Anxietatea de testare – o stare accentuată de neliniște și teamă ce apare la mulți copii în context școlar, atunci când e vorba de a da un test. O stare care apare sub forma durerilor de burtă sau de cap, sub forma blocării mentale ”nu mai știu nimic”, sub forma incapacității de a se concentra sau sub forma unui șuvoi nestvit de gânduri care încep cu dacă: ”dacă nu mă descurc?”, ”dacă iau notă mică?”, ”dacă mă blochez”, ”dacă greșesc?”. O stare neplăcută care de multe ori îi împiedică pe copii să se concentreze, să fie atenți și să poată scoate la lumină acele cunoștințe pentru care au depus mult efort să le obțină.
Ce putem face noi ca și părinți pentru copiii noștri? De unde să începem? Încotro să ne îndreptăm? În cadrul atelierelor pe care le-am ținut pentru copii, am întâlnit adesea părinți exprimându-și îngrijorarea de a vorbi copilului despre anxietate. “Nu vreau să creadă că eu consider că e ceva în neregulă cu ea”. “Aș vrea să îl ajut direct, fără să mai vorbim despre teamă, îngrijorare, anxietate. Să îi arat direct ce strategii să folosească!”
Daca ar fi să selectez numărul 1 în topul celor mai mari mituri legate de anxietate (și numarul 1 pe lista care ne împiedică să facem ceea ce trebuie să facem cu copiii noștri când se simt temători) este: “Dacă vorbim copiilor despre anxietate acest lucru îi va face să fie și mai anxioși!”
Păi haideți să vedem ce se întamplă dacă NU vorbim copiilor de anxietate. Mă gândesc la un scenariu care e cam așa:
– Mami, nu vreau să merg mâine la școala. Avem test și eu nu știu nimic.
– Hai lasă, cum să nu știi nimic, doar n-ai fost degeaba la școală un an întreg!
– Mi-e frica de examen. Dacă iau notă mică?
– Frică? De un examen? Păi dacă și-e frică de-un amărât de examen ce-o sa faci mai încolo când examenele vor fi din ce în ce mai grele?
– Dar e un examen greu!
– Greu? Fii serioasă! Lasă că nu-i mare lucru. Relaxează-te, adună-te, concentrează-te și o să vezi că o sa fie bine!
Exemplul de conversație de mai sus e atat de frecvent, încât nici nu remarcăm că ar fi ceva în neregulă. Neregula majoră e ca avem un copil care începe să exprime niște temeri, îngrijorări, simptome și avem un părinte care crede că nu-i mare lucru ce se întâmplă. Dacă ”nu-i mare lucru” înseamnă că nu există nicio problemă. Dacă nu există nicio problemă e clar că “va fi bine”. Și mai ales, dacă nu există nicio problemă nu avem nimic de soluționat! Cu toate acestea există o problemă, poate nu din perspectiva părintelui, dar din perspectiva copilului sigur este! Dacă există o problemă din perspectiva copilului, atunci ea trebuie să devină prioritate pentru părinte! De ce?
Dacă noi nu ne ajutam copilul să înțeleagă și să facă sens de ceea ce i se întâmplă cu el o va face singur!
Și o va face cum știe el mai bine, sau mai bine zis cum nu știe el. Cel mai probabil se va simți:
- neînțeles, neacceptat (nimeni nu mă ia în serios)
- confuz (oare de ce eu mă simt așa deși tata îmi spune că nu are de ce să-mi fie teama)
- neîncrezător și izolat (e ceva în neregulă cu mine de mă simt așa?)
- neajutorat (ce-o să mă fac?)
- rușinat (dacă văd și ceilalți cât sunt de speriat?).
Se va întâmpla exact ceea ce voiam să NU se întâmple: nevorbind despre anxietate, copiii se vor simți și mai anxioși, fiindcă la stările inițiale (destul de normale și justificate) adăugăm altele (cele de confuzie, rușine, neajutorare).
