psiholog cluj

Cel putin asa spune un studiu al carui raport inca nici nu a fost scos la lumina (dar nu mai dureaza mult). Chiar daca e mult spus “Copiii din Romania sunt cei mai fericiti din lume”, totusi, e clar ca cel putin in comparatie cu copiii din alte 15 tari, printre care tari “serioase” ca Angla, Germania, Norvegia, copiii de 8 ani din Romania (nu copiii de orice varsta) sunt mai fericiti!

Dar oare cum se poate masura fericirea la copii?Cand spunem copii parca automat spunem si fericire. Daca ar fi asa, ar insemna ca toti copiii din lume sunt fericiti. Si e clar pentru noi toti ca nu e asa. Nu toti copiii sunt la fel de fericiti. Dar daca nu sunt la fel de fericiti, ce-i diferentiaza? Ca sa putem raspunde la intrebarea de ce unii copii sunt mai fericiti decat altii, musai trebuie sa ne intrebam:

Ce a acela un copil fericit? Cum masuram fericirea copiilor?

In general, cand vine vorba de fericire, ca e vorba de copii, ca e vorba de adulti, avem 2 masuratori ale fericirii: una obiectiva (bazata pe indicatori ai modului de trai, de ex. numarul de vizite la doctor, nivelul de cortizol ca indice al stresului, numarul de membrii ai familiei, etc) si una subiectiva (care inseamna propria noastra marturisire, adica altfel spus raspunsul personal a intrebarea Cat de fericit esti?) Sigur, exista argumente pro si contra si pentru masurarea obiectiva si pentru cea subiectiva, dar ganditi-va la un lucru: cum ar fi sa vina cineva sa va analizeze viata dupa niste parametri si sa va comunice la final daca sunteti fericiti sau nu. Unii dintre noi cred ca l-am scoate afara! Chiar daca si noi evaluam propria stare de bine dupa niste indicatori, totusi cred cu putere ca fiecare dintre noi avem un cuvant de spus despre propria fericire! Asadar, daca masuram fericirea subiectiva atunci punem intrebari despre diverse aspecte ale acesteia. Fiindca vorbim de copii, intrebarile nu numai ca trebuie formulate pe intelesul lor, dar trebuie si sa faca referire la acele domenii de viata reprezentative pentru ei: scoala, prietenii, familia, comunitatea, cartierul in care locuiesc, fiindca evident nu vor fi intrebati despre politica, probleme economice sau incalzirea globala. Chestionarul prin care se masoara starea de bine a copiilor il puteti vedea aici. Dar ideea de baza e aceasta: fericirea copiilor a fost masurata luand in considerare raspunsul copiilor la un set de intrebari care vizeaza diverse aspecte ale fericirii laolalta cu intrebarea fireasca:”Cat esti de fericit?”

De ce unii copii sunt mai fericiti decat altii?

Sa stiti ca inca nu sunt raspunsuri la aceasta intrebare, dar exista presupuneri, totusi. Fericirea la adulti e mult mai bine studiata si documentata, desi inclusiv aici cercetarile sunt destul de noi. Dar cand vine vorba de studiul fericirii in cazul copiilor (studiu stiintific sistematic) cercetarile sunt foarte, foarte noi! Dar bine ca exista si bine ca se indreapta lucrurile si in acesta directie. Am mai vorbit acum ceva vreme despre fericire, intr-un articol despre cum ii putem invata pe copii sa fie fericiti. Chiar si atunci, faceam o paralela intre ce stim ca aduce fericirea in cazul adultilor si cum putem sa o transpunem in cazul copiilor. Cu alte cuvinte cum anume sa ii ajutam pe copiii de acum sa devina adulti fericiti, care e diferit de cum ii ajutam pe copiii de acum sa fie fericiti la vârsta de acum.

Dar studiul de mai sus se refera la fericirea de acum a copiilor, nu la cea viitoare. Cum au stiut ce anume sa intrebe, care sunt domeniile relevante pentru copii? Consultându-i pe copii, fireste, apoi folosind metode stiintifice sa prelucreze spusele lor. Si se pare ca fericirea copiilor este legate de:

In plus, la copiii mai mici (8 ani) se includ

  • relatiile cu fratii si surorile, cu familia largita si cu animalele de companie (sa nu-i contraziceti pe copii, ok?)
  • a petrece timp cu familia si a face lucruri impreuna cu familia
  • joaca (cu jucariile si afara)

Daca vreti sa aprofundati subiectul puteti citi raportul din 2015 despre starea de bine a copiilor de 10-12 ani din 15 tari, unde Romania e tot pe primul loc!

De ce unii sunt mai fericiti decat altii? Fiindca difera calitatea relatiilor de prietenie, timpul petrecut cu familia, structura familiei, modul in care se raporteaza la scoala, la colegi, modul in care se vad pe ei insisi si inca multe altele. Nimic despre bunastarea materiala? Despre numarul de jucarii si numarul de dulapuri cu haine, despre modelul de telefon folosit? Poate, dar nu semnificativ, oricum.

Despre acest subiect vom mai povesti, si aici pe blog dar si marti, 23 februarie la Ziua Buna la Look TV de la ora 10.30. Dar pana atunci chiar mi-ar placea sa aflu, voi ce parerea aveti despre faptul ca Romania e pe primul loc la capitolul fericirea copiilor. Surprinsi? Sceptici? Bucurosi? Increzatori?

Sursa foto: https://bit.ly/2hnWX5B

Comments

comments