psiholog cluj

Mihai are 3 ani si ii e frica de intuneric si de monstrii care stau ascunsi in el. Nu vrea sa doarma singur și în fiecare seară îi ia cel putin o oră și jumătate până adoarme, chiar dacă stă mama lângă el.

Radu are 5 ani si e un copil foarte linistit. Insă plânge în fiecare dimineață când trebuie să meargă la gradiniță și îi ia mult timp până se liniștește. Când vine acasă e ca o codiță dupa mama care nu poate face nimic, nici la baie nu poate merge fără companie. Nici să vorbească cu o prietenă vreun secret, căci Radu e lângă ea tot timpul.

Daria are 7 ani si nu vrea să meargă la nicio activitateîn afara școlii dacă nu stă și mama cu ea. Deși îi place enorm să dansezeși a participat la cursuri până acum, noul antrenornu permite prezența părinților la ore, asa că prefera să renunțe la dans. Nu a dormit niciodată singură, mama este tot timpul prezentă, în tot ceea ce face ea.

Maria are 9 ani și e o elevă foarte bună. Însă se îngrijorează constant la școală: „dacă nu știu răspunsurile?”, „dacă fac o greșeală?”, „dacă iau o notă mică?”, „dacă ceilalți râd de mine?”. Învățătoarea se plânge că nu se implica în sarcini, că nu e activă la ore.

Alexandru are 12 ani și e un copil tare ascultător. Când vine vorba de a încerca ceva nou devine foarte agresiv și încăpățânat. Nu vrea la înot, nu vrea la volei, nu vrea în excursii, nu vrea la dans, nu vrea la muzică. Nu vrea să cunoască alți copii, nu vrea să încerce mâncăruri noi. Nu vrea la ski, nu vrea la patinoar. Nu vrea la engleză, nu vrea la germană. Orice iese din obisnuința și rutina zilnică este refuzat cu vehemență.

Laurentiu are 14 ani si nu are niciun prieten. Nu îi place să fie împreună cu alți copii, preferă să își petreacă timpul citind, ascultând muzică singur în camera lui și să petreacă timpul mai degraba cu părinții decât cu alți adolescenți.

Ce este anxietatea?

Nu folosim foarte des în vorbirea curentă cuvântul anxietate, nici nu ne prea referim la stările noastre sau ale copilului nostru ca fiind trăiri anxioase. Dar dacă copilul se regăsește în vreuna dintre situațiile de mai sus, atunci cel mai probabil trăiește o stare de anxietate. Mai degraba suntem familiari cu „îi e frică”, „se îngrijorează”, „se teme”, „îi e groază să…”, „e tare preocupat de…”, „îl neliniștește că…”. Toate aceste stări de îngrijorare, neliniște, teamă, frică le putem grupa sub termenul-umbrelă de anxietate.

Anxietatea este o trăire, e o emoție pe care o au oamenii de toate vârstele, din toate culturile și din toate timpurile.

Un copil de 2 ani ani poate simți anxietate cand își imaginează că există un monstru în dulap, un școlar de 12 ani poate simți anxietate dacă are un meci de fotbal cu miză mare, un tânăr de 20 de ani poate simți anxietate înainte de a face unei fete o invitație la cafea, un adult de 45 de ani poate simți anxietate la gândul că poate nu reușește să producă suficient venit ca să acopere cheltuielile familiei, un vârstnic de 90 de ani poate simți anxietate gândindu-se că poate azi e ultima zi din viața lui.

Anxios poate fi un american, un european, un african, un australian. Anxietate poate simți și omul de la țară gândindu-se că poate nu dă Domnu’ ploaie și rămâne fără recoltă, și omul de la oraș la gândul că nu ajunge la timp din cauza traficului infernal. Anxietatea îl cuprindea și pe omul de neanderthal înainte de a pleca la vânătoare, anxietate simte și omul din secolul 21 la gândul că nu a realizat suficient în viața asta.

Anxietatea e o trăire universală, pe care atât adulții cât și copiii o simt ca pe o stare accentuată de neliniște, de tensiune. E o stare care seamănă cu ceea ce simțim în momentul în care vedem un câine alergând cu gura larg deschisă spre noi sau când suntem pe trecerea de pietoni și auzim roțile unei mașini scrâșnind. Nu e nevoie de un pericol real ca să simțim anxietate. Putem simți anxietate când ne gândim la o rudă aflată în stare critică la spital, când se apropie scadența creditului și considerăm că nu există destule resurse financiare pentru rambursare, când copilul adolescent spune că ajunge acasa la ora 10 și e ora 1 noaptea iar el nu răspunde la telefon, când ne gândim ca viața e grea și nu-i putem face față. Anxietatea e un sentiment de frică și îngrijorare. Frica de a eșua, frica de a greși, îngrijorarea că ceilalți sunt mai buni, îngrijorarea de a nu fi suficient de bun sau de pregătit.

Anxietatea nu este doar o stare mentală, anxietatea o trăim în întreg corpul: avem un nod în gât, simțim cum ni se taie respirația, transpirăm, roșim, avem senzații ciudate în stomac. Mintea produce încontinuu griji „Dacă nu reușesc?”, „Dacă mă fac de râs?”, „Dacă o sa leșin în autobus?”, „Dacă se vede ca mi-e groază să vorbesc?”, „Dacă mă întreabă profesorul ceva și nu știu răspunsul?”. Trăind aceste lucruri, de cele mai multe ori ajungem să nu facem nimic (nu mai învăț, nu mai merg cu autobusul, stau tot timpul cu lumina aprinsă, nu rămân niciodată singură, nu mă implic la școală) sau dimpotrivă, nu avem stare – dăm un telefon, mergem la cumpărături, citim cât n-am citit într-un an întreg deși maine e test la matematică, fumăm, bem, facem orice numai să nu rămânem singuri cu grijile noastre.

