Depinde de multi factori. Unul dintre ei este varsta copilului.

  • Daca copilul are pana in 3 ani terapia va fi in principal cu parintii. Copilul nu poate inca vorbi, ori psihoterapia e o terapie prin vorbe. Sau cum spunea o clienta de-a mea: doctorul trateaza cu medicamente si psihologul cu vorba.
  • Intre 3-7 ani cel mai adesea copilul si parintii vin impreuna. La varsta aceasta cel mai adesea ceea ce facem in cabinet in 50 minute cu copilul are efect maxim inca vreo 10 minute dupa ce iese din cabinet. Copilul uita, copilul nu poate transfera informatia de la o situatie particulara la alta situate particulara, nu poate generaliza si mai ales nu poate fi consecvent. Nu pentru ca ar avea vreo deficienta, ci pentru ca e copil. Si nu poate avea singur grija de sine. Are nevoie de parinti care sa o faca in continuare. Drept urmare, chiar daca parintele uneori nu va fi prezent la sedinte, va primi si el un feedback consistent despre ce s-a facut in sedinta respectiva si cum sa continue acasa.
  • deja cand e scolar, lucrurile se schimba. Memoria lui e mai indelungata, incepe sa poata face transfer intre situatii si poate si sa generalizeze. Consecventa inca se invata, asa ca in continuare e nevoie de parinti. Numai ca e posibil ca sedintele sa fie preponderent cu copilul, urmate de 10-15 minute cu mama sau cu parintii in care sa stie si ei ce am facut si ce trebuie sa urmareasca in continuare.

Alti factori ar fi: natura problemelor, gradul de conflict parinte-copil si temperamentul copilului. Acestea sunt particularitati care se discuta cu psihologul.

Comments

comments