur, asta e putin cam “extrem” , insa exista diverse alte optiuni:

• Pentru acei parinti care vorbesc foarte bine o limba straina, sau aceia care au ca limba nativa o alta limba decat limba romana e foarte benefic sa vorbiti cu copilul cat de mult in acea limba straina, indiferent daca el vorbeste sau inca nu.
• Aceia dintre parinti care pot opta pentru o gradinita bilingva sau aceia care pot opta pentru ore suplimentare de limba straina la gradinita, aceasta este o alternativa foarte buna. Nu va ingrijorati ca poate e “prea mult” pentru copil sau “inutil”sau “prea devreme”. De obicei, in astfel de situatii invatarea e combinata cu tot soiul de jocuri si activitati foarte atractive pentru copii – asa ca nu e prea mult. Iar “prea devreme”, asa cum am aratat nu e cu siguranta.
• Parintii care din diverse motive nu pot opta pentru niciunele din cele de mai sus, exista desigur varianta de “ore particulare”  – nu asteptati insa progrese vizibile foarte mari, acestea vor aparea mai tarziu. Pentru ca o mare diferenta intre invatarea la varste foarte mici si invatarea la varste mai inaintate e faptul ca atunci cand sunt mici copiii nu au inca capacitatea de a reda ce au invatat – si asta ne face pe noi, parintii mai nesiguri cand dorim sa ne raspundem la intrebarea: au invatat sau nu ceva?

Invatarea are loc la varste foarte mici, insa va deveni vizibila mult mai tarziu!

Prin urmare, nu exista un prea devreme cand vine vorba de invatarea unei limbi straine. De altfel nu este deloc devreme pentru copii sa invete multe lucruri, nu doar o limba straina.

Daca va intereseaza sa aflati cum se dezvolta copiii in primii ani de viata si cum ii putem sprijini ca si parinti astfel incat dezvoltarea lor sa fie optima, va invit la cursul de parenting “Invatarea incepe la nastere”, curs la care va puteti inscrie aici.

NOTA:

The post La ce varsta sa inceapa copilul sa invete o limba straina? appeared first on Părinte Cuminte – psihoterapie, educație pentru părinți, copii.