Ca emotiile sunt importante, sunt folositoare am vazut data trecuta. Cum sa ii convingem si pe copii ca e asa, am discutat. Dar cum facem sa le aflam? Daca copilul nostru nu vrea sa impartaseasca cu noi ceea ce simte? Sau daca nu stie cum sa o faca?
Practica și experienta profesionala m-au invatat ca e important sa rafinam exprimarea emotiilor de timpuriu, sa ne invatam copiii(si pe noi, de asemenea) ca emotiile trec dincolo de ma simt bine/ rau, dincolo de suparat/ bucuros. De ce?
- Fiecare emotie are propriia ei formă de manifestare – unele sunt mai liniștite cum e tristețea sau rușinea, altele sunt mai vulcanice cum e furia sau entuziasmul
- Fiecare emoție vine cu un set distinct de comportamente – îngrijorarea și frica vin adesea la pachet cu comportamente de retragere sau evitare, în vreme ce furia vine adesea la pachet cu comportamente agresive
- Pentru fiecare dintre emoții avem metode diferite de gestionare, având în vedere forma comportamentală atât de diferită cu care sunt asociate.
La noi în familie, a vorbi despre ceea ce simțim e o practică consacrată. Nu neapărat am nevoie de instrumente ajutătoare fiindcă e o obișnuință și o rutină. Nu același lucru e valabil și la Cabinet, unde mulți copii au nevoie să învețe să își identifice stările și abia apoi să le exprime. Pentru acei copii care nu sunt obișnuiți să exprime ceea ce simt mă folosesc de tot felul de unelte, pe care le puteți și voi folosi în familie.
Astăzi vă propun Roata Emoțiilor sau Caruselul Emoțiilor pe care le puteți accesa într-o formă de print aici și aici. E una și aceeși treabă, forma diferă. Copiii se plictisesc repede, așa că, pentru a-i ține motivați e necesar uneori să facem mici schimbări, chiar dacă sunt doar de formă.
Cum se folosește? Ca punct de plecare pentru comunicare în limbaj emoțional. Am spus comunicare, și aici e un punct extrem de important, întrucât în comunicare e nevoie de două persoane. Scopul nostru nu e să îl tragem de limbă pe copil, scopul e să îl stimulăm și să îl ajutăm să își verbalizeze emoțiilor. Fiindca modelarea e una dintre cele mai puternice forme de învățare, e de dorit să completați voi înșivă această fișă înainte de a o înmâna copiilor.
Când părinții își exprimă îngrijorarea că ai lor copii nu comunică despre ce fac în timpul școlii/ grădiniței îi întreb dacă ei o fac, dacă ei le povestesc copiilor despre cum le-a fost ziua. Mulți nici nu s-au gândit că drumul acesta al comunicării e cu două sensuri, nu putem doar ”cere”, trebuie să mai și dăm, să împărtășim. Poate nici voi nu știți cum să povestiți copiilor despre cum v-a fost ziua, așa că vă puteți folosi de același instrument.
Azi m-am simțit atât mândră de mine fiindcă am terminat un proiect tare greu. M-am îngrijorat că nu reușesc să termin la timp, dar mi-a venit să sar în sus de bucurie când am văzut că e abia ora 12.00 și sunt gata. Sunt recunoscătoare că m-a ajutat Maria, nu știu dacă aș fi reușit sa termin altfel. Mamă, mamă ce m-am speriat azi… am ieșit din birou să merg la baie și am văzut un șoricel pe coridor. Ce am mai țipat!!!!
Mulți părinți îmi spun că nu au ce povesti copiilor, că ”nu li s-a întîmplat nimic”. Deși aș spune că de cele mai multe ori acest ”nu mi s-a întâmplat nimic” e contestabil, uneori poate fi și adevărat. Dacă e cazul, inventați. Șoricelul acela nu trebuie să fie real ca să știți că v-ați putea speria la vederea unuia pe coridor. Alteori experiențele prin care treceți într-o zi nu e de dorit să le împărtășiți copilului. Unele experiențe sunt ”de adulți” sau nu le-ați rezolvat voi înșivă într-o maieră matură și responsabilă, așa că e posibil să fie prea mult pentru copil sau prea greu de înțeles. Scopul nu e să vă descărcați sufletul în fața copilului, pentru asta aveți nevoie de un alt adult. Scopul e să modelați comunicarea, să îi arătați cum se exprimă experiențele unei zile.
Majoritatea exercițiilor emoționale pe care le-am întâlnit se rezumă la emoțiile de bază: bucuria, frica, dezgustul, tristețea, mirarea, disprețul. Deși nu contest omniprezența lor, ceea ce am ales eu să folosesc e bazat mult pe ceea ce am văzut că trăiesc cu precădere oamenii: atât copiii cât și adulții. În cabinet (și acasă) am ales să adaug Rușinea, Mulțumirea (mândria, bucuria lucrului bine făcut) și Recunoștința. Unele (cum e rușinea) le-am introdus cu scopul de a-i face pe copii să vorbească despre ele, altele pentru a-i îndruma să le cultive ”forțându-i” să se gândească la ele:
- Rușinea fiindcă e mult mai des întâlnită decât ne-am imagina, în special la copiii școlari.
- Îngrijorarea (anxietatea) fiindcă așa se scot la iveală o mulțime de griji și temeri, pe care nu le putem numi frici, nu sunt atât de intense dar sunt suficient de puternice să interfereze cu viața școlară sau cu cea de zi cu zi.
- Mulțumirea (mândria) pentru că e important să atragem atenția copiilor asupra lucrurilor la care se pricep, pe care le fac bine (nu vă puteți imagina cât de greu e pentru mulți copii să se simtă capabili).
- Frica fiindcă e o emoție pe care copiii o trăiesc din plin, se modifică doar obiectul fricii, dar frica rămâne
- Recunoștința fiindcă e iarași o emoție slab cultivată. De altfel, tocmai ca urmare a necultivării acestei emoții o mulțime de copii ajung să crească cu sentimentul că ”li se cuvine”. Nu li se cuvine nici lor, nici nouă și nici nimănui să fim sănătoși, să ne avem unii pe alții, să avem parte de iubire sau sprijin. Toate acestea și o mulțime de alte lucruri nu ni se cuvin, dar le avem. Pentru că le avem ar fi de dorit să cultivăm o atitudinde de recunoștință.
- Furia… nu cred că trebuie să adaug ceva aici, e una dintre cele mai evidente emoții, se ”vede” cel mai ușor având în vedere caracterul ei vulcanic-agresiv.
Uneori folosesc o roată sau un carusel cu mai puține emoții, alteori cu mai multe. Depinde de copil și de problemele pe care le are. Depinde de cât de dezvoltat este din punct de vedere emoțional.
Copiii voștri știu să vorbească despre emoții? Dacă da, cum o fac? Despre ce emoții vorbesc cel mai des? Sunt îngrijorați, mulțumiți, speriați, rușinați, bucuroși?