Sa zicem ca nu suntem in situatia descrisa mai sus, sa zicem ca suntem acei parinti ca taticul de care spuneam la inceput. Care din grija si intelegere pentru copil vor sa evite a-l face sa se simta inconfortabil. Aici imi vine in minte mai degraba o intrebare: care e rolul nostru de parinti? De a le da copiilor ce au nevoie cand au nevoie? Uneori, dar ROLUL (cu litere mari) eu zic ca e acela de a-i invata pe copii de unde sa isi ia lucrurile de care au nevoie in momentul in care au nevoie. Degeaba il invat relaxare musculara, respiratie profunda, tehnici de combatere a gandirii negative (strategii necesare in lupta cu anxietatea) daca el nu stie la ce ii folosesc. E ca si cum i-as pune de fiecare data caciula pe cap cand e rece afara in loc de a-l invata sa isi protejeze capul atunci cand ii e frig (ceea ce implica a fi constient de faptul ca e rece afara, ca acest lucru il face sa ii fie frig si ca atunci cand ne este frig a ne pune o caciula pe cap ajuta).
Am vazut pana acum ce sa nu facem, dar totusi, ce sa facem sa ne ajutam copiii? In primul rand ne organizam noi, ca si parinti. Facem un plan. Si planul acesta are o ratiune, o justificare, are o secventialitate care trebuie urmata. Planul acesta are 5 pasi, iar pentru a fi eficient pasii trebuie parcursi exact in ordinea aceasta:
1: Incurajam copilul sa vorbeasca despre temerile si ingrijorarile sale (e un pas in care culegem informatii despre ce inseamna PENTRU PROPRIUL NOSTRU COPIL frica, anxietatea)
2: Il educam, il invatam ce este anxietatea, de ce apare? (e un pas in care el intelege ca anxietatea e normala, ceea ce face sa dispara toate emotiile si gandurile secundare de rusine, inadecvare, confuzie si neajutorare, lasandu-l in lupta un singur adversar, nu 5)
3: Il ajutam sa recunoasca semnele de teama si ingrijorare (similar cu a-l invata sa recunoasca cand ii e frig cum se manifesta acest lucru)
4: Abia la acest pas sarim la a-l invata ce sa faca.
5: Repetam, repetam, incurajam. Anxietatea nu e ceva ce trece. Nu exista o pastila pe care o iei si in dimineata examenului anxietatea trece. E ceva ce se face, nu ce se ingereaza pentru a tine anxietatea sub control. Si ca orice alta abilitate, cu cat o exersam mai des cu atat devenim mai priceputi.
1. Cum incurajam copilul sa vorbeasca despre temerile lui?
Ca de atatea si atatea ori incepem noi daca el nu o face (sau nu o mai face fiindca fara sa vrem l-am tot descurajat). Putem incepe prin a descrie o situatie recenta cand ati observat ca cel mic era temator. Sau va puteti da drept exemplu: “Stii, si eu cand eram de varsta ta eram foarte emotionat inainte de examene”. Intrebati-l daca si el se simte la fel. Intrebati-l cum se simte la el emotia de dinainte de examen? Il doare capul, burtica, ce ganduri are? Daca nu le poate descrie spuneti-i voi: Stii, unii copii cand sunt inainte de examene simt cum li se inmoaie picioarele/ simt cum li se goleste mintea/ simt fluturasi in stomac etc. Nu treceti repede peste aceasta etapa de frica sa nu cumva sa ii accentuati temerile. Lasati-l sa le exprime, lasati-l sa le cunoasca si sa le imparaseasca. Ascultati cu calm si rabdare.
2. Cum il educam, cum ii vorbim despre ceea ce simte?
In acelasi fel in care am mai spus-o si aici si aici. Educandu-ne pe noi insine, ca si parinti despre ce este anxietatea si apoi traducand exact acelasi informatii intr-un limbaj pe care copilul sa il inteleaga. Putem folosi metafore, povesti, doar imaginatia e limita 🙂
3. Cum il ajutam sa recunoasca semnele de teama si ingrijorare?
Daca am trecut cu bine de pasul 2 atunci stim si noi si copilul nostru ca sunt 3 mari categorii de semne ale anxietatii: semnele fiziologice (cum se simte corpul nostru), semnele cognitive (gandurile nefolositoare si nerealiste care alimenteaza anxietatea) si semnele comportamentale (care cel mai adesea iau forma evitarii). Puteti juca impreuna un joc, in care copilul este detectivul si cauta cele 3 mari indicii: simptomele fizice, gandurile anxioase si comportamentele de evitare. Nu-i usor sa o facem cu copilul nostru mai ales daca nu avem exercitiu cu noi insine. Poate cel mai usor de identificat sunt simptomele fizice dar e un bun inceput. Strategii de identificare a gandurilor copiilor exista, dar probabil fac subiectul unui alt articol.
