psiholog copii diana tarcea
Chiar așa, ce se întâmplă într-un cabinet de psihologie?
  1. Mă întind pe canapea și mă apuc de povestit și psihologul spune “Îhm, Îhm” și dupa 50 minute plec la fel cum am venit?
  2. Îmi dă un kg de teste psihologice și chestionare iar dup-aceea îmi pune o etichetă pe frunte: DEPRESIV, ANXIOS, PĂRINTE RĂU, etc?
  3. Mă ceartă și mă judecă pentru cum mi-am condus viața până acum?
Oare ați fost vreodata în situația de a chema instalatorul pentru o defecțiune la vreun echipament sanitar? Ați fost vreodata cu mașina in service auto? Dar la stomatolog ați fost? Dacă răspunsul la cel puțin una dintre întrebările de mai sus este DA, atunci să știți cănu e mare diferența între un psiholog și un instalator, un mecanic auto sau un stomatolog. În vreme ce nimeni nu are nicio problemă în a chema instalatorul dacă curge o ţeavă marea majoritate a oamenilor au o mare problemă în a apela la psiholog (deosebire). Dacă nu vă e teamă de ingineri sau instalatori, la fel nu ar trebui să vă fie teamă de psiholog, pentru că procedurile de lucru sunt cam aceleaşi, ce diferă e natura problemelor tratate. Dacă electricianul se ocupă de circuite electrice care nu funcţionează optim, instalatorul de ţevi găurite şi mecanicul auto de maşini cu defecţiuni, la fel psihologul se ocupă de problemele emoţionale sau comportamentale pe care le au oamenii. Dacă vine instalatorul la voi acasă cel mai probabil povestiţi despre vreme în timp ce el îşi face munca, la psiholog participarea clientului e esenţială. Nu puteţi discuta despre vreme în timp ce psihologul, fără să realizaţi şi fără să va aduceţi propria contribuitie va rezolva problemele pe care le aveţi.

În concluzie, instalatorul și psihologul

  • Se aseamană în ceea ce privește flow-ul de muncă: identificăm problema, numim problema, vedem ce anume din problemă poate fi “reparat” mai întâi, scoatem uneltele necesare și ne apucăm de lucru. Sigur, uneori, pe parcurs pot apărea noi probleme (instalatorul deșurubează robinetul ca să constate că defecțiunea e în altă parte pe conductă), uneori uneltele pe care le avem (și noi și instalatorii) nu sunt potrivite și atunci nu dau rezultatele dorite, caz în care e nevoie de alte unelte.
  • Nu se aseamană prin prisma problemelor tratate și prin prisma implicării active a clientului.
Haideți să începem cu asemănarile și lăsăm deosebirile pe data viitoare.

Și la psiholog (și la instalator) totul începe cu o discuție preliminară în așa fel încât psihologul să își facă o idee despre dificultățile pe care le aveți. E o primă idee, nu e o certitudine – la fel cum sunați instalatorul, îi spuneți ce robinet curge, de câtă vreme, cum curge. Tot așa, la psiholog, în prima sedință asta se va întâmpla – psihologul întreabă care sunt dificultățile sau problemele, când au apărut, cât sunt de frecvente, dacă există perioade când aceste probleme nu apar, dacă există perioade în care se intensifică?

Apoi urmează faza de diagnostic, care e defapt faza de numire a problemelor. Dar cum poate ajunge un psiholog să dea nume problemelor? “Se uită la mine și ȘTIE?”, “Mă citește?” Vă reamintesc, psihologii sunt instalatori, nu sunt guru, mama-omida sau vrăjitoare. Aș fi foarte nemultumită dacă instalatorul și-ar desface geanta, ar scoate un glob strălucitor, și-ar face picioarele fundă și ar începe să murmure niște cuvinte ca să vadă de ce curge robinetul. Așa și la psiholog, nu este un glob magic deasupra căruia să își plimbe mâinile și globul să le spună despre ce e vorba. Ei au nevoie de cât mai multe date și de cât mai multe informații. Concluziile psihologului se bazează pe fapte, nu pe stele, zaț de cafea sau puteri energetice superioare. Datele se pot culege din discuții, dar și prin alte mijloace – întrebări “standard” si chestionare. Știu că multa lume dă ochii peste cap când aude de chestionare. Stați linistiți, și psihologii o fac. Știți de ce? Pentru că nici pentru psihologi chestionarul nu e un fetiș la care se înclină și-i aduc osanale.

