psiholog pentru copii cluj

Orice mers al copilului la psiholog incepe cu cel putin un parinte. Cateodata cu un prieten de-al parintelui si destul de rar cu vreun bunic al copilului. Nu ca bunicii nu sunt deschisi, dar ei nu au trait intr-o cultura in care erau psihologi. Ei aveau “probleme adevarate”, nu fite! In fine, totul porneste, cum ziceam, de la un parinte care isi pune intrebari, care cauta raspunsuri, un parinte care se cunoaste destul de bine, atat pe el cat si pe copilul lui. Un parinte care are curaj si dorinta de a rezolva problemele sau dificultatile cu copilul.Un parinte care e posibil ca uneori sa fie exasperat, nesigur si plin de indoieli. Si alege sa mearga la psiholog. Cand un parinte alege sa mearga la psiholog pentru problemele cu copiii, in primul rand trebuie sa inteleaga ca exista doua perspective:

  • perspectiva parintelui – care poate fi sintetizata in intrebarea “Ce se va intampla acolo?”
  • perspectiva copilului – care poate fi sintetizata in intrebarea “Ce se va intampla acolo?”

Intrebarea e aceeasi, insa perspectiva diferita necesita raspunsuri diferite:

1. Perspectiva parintelui – Ce intrebari isi pun parintii care vin la psiholog?

  • Ce se intampla acolo? Cum se desfasoara lucrurile?

In primul rand sa stiti ca primele sedinte de terapie vor fi diferite de celelalte. In mod particular, prima sedinta va fi si mai diferita intrucat e o sedinta de cunoastere si familiarizare. E o intalnire in care psihologul va aduna cat mai multe informatii despre dificultatile voastre si va incerca sa afle care sunt ingrijorarile majore pe care le aveti. De cand au aparut ele? Au existat momente cand ele nu au existat? Ce asteptari si dorinte aveti de la sedintele de consiliere? Sunteti liberi sa puneti si voi intrebari. Nu va sfiiti sa o faceti. Sunteti clienti si aveti dreptul sa aflati raspunsuri inclusiv de ordin legal, juridic, al competentelor terapeutului. La final, cel mai probabil veti fi rugati sa completati cateva chestionare. Stiu ca unii dati ochii peste cap cand auziti de chestionare, dar aveti rabdare, ca o sa scriu curand o lista  cu argumente pro (si contra) chestionarelor psihologice. Pot numai sa va spun ca majoritatea clientilor spun ca intrebarile i-au provocat sa gandeasca asupra unor aspecte la care nu s-ar fi gandit si ca le-a facut placere sa le completeze. Chiar si scepticii 😉 Tot in prima sedinta, fie ca intrebati, fie ca nu, probabil vi se va explica succint care este orientarea sau teoria in care lucreaza si vi se va explica pasii pe care ii veti urma in cursul sedintelor. Urmatoarele sedinte vor avea o structura dictata de natura dificultatilor si a problemelor.

  • Vin singur sau cu copilul? Vine si sotul?

La prima sedinta de terapie copilul nu este prezent. Chiar daca dificultatile si ingrijorarile se refera la el. Exista mai multe argumente pentru care nu e de dorit sa fie si el prezent

– parintele poate vorbi liber, fara restrictii despre dificultatile cu copilul. Daca copilul ar fi de fata ar interveni o oarecare cenzura din partea parintelui. Ori cenzura cand incercam reciproc sa culegem cat mai multe date si informatii nu face bine.

– psihologul nu poate sti care va fi cursul ulterior al sedintelor, intrucat nu stie despre ce probleme e vorba. Daca psihologul nu stie, nu stie nici parintele, asa ca inca nu are ce sa ii spuna copilului

– la finalul primei sedinte psihologul va va spune cum sa-i vorbiti copilului pe limba lui astfel incat sa cresteti sansele de participare ale acestuia

Intotdeauna, in masura in care acest lucru e posibil, e de dorit sa participe ambii parinti. Nu intotdeauna e posibil, si orice psiholog intelege acest lucru. Nu va fi un criteriu de excludere. Ambii parinti e varianta ideala intrucat de cele mai multe ori mama si tata au viziuni si perspective usor diferite asupra problemelor sau relationeaza usor diferit cu copilul si e important de vazut si inteles acest lucru.

  • La terapie voi participa si eu sau numai copilul?

Aici depinde de multi factori. Unul dintre ei este varsta copilului.

– Daca copilul are pana in 3 ani terapia va fi in principal cu parintii. Copilul nu poate inca vorbi, ori psihoterapia e o terapie prin vorbe. Sau cum spunea o clienta de-a mea: doctorul vindeca prin medicamente si psihologul prin vorba.

– Intre 3-7 ani cel mai adesea copilul si parintii vin impreuna. La varsta aceasta cel mai adesea ceea ce facem in cabinet in 50 minute cu copilul are efect maxim inca vreo 10 minute dupa ce iese din cabinet. Copilul uita, copilul nu poate transfera informatia de la o situatie particulara la alta situate particulara, nu poate generaliza si mai ales nu poate fi consecvent. Nu pentru ca ar avea vreo deficienta, ci pentru ca e copil. Si nu poate avea singur grija de sine. Are nevoie de parinti care sa o faca in continuare. Drept urmare, chiar daca parintele uneori nu va fi prezent la sedinte, va primi si el un feedback consistent despre ce s-a facut in sedinta respectiva si cum sa continue acasa.

