Azi am gatit mancare indiana. Nu va arat ca sa nu muriti de pofta, dar a iesit excelenta! Nu am mers atat de departe incat sa gatesc naan, paratha sau chapati. Sper sa nu li se para puritanilor o blasfemie, dar am luat lipie libaneza langa ea. Sigura pe mine, o intreb pe printesa buclucasa:
– Ei, cum ti se pare?
(ea, cu ochii pe jumatate inchisi de placere) Mmmmm, mmmmm! Mami, e excelenta! Painea asta e foarte, foarte buna!
Ok, incerc sa raman focusata si laolalta si imi mai incerc norocul:
– Dar mancarea? Cum ti se pare?
– E oribila, dar cum ziceam, painea asta e atat de buna ca nici nu simt gustul mancarii. E o combinatie excelenta!
N-am ce sa mai zic, ca eu am incurajat-o sa spuna adevarul si sa nu-i fie teama sa spuna tot ce are pe suflet! Aveti grija ce va doriti ca poate se implineste!
Cumva, cumva, incerc sa gandesc pozitiv si consider ca e 1-0 pentru mine. De ce? Pai daca trebuie sa suport “insulte” ca sa devoreze un castron intreg de legume, nicio problema! Ce nu face o mama pentru copilul ei?
Pofta buna!
