frica la copii

Atunci când copilul nostru se teme de câini sau de insecte, când ii e teama sa mearga in pivnita fiindca e prea intuneric, când ii e teama sa nu alunece si sa nu se loveasca, când ii e teama sa intalneasca copii si oameni necunoscuti,  e aproape „natural” pentru noi ca si parinti sa-l protejam de ce ii este teama. Dar oare e instinctul acesta unul pe care sa ne putem baza? Si oare e benefic pentru copiii nostri sa-i protejam de toate pericolele, mai bine zis sa-i lasam sa evite sa se confrunte cu ceea ce ei percep ca fiind periculos?

Simtim instinctiv ca avem datoria sa ne protejam copiii. Mai stim ca avem datoria sa-i invatam, avem datoria de a le forma abilitati care sa le foloseasca tot restul vietii. Si uneori ceea ce simtim si ceea ce stim pot sa se bata cap in cap.

De ce le este frica copiilor?

Ar fi mai multe explicatii plauzibile, una dintre ele tine de evolutia speciei noastre. Acum 100.000 de ani in urma oamenii traiau in pesteri si vânau animale. Asa ca aveau toate motivele din lume sa se teama – existau intr-adevar multe pericole care le amenintau viata, supravietuirea. Daca adormeau sub un copac, sau daca nu stateau cu ochii in patru puteau fi mâncati de tigru 🙂 Intre timp am evoluat, tigrii si alti pradatori nu mai circula liberi pe strazi (sau circula, dar sub alte forme, sunt deghizati 🙂 insa creierul nostru nu s-a adaptat indeajuns de repede la schimbarile lumii in care traim. Ganditi-va numai ce reactie ati avea daca un soricel ar trece acum peste tastatura in timp ce cititi articolul acesta. Pun pariu ca foooarte multi dintre noi am sari si am tipa, ne-ar ingheta inima in piept si ni s-ar inmuia picioarele. Retineti, nu vorbesc de tigru, ma refer la chestia aia mica si draguta gri-argintiu care ii da cu tigaia in cap lui Tom. Pe de alta parte, ganditi-va de cate ori ati traversat strada cu ochii tinta in telefon in timp ce scriati un sms ULTRA URGENT SI IMPORTANT nefiind suficient de atenti la masinile din jur. Sa nu uitam ca accidentele de masina sunt in top in toate statisticile privind mortalitatea.

Ca sa le punem cap la cap, soricelul acela mic care ar trece peste tastatura nu reprezinta absolut nicio amenintare la viata noastra, dar reactia pe care am avea-o e ca cum tigrul insusi ar trece gratios prin fata noastra. Masinile care pot avea soferi mai mult sau mai putini talentati, frane mai mult sau mai putin performante sunt un adevarat pericol in zilele noastre. Acum 100.000 de ani in urma soarecii si sobolanii erau intr-adevar un pericol, raspandeau boli care omorau oamenii. De aceea ne temem de ei, de aceea organismul nostru reactioneaza ca si cum ne-am afla in fata a ceva ce ne pune in pericol viata, fiindca pur si simplu creierul nostru nu s-a adaptat pericolelor reale din zilele noastre. Creierul nostru se teme de aceleasi lucruri de care se temeau stramosii noastri.

Am divagat mult, dar mi se pare important sa intelegem ca si parinti ca unele lucruri, chiar daca ne provoaca frica nu sunt pericole adevarate, adica nu ne pun in pericol viata. Fricile noastre au ramas aceleasi in fata pericolelor, doar ca in ziua de azi numim „pericole” chestii care sunt cat se poate de inofensive.

Ce se intampla cand copiilor le este frica?

De fiecare data când percepem ceva ca fiind periculos, devenim hipervigilenti si reactiile noastre sunt exact ca ale stramosilor nostri când se intalneau cu tigrul: vrem sa fugim.

Exact la fel e si in cazul copiilor nostri. Vad ceva – spre exemplu vad un câine – il percep ca fiind periculos, le e frica si vor sa se indeparteze, sa fuga. Noi il luam repede in brate – fiindca vrem sa-l protejam – in cazul acesta sa-l protejam de suferinta, suferinta pe care i-o provoaca faptul de a fi infricosat.

Ce altceva se mai intampla atunci când il luam in brate si plecam de langa câine? Copilul invata sa evite, invata sa nu se confrunte cu lucruri care pot parea periculoase. Il privam de o experienta de invatare, anume il privam de a invata ca o situatie poate nu-i asa periculoasa precum pare, il privam de a invata ca se poate descurca in situatii provocatoare, ca poate tolera frica si in pofida ei sa gaseasca solutii sa rezolve problemele.

Continuand exemplul de mai sus, am putea sa-l invatam sa recunoasca semnalele cainelui – ce face cainele când e prietenos, cum putem stii daca da semne ca ar fi agresiv. Sau il poate intreba direct pe stapanul cainelui daca e un câine linistit, daca poate fi mângaiat, etc. Se pare ca acei copii care nu evita sa se confrunte cu ceea ce le provoaca teama au mai multe oportunitati de invatare prin experienta proprie ca temerile lor sunt nefondate si ca frica lor va scadea in cele din urma.

Ce se intampla cand ne protejam prea mult copiii?

Frica la copii e „normala”, adica multi copii au tot soiul de temeri si e la fel de natural ca atunci când le e teama de ceva sa-si doreasca sa evite. Si daca noi ca parinti incurajam mecanismul acesta de frica – evitare, copiii nostri vor ajunge ca si adulti sa-l foloseasca in alte domenii de viata (“mi se pare prea dificil servciul acesta, o sa renunt”, “nu inteleg ce tot vorbeste profesoara la ore, ma prefac bolnav ca sa nu ma asculte”, “mi-e frica sa nu fiu parasit, n-o sa ma implic in nicio relatie serioasa”). Nu vreau nicicum sa sugerez sa-i „aruncam” pe copii in gura lupului sau sa-i presam sa-si invinga frica cu indemnuri de genul: „Hai ca doar nu esti un papa-lapte”, „Esti copil mare, n-ar trebui sa-ti mai fie frica”.

Cum putem sa ne ajutam copiii cand le este frica?

Frica e o reactie aproape automata cum explicam mai devreme, foarte greu de controlat, asa ca nu are rost sa va propuneti sa-i determinati sa nu le mai fie frica. Ceea ce puteti face este sa le transmiteti ce sa faca când le e frica:

  • sa analizeze situatia, „Oare e chiar asa periculoasa?”
  • sa o testeze „Hai sa vedem, oare cainele o sa ne muste sau va face altceva?” iar in final
  • sa trageti si concluziile „Vezi, uneori lucrurile par periculoase dar daca ne uitam mai bine la ele parca nu e chiar asa”.

Voi ce faceti cand copiilor vostri le este frica?

[sursa foto]

Comments

comments