psiholog cluj

Știm acum ce este anxietatea – o stare accentuată de neliniște și teamă ce apare la mulți copii. O stare care apare sub mai multe forme: a durerilor de burtă sau de cap, sub forma blocării mentale ”nu mai știu nimic”, sub forma incapacității de a se concentra sau sub forma unui șuvoi nestăvilit de gânduri care încep cu dacă: ”dacă nu mă descurc?”, ”dacă iau notă mică?”, ”dacă mă blochez”, ”dacă greșesc?”, ”dacă ceilalți râd de mine?”. Știm că nu suntem vinovați de faptul că avem un copil care suferă de anxietate, dar știm că suntem responsabili în a-i ajuta să țină sub control această stare.

Ce putem face noi ca și părinți pentru copiii noștri? De unde să începem? Încotro să ne îndreptăm? 

Începem printr-o întrebare: Unde vrem să ajungem? Ce vrem să obținem? 

Dacă răspunsul este: să îmi scap copilul de anxietate să nu mai avem de-a face niciodată cu stările acestea, atunci riscați să fiți dezamăgiți. Anxietatea, cum am mai spus, este o stare, o emoție de care nu ne putem ”vindeca” niciodată, pentru că ce am fi fără emoțiile noastre? La fel cum nu ne putem ”vindeca” de bucurie, de tristețe, de dezamăgire, nu ne putem vindeca nici de anxietate, de teamă, de neliniște. Ceea ce putem însă e să ne ajutăm copiii să își țină sub control aceste stări, astfel încât, atunci când apar, să nu mai interfereze atât de mult cu viața lor – să nu-i mai împiedice să se concentreze la școală, să își facă prieteni sau să se joace în liniște și bucurie.

Un plan pentru părinți ar trebui să aibă ca scop asistarea copilului în înțelegerea stărilor pe care le are, explicarea acestora pe înțelesul lui și înarmarea cu unelte practice pentru ca acesta să își poată gestiona stresul, neliniștea, teama, anxietatea.

Ce este de făcut?

1. Denumim stările afective, trăirile, emoțiile.

În această primă etapă încurajăm copilul să vorbească despre toate emoțiile sale. Am scris un articol despre cum putem face mai ușor acest lucru aici: Să ne ajutăm copiii să exprime ceea ce simt. E un pas esențial pentru a normaliza aceste stări, pentru a-i ajuta să înțeleagă că stările anxioase sunt stări la fel cum sunt tristețea, bucuria, furia. Prin urmare, e normal, e firesc să se simtă temător și neliniștit în unele situații, la fel cum e firesc să se simtă bucuros sau trist în altele.

2. Încurajăm copilul să vorbeasca despre temerile lui.

Această etapă e o etapă în care culegem informații, scopul este să vedem cum arată temerile și îngrijorările lui. Vrem să aflăm ce înseamnă PENTRU PROPRIUL NOSTRU COPIL frica, anxietatea.

Daca el nu știe sau nu poate să împărtășească, o putem face noi înșine. Putem începe prin a descrie o situație recentă ”Mă gândesc la ziua de ieri când te-am scos de la școală și nu ai vrut să mai rămâi în curte la joacă. Mă întreb oare ce anume te neliniștea?”

Sau vă puteți da pe voi înșivă drept exemplu: “Știi, eu când eram de vârsta ta eram foarte neliniștită înainte de examene”. Întrebați-l dacă și el se simte la fel. Întrebați-l cum se simte la el emoția de dinainte de examen sau emoția pe care o trăiește când e scos în fața altora să facă ceva? Îl doare capul, burtica? Îi trec prin minte anumite gânduri?

Dacă nu le poate descrie spuneți-i voi: ”Știi, când eram eu la școală și aveam un test, simțeam cum mi se înmoaie picioarele/ simțeam cum mi se golește mintea/ simțeam fluturași in stomac/ aveam senzația că nu mai știu nimic etc.”

Nu treceți repede peste această etapă de frică să nu cumva să îi accentuați temerile. Lasați-l să le exprime, lăsați-l să le cunoască și să le împărtășească. Ascultați cu răbdare și încurajați copilul să cunoască cât mai multe despre neliniștile lui.

3. Îl educăm, îl învățăm ce este anxietatea și de ce apare?

Cum îl educăm? În același fel în care am mai spus-o și aici și aici. Educându-ne pe noi înșine, ca și părinți despre ce este anxietatea și apoi traducând exact aceleași informații într-un limbaj pe care copilul să îl înțeleagă. Putem folosi metafore, povești, doar imaginația e limita 🙂

Aceasta etapă este esențială pentru a-l ajuta să deosebească ce putem schimba de ceea ce nu se poate schimba. Nu putem schimba modul în care ne simțim, dar putem schimba modul în care ne raportăm la simțirea noastră.

4. Îl ajutăm să recunoască semnele de teamă și îngrijorare 

Am mai vorbit despre faptul că avem 3 mari categorii de semne ale anxietății:

  • semnele fiziologice (cum se simte corpul nostru),
  • semnele cognitive (gândurile nefolositoare și nerealiste care alimentează anxietatea)
  • semnele comportamentale (care cel mai adesea iau forma evitării).

