psiholog copii cluj

18 ani e cumva o vârstă magică. E vârsta de la care, legal vorbind, copiii pot conduce mașina, pot să cumpere alcool și pot chiar să își întemeieze o familie. În ziua de azi, însă, există multe privilegii pentru care nu există reglementări legale. Cum ar fi privilegiul de a deține un telefon mobil. Care este cea mai potrivită vârstă pentru a avea un telefon mobil?

Acest subiect este unul de dezbateri încă, pe de o parte fiindca avem prea puține date despre vârsta la care AR TREBUI și mult mai multe date despre vârsta la care copiii dețin telefon, vârstă care este în scădere de la an la an.


 ”În medie, copiii primesc primul lor telefon mobil în jurul vârstei de 10 ani, în scădere față de vârsta de 12 ani în anul 2012.”


Aceasta e doar media, unii copii primesc telefon mobil la o vârstă și mai scăzută, de 7-8 ani. “Nu există doi copii identici, de aceea nu există un număr magic care să indice vârsta potrivită pentru a deține un mobil. Deși vârsta e importantă, ceea ce contează cu adevărat este gradul de responsabilitate si maturitate al copilului.” (James P. Steyer). Prin urmare, este greu de stabilit care ar fi vârsta ideală la care un copil poate primi un telefon mobil. Pentru că această decizie depinde de comportamentul copilului, de capacitatea lui de auto-reglare şi de educaţia pe care o primeşte nu numai în raport cu utilizarea device-urilor mobile ci și în raport cu alte aspecte ale relaționării și comunicării cu alți copii sau cu adulți.

Totuși, o decizie trebuie să luăm ca și părinți, iar pentru a putea decide trebuie să cunoaștem cât mai multe despre acest subiect. Am găsit un articol care trece în revistă într-un mod foarte succint și explicit un proces de luare a deciziei în ceea ce privește vârsta la care să încredințăm telefoane mobile copiilor. Anume:

  1. Ce spun datele, cifrele, rapoartele statistice despre acest subiect
  2. Care sunt argumentele pro/ contra deținerii unui telefon mobil

Ce spun datele, cifrele, rapoartele statistice despre acest subiect?

  • În primul rând, deși folosirea telefoanelor mobile e un fenomen atât de răspândit, avem extrem de puține date despe asta. Dar avem un sondaj, realizat de Common Sense realizat cu 1240 de participanți părinți și copii (8-13 ani)/ adolescenți (13-18 ani), adică 620 de perechi părinte-copil. Care sunt principalele date ale acestui sondaj, în termeni de:
    • Adicție, dependență: Unul din 2 adolecenți ”simte” că este dependent de telenul mobil, și 59% dintre părinți simt că ai lor copii sunt depedenți.
    • Frecvență: 72% dintre adolescenți și 48% dintre părinți simt că trebuie să răspundă imediat la mesaje și notificări. 69% dintre părinți și  78% dintre adolescenți își verifică telefoanele cel puțin o dată pe oră.
    • Distragerea atenției: 77% dintre părinți consideră că ai lor copii sunt distrași de telefoane și că nu sunt atenți atunci când sunt împreună, cel puțin de câteva ori pe săptămână.
    • Conflict: Unul din trei, atât părinți cât și copii spun că se ceartă zilnic pe probleme generate de folosirea telefonului
    • Comportamente de risc: 56% dintre părinți admit că își verifică telefonul mobil atunci când conduc. 51% dintre părinți își văd părinții verificând/ folosind telefonul mobil atunci când conduc.

2016_csm_dealingwithdevices_infographic_vertical_990px_01

 

  • Alte date ne spun că: Sexting-ul (trimiterea sau primirea de mesaje, secvențe video sau imagini cu caracter sexual) începe prin clasa a cincea, consumul de pornografie poate începe de la 8 ani, deși ia amploare după vârsta de 13 ani, iar adicția față de pornografie începe în jurul vârstei de 11 ani.

Cum spuneam, acestea sunt datele statistice. În plus, sunt date statistice din SUA, nu din România. Dacă stau să mă gândesc bine şi să pun la cap informaţiile de la prieteni care nu locuiesc în ţară, tarifele de telefonie mobila si de trafic de date din România sunt muuuult mai mici decat în State, așa încât telefoanele sunt mult mai accesibile copiilor din Romania decât celor din State! Ce înseamnă asta? Mă gândesc că e foarte posibil ca în Romania cifrele de mai sus să nu fie valabile. Și nu în sensul în care ne-am dori. Mă gândesc că cifrele sunt chiar mai mari decât în statistica de mai sus.

De ce este important să cunoaștem datele statistice? Pentru că ne indică punctele sensibile la care trebuie să ne uităm ca și părinți, ne indică la ce anume trebuie să fim atenți atunci când încredințăm telefonul mobil copilului. Fiecare componentă (adicția, perturbarea atenției, conflicte, comportamente de risc) sunt elemente pe care trebuie să le avem în vedere ÎNAINTE de a încredința copilului propriul său telefon. Cel mai probabil, chiar dacă nu are încă propriul telefon, copilul  folosește unul sub supravegherea (sper) a părintelui. Ceea ce înseamnă că noi, ca părinți, monitorizăm cele de mai sus și ne ocupăm de ele. În momentul în care copilul are propriul său telefon mobil el va trebui să fie cel care își gestionează riscurile de mai sus. Așa că întrebarea: la ce vârstă să îi iau un telefon mobil devine mai degrabă ”la ce vârstă este copilul meu capabil să gestioneze cu minimă asistență din partea mea riscurile folosirii unui telefon mobil?”. Asta înseamnă pentru mine, ca și părinte că trebuie să îmi educ copilul despre fiecare categorie de risc în parte și încă despre alte câteva componente despre care vom vorbi în articolele următoare.

Sigur, există beneficii, există costuri ale folosirii telefoanelor, la unele v-ați gândit, la altele poate nu. Decizia de a cumpăra copilului propriul său telefon ar trebui să fie o decizie luată cu chibzuință – adică cu cântărirea pericolelor și a oportunităților, cu stabilirea de reguli de folosire și cu limite discutate și agreate cu copilul. Cum spuneam, toate acestea ar trebui lamurite ÎNAINTE de cumpararea telefonului mobil.

Mă gândesc să pregătesc într-un articol viitor o listă cât mai cuprinzătoare de argumente pro/ contra încredințării unui telefon mobil copiilor, astfel încât cu toții, ca părinți să luăm decizii cât mai bine informate. Ca să fie o listă cât mai completă vă invit să o facem împreună. Scrieți în comentarii la articol, mesaje sau mail ce argumente pro/contra aveți în a încredința copilului vostru un telefon.

Alte articole pe acest subiect:

Cum putem scapa de device-urile mobile ajutati de copiii nostri

Ce face internetul cu creierul nostru?

A fi parinte in era digitala

Sursa foto:http://bit.ly/2aJzSo5

Comments

comments