Anxietatea este așadar:

  • o stare accentuată de neliniște, de tensiune

  • un sentiment de frică și îngrijorare

  • o emoție universală

  • o trăire la nivel subiectiv, fizic, mental și comportamental

Care e diferența dintre anxietate și tulburarea de anxietate? Cum știu dacă anxietatea copilului meu e o problemă?

Dacă anxietatea e așa de întâlnită, așa de firească, dacă e universală, atunci de ce auzim de tulburări de anxietate? De ce auzim din nenumărate surse că anxietatea este o problemă? Există ceva indicatori care să ne arate când anume anxietatea devine o problemă?

Anxietatea e parte din viața noastră și a copiilor noștri. Toți ne simțim anxioși în anumite contexte și în anumite momente. Tulburările de anxietate trec dincolo de ingrijorarile situationale sau contextuale, în tulburările de anxietate îngrijorarea nu e trecătoare, frica nu e trecătoare. În tulburările de anxietate, starea de neliniște nu trece, ba mai mult, chiar se intensifică pe măsură ce trece timpul.

Un alt barometru in distincția anxietate ca emoție – anxietate ca problemă, ca tulburare, este modul în care aceasta emoție interferează cu viața de zi cu zi a copilului. Interferențele pot fi în mai multe domenii.

Astfel, stările anxioase pot să interfereze:

  • cu activitatea la școală – copilul, deși știe răspunsurile nu participă activ la ore, nu se implică și devine marginalizat, atât de profesori cât și de colegi

  • cu performanța școlară – uneori grijile sunt atât de mari încât apar blocajele (copiii „uită” cum se rezolvă exercițiile), greșesc foarte mult sau nu termină sarcinile școlare

  • cu ritmul biologic – copilului ii este afectată pofta de mâncare sau somnul (doarme fie prea mult, fie prea puțin), are un somn agitat, nu se poate trezi dimineața, adoarme foarte greu

  • cu relațiile sociale – copilul nu își face prieteni, nu se implică în joacă/ sarcini cu copii de aceeași vârstă

  • cu starea afectiva a copilului, cu bunăstarea lui emoțională – copilul suferă, nu se poate bucura, trăiește mai multe emoții negative decât pozitive și resimte starea lui generală ca fiind una neplacută

Prin urmare, în tulburările de anxietate, anxietatea nu e trecătoare, e persistentă și interferează cu viața copilului într-unul sau mai multe domenii: afectiv, biologic, social sau școlar.

Care este frecvența tulburărilor de anxietate?

Statisticile în ceea ce privește gradul de afectare le avem din SUA sau Anglia, dar nu cred că în România lucrurile stau foarte diferit:

  • 1 din 5-6 copii suferă de o tulburare mentală.

  • 32% dintre acești copii suferă de o tulburare de anxietate, care este cea mai frecvent întâlnită formă de tulburare la copii

  • Vârsta medie de debut a tulburărilor de anxietate este de 6 ani:

Dar cea mai dureroasă statistica e cea care arată că 80% dintre acești copii nu primesc sprijinul de care ar avea atâta nevoie.


Asta înseamnă că într-o clasă de 25 de elevi, 3-4 dintre ei au dificultăți legate de anxietate. Dintre aceștia, doar unul singur apelează la ajutor, ceilalți 2-3 stau liniștiți într-un colț și suferă în tăcere.


Tulburările de anxietate sunt tratabile având o șansă de succes de aproximativ 50% la adulți si 67% la copii și adolescenți. Desigur șansele de succes depind de mai multe variabile, pe care o să le detaliez într-un articol viitor.

Cine e cel mai in măsură să spună dacă anxietatea copilului e trecătoare sau e o tulburare care necesită tratament?

Persoanele care sunt cel mai în măsură să spună dacă un copil suferă de o tulburare de anxietate sunt psihologii clinicieni sau psihiatrii. Ceilalţi (părinți, educatori, bunici, bone) au un rol crucial: acela de a intui că există anumite dificultăți. Majoritatea copiilor cu care mă întâlnesc la cabinet vin pentru că părinții lor au avut:

  • întrebări (oare e în regulă ce se întâmplă cu copilul meu?),
  • semnale de îngrijorare (am senzația că e prea retras/ timid/ speriat/ îngrijorat) și
  • curajul să vină să vadă despre ce este vorba: o anxietate trecătoare sau o tulburare de anxietate?

Dacă aveți aceste întrebări, dacă aveți niște semnale de alarmă, fie ca e vorba de niste stări care vi se par prea intense sau e vorba de stări care interferează cu viața de zi cu zi eu vă recomand să găsiți curajul de a merge cu copilul la psiholog.

Citește partea a doua a articolului despre formele în care anxietatea se prezintă în viața copiilor și despre cauzele ei.

Urmăriți site-ul www.parintecuminte.ro pentru articolul despre semnalele de alarmă care indică prezența unei tulburări de anxietate și despre cum se tratează.

Sursa foto: http://bit.ly/2hv4Oyx

Comments

comments