– deja cand e scolar, lucrurile se schimba. Memoria lui e mai indelungata, incepe sa poata face transfer intre situatii si poate si sa generalizeze. Consecventa inca se invata, asa ca in continuare e nevoie de parinti. Numai ca e posibil ca sedintele sa fie preponderent cu copilul, urmate de 10-15 minute cu mama sau cu parintii in care sa stie si ei ce am facut si ce trebuie sa urmareasca in continuare.

Alti factori ar fi: natura problemelor, gradul de conflict parinte-copil si temperamentul copilului. Nu le mai detaliez, fiindca sunt particularitati care se discuta cu psihologul.

Vedeti, pana aici n-am vorbit decat despre parinti. Eu nu am auzit copii (in afara de cei care au parinti psihologi) care sa stie ce e ala un ‘siholog. Ce face? Cum face? La ce foloseste el, ‘sihologul asta? Asa ca urmeaza…

2. Perspectiva copilului – ce intrebari isi pun copiii (cu voce tare sau nu) despre mersul la psiholog.

Aici o sa va spun, in mare, cam cum ar trebuit vorbit cu copiii. Dar incep tot cu parintii 🙂 Incep cu o intrebare: voi cum va simtiti la gandul ca mergeti la psiholog? Cei mai multi parinti simt o oarecare anxietate, data in cel mai benign caz de faptul ca nu stiu ce se va intampla acolo. Ori exact anxietatea aceasta e CE NU VRETI sa transmiteti copiilor. Asa ca incercati sa ramaneti neutru in expunere, daca anxietatea e prea mare si va impiedica sa fiti chiar entuziasmat de mersul la psiholog 🙂

  • Ce e un psiholog?

Eu as incepe prin a-l familiariza cu ideea de psiholog, care e o meserie ca oricare alta. L-as intreba: Stii ce face un psiholog? Poate stie, poate nu. daca nu stie ii spuneu “Ii ajuta pe copii si pe parinti sa rezolve o problema sau o dificultate care ii deranjeaza pe ei sau pe cei din jurul lui”. Nu sunt deloc adepta transmiterii ideii de doctor. Psihologul nu e un doctor, dar nu inseamna ca nu ne putem folosi de comparatii. As spune asa: Stii cum e: cand ne doare maseaua mergem la stomatolog, cand ne doare capul sau burta mergem la medic, cand avem probleme cu masina mergem la mecanicul auto (folositi ce comparatii sunt cele mai aproape de copil), iar cand avem dificultati legate de cum vorbim unii cu altii, de cum ne comportam unii cu altii, cand ai dificultati la scoala sau cu colegii mergem la psiholog. Pentru aceia dintre voi (mai putini) care nu mergeti la psiholog cand aveti probleme ci inainte ca ele sa apara, as face paralele psiholog – educator. Asa cum invatam ce anume trebuie sa mancam pentru a fi sanatosi, sau cum sa ne ingrijim pielea, sau cum sa desenam, sa inotam, la fel putem invata cum sa ne facem prieteni, cum sa vorbim frumos cu ceilalti, etc.

  • Ce voi face acolo?

Sa stiti ca exista o oarecare diferenta intre copii si adulti cand vine vorba de a merge la psiholog, in termeni de ce se face acolo. Daca in cazul adultilor modalitatea principala e discutia, in cazul copiilor modalitatea principala e joaca. Asa ca ii puteti spune linistiti ca “Va fi placut. Vei folosi jocuri, povesti, jucarii, carti, tot soiul de lucruri cu care iti place sa te joci”.

  • Mami, tati, stati cu mine sau nu?

Cateodata da, cateodata nu. Ne va spune doamna psiholog, ea stie mai bine. O sa o intrebam pe ea.

Lista de intrebari de mai sus nu e exhaustiva, cu siguranta am atins doar intrebarile mari si late, dar cu siguranta exista si altele. Trimiteti intr-un comentariu intrebarile voastre sau intr-un mai la adresa diana@parintecuminte.ro si o sa ma straduiesc sa raspund cat de repede pot.

Nu pot sa nu ating macar asa, rapid,  o problema – reticenta de a merge la psiholog. Reticenta de a merge la psiholog, care defapt o putem traduce prin “rusinea de a afla ceilalti ca merg la psiholog” are deasupra cel mai adesea perspectiva parintelui, nu a copilului. Copilul, pe langa faptul ca nu stie ce e acela un psiholog, as zice ca aproape sigur nu are cum sa aiba o prejudecata despre asta. Desi imi doresc sa ajungem in punctul in care mersul la psiholog nu e o rusine, ci un act normal de invatare si educare sunt constienta ca valorile culturale (bune sau rele, benefice sau mai putin benefice) sunt parte din individualitatea noastra asa ca inteleg si respect dorinta unor clienti de discretie. Prin discretie inteleg dorinta unora de a nu se afla ca merg la psiholog fiind diferita de confidentialitate, care este drepul oricarui client de a i se garanta ca nicio informatie dezvaluita in sedintele de psihoterapie nu vor fi divulgata altcuiva.

Poate doriti sa cititi si despre:

Sursa foto: http://bit.ly/2hqxCVy

Comments

comments