Pentru a le ”găsi” mai ușor, puteți juca împreună un joc, în care copilul este detectivul și caută cele 3 mari indicii: simptomele fizice, gândurile anxioase și comportamentele de evitare. Nu-i ușor să o facem cu copilul nostru mai ales dacă nu avem exercițiu cu noi înșine. Cel mai ușor de identificat sunt simptomele fizice. Cât despre gânduri sau comportamente, există și acolo strategii de identificare, dar probabil fac subiectul unui alt articol. Experiența mea de ani de zile ca psiholog pentru copii îmi spune că ei o fac chiar mai ușor decât o fac adulții, nefiind nevoie de strategii sofisticate ci doar de răbdare și deschidere în a-i asculta.

5. Abia acum am ajuns la uneltele practice, la a-i învăța ce să facă

Cum? Ne îngrijim de fiecare dintre cele trei categorii de semne. Pe rând. Unul cate unul. Fiindcă cel mai ușor sunt de identificat sunt simptomele fizice, acelea sunt de regulă și prima linie de atac. Un sistem nervos hiperactivat are nevoie sa fie calmat. Numai că nu vine nici firesc, nici ușor să o facem. Atunci când ne este teamă de ceva, când suntem anxioși, respirația noastră este accelerată, inima bate cu putere și simțim cum pierdem puterea din picioare și mâini. Practic, organismul se află într-o stare de tensiune. O primă tehnică de de-tensionare ar fi să ne ajutăm copiii să respire calm. Ușor de zis, greu de făcut. Nu-i de ajuns să le spunem: fii calm! Asa că îi învățăm.

Un exercițiu pe care eu îl folosesc des în lucrul cu copiii la Cabinetul de psihologie, e exercițiul cu baloanele de săpun. Le spun copiilor să își imagineze că au în mână o baghetă de făcut baloane de săpun. Vor să faca un balon Maaare!! Pentru aceasta e nevoie să tragă adânc aer în piept apoi să sufle în pelicula imaginară de pe bagheta de săpun încet, cu grijă, tot aerul astfel încât balonul să crească mare, maaare. Nu să expire repede, ci încet, ca nu cumva să spargă balonul.

Ideea din spatele exercițiului este aceea că respirația profundă, respirația adâncă are rolul de a calma un sistem nervos tensionat. Desigur și pentru gânduri există strategii, și pentru comportamente, dar pe acelea le voi prezenta ulterior

6. Repetăm, repetăm, încurajăm.

Nu ne putem opri din munca cu anxietatea, pentru că anxietatea nu e ceva ce trece. Nu există o pastilă pe care să o ia copiii înainte de un examen, înainte de un spectacol sau atunci când cineva râde de ei astfel încât anxietatea sa treacă. E ceva ce se face, nu ce se ingerează. E o deprindere, o abilitate, care, ca orice altă abilitate, cu cât o exersăm mai des cu atât devenim mai pricepuți în a o aplica.

Nu în ultimul rând… Să nu uităm să fim atenți atunci cand copilul reușește să-și stăpânească anxietatea și să ne bucurăm împreună de reușita lui! Să îl încurajăm să vadă că uneori reușește. Ceea ce e un început!

Nu-i nici ușor, nici rapid să educăm un copil în a-și cunoaște și a-și stăpâni anxietatea. Ca să nu mai zic că uneori noi, ca părinți, suntem depășiți, mai ales dacă și noi, la rândul nostru suntem anxioși și nu ne-a învățat nimeni niciodată ce să facem în astfel de situații. Nu e niciodată prea târziu să începem să ne educăm pe noi și pe copiii noștri. Nu scrie nicăieri că trebuie să o facem singuri! Poate avem prieteni mai pricepuți decât noi, avem acces la informații. Poate copilul nostru are o educatoare sau o învățătoare care îl poate ajuta sau un profesor dispus să o faca. Există psihologi care lucrează cu copiii și care îi pot ajuta atât pe copii cât și pe părinți să învețe ce să aplice, când să aplice și cum să aplice diverse strategii.

Cred că una dintre problemele cele mai mari când vine vorba de a ne ajuta copiii în situații care trezesc în ei anxietate e că vrem să sărim direct “să rezolvăm problema”. Să aflăm urgent cum putem să rezolvăm rapid și odată pentru totdeauna “Problema”. Vestea proastă este că nu se poate. Vestea buna este că se poate să ne ajutăm copiii, doar ca nu rapid, urgent și definitiv, ci încet, calm, sistematic, astfel încât să ajungă să le folosească întreaga viață acest ajutor!

Dacă aveți copii care se confruntă cu anxietatea la școală, am pregătit pentru ei un atelier în urma căruia ei să înțeleagă ce este anxietatea, de ce apare și mai ales cum îi pot face față cu succes.

Sursa foto: http://bit.ly/2fMu8fS

Comments

comments