Vorbeam zilele trecute despre faptul ca si copiii pot fi stresati, ca intre stresul lor si stresul nostru de adulti nu e aproape nicio diferenta, difera doar situatiile in legatura cu care ne stresam. Dar cum ne dam seama daca copilul nostru este stresat? Depinde de varsta copilului:
- Daca bebelusul nostru devine foarte agitat, nu mai mananca bine, e retras – toate acestea pot indica faptul ca e stresat. Plansul poate fi un simptom al stresului, dar nu intotdeauna. Sa nu uitam ca plansul bebelusului e modul lui de a “vorbi” cu noi, asa ca poate ne spune si altceva prin plans decat faptul ca e stresat.
- La copiii ceva mai mari si la prescolari lucrurile stau putin altfel. O schimbare generala in felul de a fi este un indicator destul de bun al stresului – un copil care era foarte sociabil si jucaus devine foarte retras, sau dimpotriva un copil foarte linistit devine brusc agitat si agresiv. Daca face des crize de isterie si furie, daca se plange mereu de dureri de stomac sau de cap desi nu este bolnav, daca isi schimba obiceiurile de mancat si dormit, daca incepe sa aiba probleme la gradinita toate acestea pot fi simptome ale stresului.
Ce anume il poate stresa pe copil e mai putin relevant, fiindca asa cum pe noi adultii ne streseaza diverse lucruri asa si pe copiii nostri. Pentru un copil faptul de a merge la o petrecere poate fi un lucru foarte stresant, pentru altul e prilej de bucurie maxima. Fiecare copil e diferit si drept urmare se va stresa in legatura cu lucruri diferite. Ceea ce-l protejeaza pe copil de efectele nocive ale stresului e sprijinul, grija, intelegerea si exemplul pe care noi, parintii il oferim.
Cum ii ajutam si ii sustinem, e o chestiune legata de varsta copilului:
Astfel, bebelusii nu-si pot regla singuri raspunsul la evenimente stresante asa ca se bazeaza aproape in intregime pe noi pentru a-i ajuta sa se calmeze. Asta e si unul dintre motivele pentru care nu ar trebui sa-i lasam sa planga ci sa-i luam in brate pentru a-i ajuta sa se calmeze. Faptul de a-i lua in brate si de a-i calma ii ajuta sa-si dezvolte mecanisme pe care mai tarziu le vor putea folosi pentru a se calma singuri.
La copiii ceva mai maricei se pune altfel problema. Fiindca le putem vorbi. Asa ca … sa vorbim, sa vorbim si apoi iarasi sa vorbim cu copilul nostru. Sa-l ajutam sa inteleaga prin ce trece, sa-l ajutam sa puna in cuvinte ce simte si sa-l ascultam, sa-l ascultam, sa-l ascultam fara a-l judeca sau a-l certa. Daca stim ca urmeaza anumite situatii stresante inevitabile cum ar fi mutarile, schimbarea scolii, intrarea de la gradinita la scoala, controalele medicale, petrecerile si chiar si vacantele e util sa facem impreuna un plan care sa il ajute sa faca fata oricaror situatii ar putea aparea, chiar si celor neprevazute. Sau il putem atrage in jocuri, jocuri de rol ca el sa inteleaga cum e sa comunici sentimente, ce inseamna sa te supui regulilor, sa cooperezi, sa fii parte a unui grup – toate acestea fiind de mare ajutor in gestionarea stresului pe viitor.
Sa nu uitam ca nu ii putem proteja total pe cei mici si ca nu ajuta deloc daca incercam sa gestionam noi situatia stresanta prin care trec. Cel mai bun lucru pe care-l putem face pentru copilul nostru este sa-l ajutam sa-si dezvolte capacitatea de a face fata singur situatiilor stresante si neprevazute, vorbindu-i si stand aproape de el.