Chestionarele sunt simple instrumente de culegere a datelor. Din acest motiv, orice psiholog știe că un chestionar (asemenea oricărui alt instrument) poate să reflecte în mai mare sau mai mică măsură realitatea. De aceea, dacă voi credeți că sunteți singurii care ridică din sprâncene când vine vorba de chestionare, să știți că nu e așa. Psihologii își rezervă o doză de scepticism și niște semne de întrebare când vine vorba de chestionare. Fiindcă nu există chestionare perfecte, există riscul ca unele aspecte să fie exagerate sau dimpotrivă, subestimate. Dar pe lângă riscuri există și o gramadă de oportunități în a folosi chestionarele, fiindcă totuși, statistic vorbind mai degrabă reflectă decât nu reflectă realitatea. Punând în balanță riscuri-beneficii balanța e clar înspre beneficii. Tocmai fiindcă sunt doar un instrument, o să vedeți că unii psihologi nu le folosesc. Și e în regulă, cu siguranță au alte sisteme de culegere a informațiilor care pot fi la fel de valide precum chestionarele.

Am strâns date până acum. Ce urmează? Psihologul le va analiza datele împreună cu clientul și le va organiza într-o structură coerentă, care pe de o parte explică problemele clientului și pe de altă parte oferă direcții de intervenție. Apoi se stabilesc niște obiective și se începe a lucra la ele. Ca la instalator. Instalatorul, după o conversație inițială nu ia globul magic și zice: asta e problema, asta e de făcut. Vine la domiciliu, desface robinetul, constată ce e în neregulă apoi face lista de probleme (țeavă veche – trebuie înlocuită, șurub ruginit – trebuie șlefuit, etc). Ca și client puteți opta să le facă pe toate sau nu. El poate zice: puteți momentan înlocui robinetul, dar țeava veche vă va da de furcă iarași la un moment dat. Putem rezolva tot acum sau putem rezolva o problemă și când apare celalaltă ne ocupăm și de ea. La fel și la psiholog, lista de obiective poate fi mult mai lungă decat lista de probleme de care vă veți ocupa în cabinet.

Am făcut paralela aceasta cu instalatorii. Sper ca unii colegi să nu-mi sară în cap, “Cum? Instalator şi psiholog? Câtă şcoală îţi trebuie la una, câtă la cealaltă? Cât de complexă e o meserie şi cât de complexă e cealaltă?” (aş vrea să ştiu câţi colegi psihologi pot repara o instalaţie sanitară!) Eu mă uit cu mare fascinaţie la oamenii care “repară”- fie ei ingineri, instalatori, electricieni sau mai ştiu eu ce meserii de reparatori. Nu m-aş descurca să fac ce fac ei. Prin urmare, jos pălăria în faţa lor. Dacă nu ar exista ei, aş sta cu un robinet care picură întreaga mea viaţă, aşa că îi admir şi îi stimez. Cred că niciunuia dintre cititorii acestui articol nu-i e teamă să pună mâna pe telefon să cheme instalatorul. Pentru că nimeni nu stă să-i curgă robinetul întreaga viaţă – aceasta e o problema care se poate rezolva. Şi nu-i nicio ruşine să chemăm instalatorul, căci nu-i nicio ruşine să nu te pricepi să repari o ţeavă dacă eşti medic, profesor, avocat, economist, femeie de serviciu, asistentă medicală, îngrijitor sau contabil. Dar când vine vorba de psiholog… eh, asta-i altă poveste. Şi aici ajungem la deosebiri, prima dintre ele fiind natura problemelor.

Stați pe-aproape că povestim și despre deosebiri cât de curand!

Sursa foto: http://bit.ly/2gUmCPO

Comments

comments