Tag

parinti

psiholog diana tarcea
Parenting

Ca părinte nu nu mă pricep la…

  • A îl determina să se spele pe mâini
  • A tolera să o văd supărată
  • A înţelege că îi e frică de ceva ce nu există
  • A suporta că minte
  • A îl vedea că nu împarte jucării

Cu toţii, ca părinţi, avem punctele noastre slabe, vulnerabilităţile noastre, luptele pe care le ducem. Avem situaţii din acelea în care simţim că fiecare celulă a corpului stă să explodeze, simţim că nu mai putem, nu mai suportăm, ne-am săturat.

Continue reading
psiholog copii cluj
Parenting

Cele mai frumoase locuri de joacă pentru copii

Se pare că acei copii care îşi petrec timpul liber şi pauzele în locuri de joacă naturale (adică din acelea “neamenajate”, din acelea în care te murdăreşti pe mâini, pe pantaloni şi în care îţi zgârii pantofii) se simt mai odihniţi şi se concentrează mai bine la ore comparativ cu cei care îşi petrec timpul liber în locuri de joaca “asfaltate”.

Continue reading
psiholog copii cluj
Parenting

La multi ani de 1 iunie!

“Eu stau la școala pana la ora 4. Apoi am teme sau diverse activitati. Termin pe la 7. La 8 ma culc, fiindca e greu si stresant la scoala si vreau sa fiu odihnita sa pot face fata! Ti se pare normal ca la varsta mea sa am doar o singura ora pentru joaca?” (o fetita de 10 ani)

Continue reading
comportamentul copiilor psiholog copii
Comportament, Probleme socio-emotionale

Comportamentul copiilor – de ce au copiii probleme de comportament?

Mihai nu vrea sa imparta jucariile. Maria este în mişcare permanenta, nu poate sta asupra unei activitati mai mult de 10 minute. Cornel tipa daca nu primeşte ceva sau daca nu i se da voie sa faca ceva. Ana comenteaza de fiecare data cand are de facut teme. Toate cele de mai sus le putem grupa la modul general in “probleme de comportament”.

Continue reading
psiholog copii cluj
Invatare

Ce sa fac cand copilului meu nu-i place scoala

Stiu că e vacanţă, dar uite că mie tot la şcoală îmi sta capul. Poate pentru că fiica-mea e şcolar, poate pentru că am mulţi copii şcolari în Cabinet, poate că am eu o relaţie specială cu învăţarea, poate că noul plan-cadru mă împinge să mă gândesc mai mult la ce pot face, dar e cert că mă preocupă şi interesează scoala din toate punctele de vedere – ca mamă, ca om şi ca psiholog.

Continue reading
psiholog cluj
Parenting

Copiii din Romania sunt cei mai fericiti din lume!

Cel putin asa spune un studiu al carui raport inca nici nu a fost scos la lumina (dar nu mai dureaza mult). Chiar daca e mult spus “Copiii din Romania sunt cei mai fericiti din lume”, totusi, e clar ca cel putin in comparatie cu copiii din alte 15 tari, printre care tari “serioase” ca Angla, Germania, Norvegia, copiii de 8 ani din Romania (nu copiii de orice varsta) sunt mai fericiti!

Continue reading
psiholog cluj
Dezvoltarea abilitatilor

Sa ne ajutam copiii sa isi faca prieteni!

Când vine vorba de relațiile cu ceilalți semeni, indiferent că suntem adulți sau copii unora ne vine mai ușor să legăm și să dezvoltăm relații de prietenie, altora ne vine mai greu. Dar indiferent cat de ușor sau greu ne e să o facem, cu toții avem nevoie de prieteni. După 75 de ani de cercetare se pare că și comunitatea științifică a ajuns la concluzia că 

Continue reading
psiholog diana tarcea
Dezvoltarea abilitatilor, Parenting

Ce face internetul cu creierul nostru?

Cu toții știm, cumva intuitiv că internetul nu ne face bine. Nici nouă nici copiilor noștri. Dar deși știm acest lucru, nu neapărat știm exact în ce mod ne afectează, iar când zic afectează e și cu bune și cu rele. Am găsit un filmuleț pe You Tube (deci pe internet, adică stateam cu ochii în computer și mintea tot acolo) care îmi place fiindcă e în așa fel făcut încât

Continue reading