Fii curajos! Nu te mai smiorcai atat! Hai ca nu-i mare lucru! Ne indemnam incontinuu copiii (direct sau indirect) sa fie curajosi – dar oare ce inseamna asta? Ce anume le transmitem cand le cerem sa fie curajosi (mai ales daca le-o cerem in timp ce le spunem ca “nu-i mare lucru”? Daca “nu-i mare lucru” atunci nu-i vorba de curaj!
Curajul este un act de vointa, e o actiune pe care o facem in vederea atingerii unor scopuri despre care nu stim cu siguranta daca le vom atinge.
Ca sa poata fi denumite acte de curaj, aceste actiuni trebuie sa aiba loc in ciuda unor puternice adversitati (Martin Seligman).
Asociem aproape automat cuvantul CURAJ cu cuvantul EROU. Adica reducem de regula curajul la vitejie. Desi vitejia e una dintre caile prin care ne exercitam curajul, nu e singura cale. Din pacate, asa am fost obisnuiti sa ne gandim la curaj: ca la ceva maret, greu de atins, care cel mai probabil noua ne lipseste si pe care eroii il au. Curajul cred ca se vede altfel in exterior decat se simte in interior. In exterior vedem actele eroice, dar oare cum se simt eroii pe dinauntru? Cred ca daca i-am intreba cum de au putut face asemenea acte raspunsul ar fi: “asa mi s-a parut corect!” sau “asa mi-a venit!”
Ce este curajul?
Am gasit un articol mai vechi despre curaj. Curajul nu inseamna a fi mai puternic decat vecinul tau, curajul nu inseamna sa nu-ti fie frica, curajul nu inseamna a fi extra-increzator intr-un viitor incert. Curajul nu e nici macar “a trece peste frica”.
Curajul inseamna a face lucrurile care crezi tu ca ar trebui facute chiar daca iti este frica.
Inseamna a-ti lua frica de mana si a-i zice: “Hai sa facem treaba asta! Nu pot astepta pana pleci de langa mine sa incep sa fac ceva! Hai sa o facem acum!”. Cum zicea John Wayne (pe care cei mai multi dintre noi l-ar caracteriza ca fiind curajos):
“Curajul inseamna sa fii mort de frica… si totusi sa pui saua pe cal!” – John Wayne
Cum putem recunoaste curajul?
Il putem recunoaste uitandu-ne mai atent in ce contexte apare, cu este combinat si chiar intelegandu-l mai in profunzime.
- Curajul si adversitatile vin la pachet. Nu putem vorbi despre curaj fara sa vorbim despre obstacole. Prin urmare daca “nu-i mare lucru”, deci nu sunt obstacole de trecut, atunci copilul are nevoie de alte abilitati, nu de curaj pentru a face ceea ce trebuie sa faca!
- Curajul si frica pot veni si ele la pachet, dar nu in mod necesar. Frica in sine poate fi un obstacol, dar sunt oameni curajosi (trec peste obstacole) fara sa simta si frica. Dar totussi, de multe ori (as zice chiar ca de cele mai multe ori) in fata obstacolelor toti simtim un grad mai mare (sau mai mic) de frica.
- Curajul nu inseamna doar vitejie. Nu doar cei mari si tari sunt curajosi. Nu doar leii sunt curajosi, si soarecii sau iepurii poate fi curajosi.
- Opusul curajului nu e lasitatea. Lasitatea e opusul integritatii. Opusul curajului poate fi la fel de bine timiditatea, delasarea, minciuna.
Acum va fac o marturisire. Daca ar fi sa ma gandesc la mine insami, curajul (in acceptiunea lui restransa de vitejie, indrazneala) nu as zice ca ma caracterizeaza – n-am facut bungee jumping (si nici n-o sa fac!), nu-mi place viteza, nu practic niciun sport “periculos” asa ca nu as fi zis ca printre punctele mele forte se numara curajul. Mare mi-a fost mirarea cand numarul 1 la calitatile mele, urmand chestionarul de care va spuneam data trecuta e … o forma de curaj: Integritatea, sinceritatea, onestitatea
Forme ale curajului?
Daca e sa ramanem in cadrul de organizare al psihologiei pozitive, exista mai multe forme sub care se poate infatisa curajul:
- vitejia si bravura – a nu da inapoi in fata amenintarilor, a provocarilor, a durerii sau a dificultatilor. Notiunea de vitejie s-a extins de-a lungul istoriei: la inceput a presupus doar curaj fizic, pe campul de lupta, acum a ajuns sa includa curajul moral (a lua atitudine chiar si atunci cand sti ca nu esti popular si ca vei avea de suferit din aceasta cauza), curajul psihologic (atitudinea stoica sau chiar impacata care sunt necesare pentru a infrunta incercari grele sau boli indelungate fara a pierde demnitatea)
- perseverenta/ harnicia/ sarguinta – a duce la bun sfârsit lucrurile incepute.