4. Ce sa faca cu ceea ce simte? Cum il ajutam ca parinti sa isi gestioneze anxietatea?
Ne ingrijim pe rand de fiecare dintre cele trei categorii de semne. Unul cate unul. Fiindca cel mai usor sunt de identificat simptomele fizice acelea sunt de regula prima linie de atac. Un sistem nervos hiperactivat are nevoie sa fie calmat. Numai ca nu vine nici firesc, nici usor sa o facem. Dar daca am invatat ce se intampla cu noi, de ce se intampla atunci sansele sa o facem cresc simtitor. Atunci cand ne este teama de ceva, cand suntem anxiosi de cele mai multe ori hiper-ventilam, ceea ce tine organismul intr-o stare de tensiune. De aceea e necesar sa ne ajutam copiii sa respire normal si corect. Usor de zis, greu de facut. Nu-i de ajuns sa le spunem: respira normal! Asa ca ii invatam.
Un exercitiu pe care eu il folosesc des, e exercitiul cu baloanele de sapun. Le spun copiilor sa isi imagineze ca au in mana o bagheta de facut baloane de sapun. Vor sa faca un balon Maaare!! Pentru aceasta e nevoie sa traga adanc aer in piept apoi sa sufle in pelicula imaginara de pe bagheta de sapun incet, cu grija, tot aerul astfel incat balonul sa fie mare, maaare. Nu sa expire repede, ci incet, ca nu cumva sa sparga balonul. Ideea din spatele exercitiului este respiratia profunda, respiratia adanca care are rolul de a calma un sistem tensionat. Desigur si pentru ganduri exista strategii, și pentru comportamente, dar pe acelea le voi prezenta ulterior
5. Repetam, repetam si incurajam.
E necesar sa practicam aceste exercitii zilnic (nu doar la nevoie), astfel incat copilul sa stie cum sa o faca atunci cand are cea mai mare nevoie de ele. Si sa fim atenti atunci cand copilul reuseste sa-si stapaneasca anxietatea si sa ne bucuram impreuna de reusita lui!
Nu-i nici usor, nici rapid sa educam un copil in a-si cunoaste si a-si stapani anxietatea. Ca sa nu mai zic ca uneori noi ca parinti suntem depasiti, mai ales daca si noi, la randul nostru suntem anxiosi si nu ne-a invata nimeni niciodata ce sa facem in astfel de situatii. Nu e niciodata prea tarziu sa incepem sa ne educam pe noi si copiii nostri si nu scrie nicaieri ca trebuie sa o facem singuri! Poate avem prieteni mai priceputi decat noi, avem acces la informatii. Poate copilul nostru are o educatoare sau o invatatoare care il poate ajuta sau un profesor dispus sa o faca. Avem psihologi care ii pot ajuta si pe copii si pe parinti sa invete ce sa aplice, cand sa aplice si cum sa aplice diverse strategii.
Cred ca una dintre problemele cele mai mari cand vine vorba de a ne ajuta copiii in situatii care trezesc in ei anxietate (fie ca e vorba de examene, fie ca e vorba de alte situatii) e ca vrem sa sarim direct “sa rezolvam problema”. Sa aflam urgent cum putem sa rezolvam rapid si odata pentru totdeauna “problema”. Vestea proasta este ca nu se poate. Vestea buna este ca se poate sa ne ajutam copiii, doar ca nu rapid, urgent si odata pentru totdeauna si incet, cu calm, sistematic, astfel incat sa le ajunga si sa le foloseasca intreaga viata!
Dacă aveți copii care se confruntă cu anxietatea la școală, am pregătit pentru ei un atelier în urma căruia ei să înțeleagă ce este anxietatea, de ce apare și mai ales cum îi pot face față cu succes.
