Cum îi sprijinim pe copii în gestionarea anxietății?

Sad little child, boy, hugging his mother at homeȘtim acum ce este anxietatea – o stare accentuată de neliniște și teamă ce apare la mulți copii. O stare care apare sub mai multe forme: a durerilor de burtă sau de cap, sub forma blocării mentale ”nu mai știu nimic”, sub forma incapacității de a se concentra sau sub forma unui șuvoi nestăvilit de gânduri care încep cu dacă: ”dacă nu mă descurc?”, ”dacă iau notă mică?”, ”dacă mă blochez”, ”dacă greșesc?”, ”dacă ceilalți râd de mine?”. Știm că nu suntem vinovați de faptul că avem un copil care suferă de anxietate, dar știm că suntem responsabili în a-i ajuta să țină sub control această stare

Ce putem face noi ca și părinți pentru copiii noștri? De unde să începem? Încotro să ne îndreptăm?  Citeste mai departe >>

Sunt părinții responsabili de anxietatea copilului?

Boy holding onto his mother --- Image by © Royalty-Free/Corbis

Boy holding onto his mother — Image by © Royalty-Free/Corbis

Toți părinții care au copii anxioși petrec măcar o parte din timp întrebându-se oare de ce e copilul meu anxios? Unii dintre ei merg mai departe, punându-și ”din toate-ntrebările cea mai grea”: oare nu cumva au adus ei înșiși anxietatea în viața copilului lor? Fie prin modul în care au crescut copilul, fie transmițând genetic anxietatea. La cea de-a doua temere am răspuns analizând cauzele anxietății: genetica joacă un rol important în anxietate. Dar:

  • genetica joacă un rol important în transmiterea trăsăturilor fizice, în transmiterea inteligenței, chiar în transmiterea tiroiditei sau a diabetului. V-ați considerat vreodată vinovați pentru înălțimea copilului? Sau pentru faptul că are ochi albaștri sau căprui? 
  • Copiii care au părinți anxioși au o probabilitate de 7 ori mai mare de a dezvolta anxietate. Genetica explică aproximativ 30-40% din transmiterea anxietății. Drept urmare, deși ne uităm la o contribuție însemnată, majoritatea (60-70%) dintre copiii care au părinți anxioși NU dezvoltă la rândul lor anxietate.

Copiii se nasc mai degrabă cu o vulnerabilitate, o sensibilitate, o predispoziție de a dezvolta anxietate, nu cu o condamnare la a fi anxioși. 


Citeste mai departe >>

De ce sunt copiii anxioși? Formele anxietății la copii și cauzele apariției ei

În prima parte a seriei de articole legate de anxietatea la copii am vorbit despre:

  • Ce este anxietatea?

  • Ce sunt tulburările de anxietate și cum diferă anxietatea patologică de anxietatea ”obișnuită”?

  • Cum știm dacă anxietatea copilului e o problemă?

  • Cine poate spune dacă anxietatea copilului e patologică sau nu?

  • Cât de frecventă e anxietatea patologică?

În această a doua parte vom vorbi despre:

  • Cum arată anxietatea patologică la copii, unde se simte ea?
  • Care sunt formele în care se prezintă anxietatea în viața copiilor?
  • Cum ajunge un copil să fie anxios, care sunt cauzele apariției anxietății?

urmând ca în ultima parte a acestei serii să vorbim despre semnalele de alarmă care indică prezența unei tulburări de anxietate și despre cum se tratează anxietatea la copii. Citeste mai departe >>

Ce este anxietatea la copii și când devine o problemă?

child-anxietyMihai are 3 ani si îi e frică de întuneric și de monștrii care stau ascunși în el. Nu vrea să doarmă singur și în fiecare seară îi ia cel putin o oră și jumătate până adoarme, chiar dacă stă mama lângă el.

Radu are 5 ani și e un copil foarte liniștit. Însă plânge în fiecare dimineață când trebuie să meargă la gradiniță și îi ia mult timp până se liniștește. Când vine acasă e ca o codiță dupa mama care nu poate face nimic, nici la baie nu poate merge fără companie. Nici să vorbească cu o prietenă vreun secret, căci Radu e lângă ea tot timpul.

Daria are 7 ani si nu vrea să meargă la nicio activitate în afara școlii dacă nu stă și mama cu ea. Deși îi place enorm să danseze și a participat la cursuri până acum, noul antrenor nu permite prezența părinților la ore, asa că prefera să renunțe la dans. Nu a dormit niciodată singură, mama este tot timpul prezentă, în tot ceea ce face ea. Citeste mai departe >>

Jocurile video nu dezvoltă abilitățile pe care susțin că le dezvoltă

toddler-playing-learning-app-750x503Cine nu vrea să fie mai deștept? Mai inteligent? Mai atent? Să aibă o memorie mai bună? Nu ar fi frumos ca toate acestea să le putem obține jucându-ne pe calculator, tabletă sau telefon? Lăsăm copilul să joace un joc de dezvoltare al atenției și gata, nu mai are probleme cu concentrarea sau ADHD. Îi instalăm bunicii o aplicație faină și atractivă și gata, va avea o memorie ca la 10 ani.

De altfel publicitate există cât cuprinde:

”Provoacă-ți Atenția, Memoria… Folosit de peste 70 millioane de oameni din întreaga lume… și neapărat: ”dezvoltat de o echipă de cercetători” sau ”dovedit științific”.

Adevărul e că ar fi frumos să fie adevărat, recunosc chiar că m-aș fi bucurat să fie adevărat, dar nu e cazul. Luni, a apărut în Psychological Science in the Public Interest un studiu pe care îl puteți citi integral aici. Citeste mai departe >>