- integritatea/ sinceritatea/ onestitatea – a fi o persoana onesta, nu numai in sensul ca de a trai viata dupa principiile sinceritatii si naturaletii. A fi cu picioarele pe pamant si a nu se preface: a fi un om “adevarat”.
Nu am pus asa mult accent pe definitie de dragul definitiei, ci fiindca cred ca e crucial sa intelegem cat de multe fete ale curajului exista. Altfel, daca nu intelegem ce este curajul si cate forme are, putem foarte usor sa ne catalogam copilul “fricos” doar fiindca nu e “viteaz” si sa trecem usor cu vederea curajul pe care il are atunci cand isi exprima un punct de vedere (opus fata de majoritate) sau cand reuseste sa duca la bun sfarsit un lucru inceput.
Putem cultiva în copiii noştri această virtute a curajului?
Săptămana viitoare o să vă împărtăşesc mai multe activităţi, însă pentru început vă propun câteva, toate având scopul de a-l ajuta pe copil să înţeleagă ce este şi ce nu este curajul, să înţeleagă că uneori curajul nu e zgomotos, plin de flăcări şi ape care sting focul, plin de sabii, puşti, cai si călăreţi, uneori curajul e silenţios şi liniştit, atât de tăcut, încât poate trece pe langă noi fără să îl vedem.
1. Intrebati-l ce crede el ca este curajul. Cereti-i sa va dea exemple de curaj (din carti, din filme de desene animate, din jurul nostru). Vreti sa stiti care e punctul lui de vedere inainte de a-l exprima pe al vostru. Ceea ce vreti sa identificati e obstacolul+actul de curaj. In final, ideea cu care vreti sa ramana este ca a fi curajos inseamna:
- a face un lucru chiar daca ti se pare dificil sau chiar daca te sperie
- a avea incredere ca poti face lucruri (chiar daca nu reusesti intotdeauna)
2. Ajutati-l sa-si vada curajul. Toti copiii fac acte de curaj, doar ca de multe ori le trecem usor cu vederea, mai ales atunci cand curajul ia o forma mai linistita. Daca vedeti ca face acte de curaj, chiar minore, convingeti-va ca le constiantizeaza. Daca va spune ca a sarit in apararea prietenului lui atunci cand alti copii il necajeau lasati-l sa stie ca a facut bine: “Ai facut un lucru bun, sa iei apararea prietenului tau! Nu cred ca a fost usor! Asta inseamna sa fii curajos!”. Daca e mai timid si retras, dar intr-o zi cand mergeti in parc reuseste sa-si faca un prieten spuneti-i ca ati observat: “Ma bucur ca ai avut curaj sa mergi sa te imprietenesti cu Mihai!”. Desigur, daca copilul e extrovertit si-si face prieteni in fiecare zi, cu mare usurinta, nu-l laudati pentru “curajul” lui. Ca nu are de trecut niciun obstacol, deci pentru el nu-i curaj faptul de a se imprieteni cu alti copii. Uitati-va daca a facut ceva ce ii e greu sa faca, si abia atunci laudati-l pentru curaj.
3. Vorbiti in fata copilului despre propriile acte de curaj: “Azi un coleg a zis: “ce porcarie de proiect!” Mie imi place proiectul, asa ca mi-am luat inima in dinti si i-am spus ca asta e parerea lui, parerea mea e alta! Nu mi-a fost usor sa o fac, stiam ca probabil o sa riposteze.”
Asadar, curajul nu e sinonim cu vitejia, cele doua au puncte comune si puncte diferite. Vitejia inseamna capacitatea de asumare a riscurilor, in timp ce curajul reprezinta abilitatea de a lua decizii corecte si a trece peste obstacole. Un copil care-si da drumul pe un tobogan mare e un copil viteaz, un copil care are puterea de a zice NU cand ceilalti spun da, e un copil curajos. Daca ma intrebati, eu cred ca vitejia se cultiva destul de greu, cred ca are preponderent o determinare biologica. Cred (dar asta e o parere personala, nu e sustinuta stiintific) ca daca un copil e viteaz, indraznet asta se vede destul de devreme, rolul nostru de parinti fiind mai degraba incurajarea aceastei laturi “aventuroase”a temperamentului copilului. Daca in schimb copilul e mai retras, mai introvert, daca ii ia multa vreme sa calculeze: imi dau drumul, nu-mi dau drumul pe tobogan, sansele de a-l face sa ia pericolele in piept cu vitejie sunt destul de mici. In schimb, cand vine vorba de latura mai “cuminte” a curajului – integritatea, onestitatea, sarguinta – atunci cred ca acolo putem face mult mai multe. Ma intreb – oare ce acte de curaj fac copiii vostri? Si cand a fost ultima data cand “ati vorbit cu voce” tare despre ele?
